Premierul Italiei: ,,Luăm în calcul măsuri extraordinare”. Peste 50 de cazuri de coronavirus, confirmate

Bilanțul provocat de coronavirus în Italia e în creștere alarmantă. Sunt peste 50 de pacienți infectați, arată informațiile transmise sâmbătă după-amiază de autorități. Două persoane au murit din cauza bolii Covid-19. Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a anunțat că ia în calcul măsuri extraordinare.

separator
Față de vineri, când erau raportate 17 cazuri în Lombardia și Veneto, bilanțul coronavirusului s-a triplat sâmbătă în Italia: medicii au anunțat că sunt 51 de persoane infectate.

Dintre cei bolnavi, 39 sunt în regiunea Lombardia, iar ceilalți 12 sunt din Veneto. În Lombardia este internat și ”pacientul 1”, adică primul caz confirmat de coronavirus. Este vorba despre un tânăr de 38 de ani din localitatea Codogno, care a fost în contact cu ”pacientul zero”.

Surprinzător, pacientul zero, un bărbat italian care s-a întors din China, nu a prezentat niciun simptom de coronavirus. În schimb, tânărul de 38 de ani a fost spitalizat în stare critică, însă acum este stabil.

Coronavirusul a provocat și două decese în Italia. Primul a fost raportat vineri, iar cel de-al doilea a fost confirmat sâmbătă. Este vorba despre o femeie de 77 de ani din localitatea Casalpusterlengo. Potrivit Corriere della Serra, pacienta a fost la Urgențe în perioada în care ”pacientul 1”, de asemenea, a venit în aceeași sală de spital.

Măsuri extraordinare

În fața situației alarmante, premierul Italian Giuseppe Conte a avut în cursul nopții întrevederi cu liderii regiunilor Lombardia și Veneto și a anunțat că ia în calcul impunerea de noi măsuri extraordinare, spune La Repubblica.

”Depunem eforturi pentru a reacționa cu maximă eficiență la această situație de urgență”, a transmis premierul.

Printre cei infectați cu coronavirus se află și un cuplu de medici. Bărbatul e medic de familie în Pieve Porto Morone, iar soția sa e doctor pediatru în Codogno, orașul în care a apărut primul caz de coronavirus. Orașul, împreună cu alte 2 localități, e acum vizat de măsuri drastice.

De altfel, întreaga zonă înconjurătoare, în care locuiesc 50 de mii de oameni, între care și români, este într-o adevărată carantină. Localnicii sunt sfătuiți să rămână în case, în timp ce toate evenimentele publice au fost anulate.

sursa: www.observator.tv

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Străzii pustii în Italia, în localitatea în care a fost înregistrat primul deces de coronavirus
Articolul anterior
O moldoveancă caută un bărbat care a ajutat-o, acum mulți ani, în drumul clandestin de calvar spre o țară europeană
Articolul următor