Premii în valoare de circa 1,5 milioane lei pentru sportivii și antrenorii de performanță

Sportivii și sportivele din țara noastră care au obținut medalii la Jocurile Europene din Krakow – Malopolska, Polonia și la Campionatul European de Haltere pentru tineri, organizat la Chișinău, au fost premiați, astăzi de Ministerul Educației și Cercetării. Au fost apreciați și antrenorii tinerilor sportivi pentru succesele înregistrate, muncă și dedicație. 

Valoarea totală a premiilor pentru lotul național la Jocurile Europene din Polonia este de 1.484.000 lei. În cadrul competițiilor, o medalie de bronz a obținut Serghei Tarnovschi și una de aur – Artiom Livădari. Este pentru prima dată, când țara noastră obține aur la această competiție europeană.  

Sportivii care au câștigat medalii în cadrul Campionatului European de Haltere vor primi premii bănești în sumă totală de 86.250 lei. 

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a felicitat sportivii și antrenorii acestora pentru succesele înregistrate, menționând despre rolul fiecărui participant la competiții de a reprezenta țara noastră cu demnitate.  

„Sportul mereu a promovat pacea și a unit oamenii. Iar în contextul obținerii statutului de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană, victoriile sportivilor noștri au o semnificație aparte. Am dovedit că suntem parte a marii familii sportive europene și că punem preț pe performanță, muncă și dedicație. Ministerul Educației și Cercetării va continua să susțină sportivii și antrenorii prin burse de performanță, prin crearea condițiilor adecvate pentru activitate, dar și prin susținerea participării acestora la competiții europene și mondiale”, a menționat Anatolie Topală. 

În luna iunie 2023, alți sportivi și sportive de performanță au beneficiat de premii bănești în valoare de circa 4,5 milioane lei. De la începutul anului curent sportivii noștri au câștigat 262 de medalii la toate categoriile de vârstă, 188 de medalii la probele neolimpice și 74 de medalii la probele olimpice. De asemenea, Republica Moldova are o cotă olimpică pentru participare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, prima calificare pentru țara noastră fiind obținută la proba tir cu arcul de Maestrul Emerit al Sportului Dan Olaru. 

Zelenski anunță că rușii pregătesc o nouă ofensivă de primăvară

Armata rusă pregătește o nouă ofensivă de primăvară în regiunile ucrainene Sumî și Harkov, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform Kyiv Independent, scrie digi24.ro.

„Trebuie să privim situația actuală cu mare atenție. Putin pregătește o nouă ofensivă, în special în oblasturile Sumî și Harkov. Vă pot confirma că Putin trage acum de timp, pentru a pregăti ofensiva de primăvară. Vedem că se face pregătiri (ale armatei ruse) pentru această operațiune”, a spus Zelenski într-un interviu acordat miercuri publicației franceze Le Figaro.

De asemenea, o a treia regiune vizată de ruși este Zaporojie, conform Ukrainska Pravda, care citează o declarație a lui Zelenski făcută la summitul liderilor europeni de la Paris. Liderul de la Kiev a adăugat că, inițial, Putin a plănuit această operațiune în urmă cu opt luni, dar că a fost nevoit să o amâne ca urmare a incursiunii armatei ucrainene în regiunea Kursk, din august 2024.

Regiunile Sumî și Harkov se află în nord-estul Ucrainei, la granița cu Rusia. Aceste regiuni au jucat un rol-cheie în apărarea Ucrainei încă de la începutul invaziei pe scară largă declanșate de Rusia, pe 24 februarie 2022.

În luna mai 2024, armata rusă a declanșat o ofensivă în regiunea ucraineană Harkov. Pe 8 iunie 2024, Zelenski a declarat că respectiva ofensivă „a eșuat”.

Cutremur în România, vineri dimineață! Ce magnitudine a avut seismul

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade a avut loc vineri dimineaţa, la ora locală 6:51, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie digi24.ro.

Seismul a avut loc la adâncimea de 64,3 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 40 km vest de Focşani, 69 km est de Sfântu-Gheorghe, 71 km nord de Buzău, 84 km est de Braşov, 88 km sud de Bacău şi 91 km sud-vest de Bârlad.

De la începutul lunii martie, în România s-au produs 26 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 grade. Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea de 5,4 şi s-a produs în judeţul Buzău în data de 16 septembrie.

„Nu transferați nimic!”. Igor Cuciuc avertizează despre un cont fals cu numele său pe Facebook

Îndrăgitul interpret de muzică populară, Igor Cuciuc, a venit cu un mesaj în care anunță despre un cont fals pe Facebook cu numele său, informează unica.md

„Atenție, a apărut din nou o pagină fake cu numele meu Igor Cuciuc, vă rog scumpii mei raportați. Pagina este falsă, nu transferați nimic. Pagina nu are abonați, vă rog sa verificați. Îmi pare rău de așa oameni care nu se tem de judecata lui Dumnezeu”, scrie artistul.

Când STILUL întâlnește COMODITATEA: Descoperă lenjeria intimă MILAVITSA CLASSIC cu o REDUCERE uimitoare de 30% în magazinele TAGAER și MILAVITSA!
Articolul anterior
Încă 19 persoane au primit refuz de intrare în Republica Moldova
Articolul următor
Close menu