Parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, Maxim Melinti, a explicat cu argumente istorice de ce Nașterea Domnului se sărbătorește pe 25 decembrie, dar nu pe 7 ianuarie, „așa cum a fost din bătrâni”, potrivit publicației Ziarul de Gardă.
Mulți dintre credincioși își argumentează apartenența la calendarul vechi, sărbătorind Crăciunul pe 7 ianuarie, zicând: „așa am apucat din bătrâni”. Totuși, preotul a menționat că aceast argument este valabil „dacă vorbim de cele câteva generații de moldoveni care s-au născut în perioada sovietică și post-sovietică”.
Preotul punctează că, în cărțile religioase, în dreptul slujbei Nașterea lui Hristos este scris 25 decembrie, nu 7 ianuarie, dar că „5 din cele 15 Biserici Ortodoxe Autocefale, nu au acceptat îndreptarea calendarului făcută în anul 1923, și din acest motiv uzează două calendare”.
„Acum o sută de ani în urmă, nu exista această problemă. Deci, dacă ne-am întoarce înainte de anul 1923, nimeni n-ar zice că „din bătrâni știm că Nașterea Domnului e pe 7 ianuarie”, din simplu motiv că, începând cu secolul al IV-lea, pentru sărbătoarea Nașterii lui Hristos a fost aleasă ziua de 25 decembrie – a treia zi după solstițiul de iarnă”, notează părinte Episcop Ambrozie Munteanu, citat de preotul Maxim Melinti.
Potrivit fețelor bisericești, pe 1 octombrie 1923, Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a emis un Ukaz (decret, n. red.) cu privire la adoptarea calendarului nou (iulian îndreptat) în Patriarhia Moscovei. Doar că, peste o lună, la 8 noiembrie 1923, acel Ukaz a fost anulat cu precizarea că e vorba de o amânare temporară a decretului privind introducerea în utilizarea bisericească a unui nou stil de calendar.
„Cu părere de rău, această reformă necesară (și inofensivă din punct de vedere dogmatic) a provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: cei de stil nou și cei de stil vechi”, au adăugat preoții.
Istoria stilului nou și vechi:
„Biserică Creștină s-a născut în perioada în care Imperiul Roman, la porunca lui Iulius Cezar, începuse să utilizeze calendarul alexandrin (egiptean) solar. De aici și denumirea de „calendar iulian”. Prima modificare a calendarului iulian s-a făcut în anul 1582, pe timpul Papei Grigore al XIII-lea, când oameni de știință ai timpului au ajuns la concluzia că calendarul iulian rămâne în urmă cu 10 zile. De aceea, noul calendar se numește gregorian. Treptat, calendarul Papei a fost acceptat și de țările protestante.
Bisericile Ortodoxe însă n-au acceptat reforma gregoriană, pentru motive de ordin confesional, socotind-o unealtă a propagandei catolice de prozelitism. Ele au menținut mai departe calendarul neîndreptat, care de acum înainte se va numi calendar ortodox sau „stil vechi”, prin opoziție cu cel gregorian, numit calendar catolic și „stil nou.
Cu timpul, diferența dintre cele două calendare a continuat să crească, încât după anul 1900 ea a ajuns sa fie de 13 zile. După primul război mondial, odată cu ruinarea celor trei mari imperii, toate statele din Europa de Est și din Balcani, numite ortodoxe, rând pe rând, su adoptat oficial stilul nou în viața civila.
Vreme de 5 ani, din 1919 până în 1924, în România au existat două calendare, unul civil și altul bisericesc, așa cum se întâmplă până astăzi în R. Moldova. În această situație, a fost convocat la Constantinopol în anul 1923, Congresul interortodox, la care s-a hotărât să modifice calendarul și în Biserica Ortodoxă.
Din cauza calculării datei Sfintelor Paști, calendarul gregorian nu putea fi acceptat, așa că reforma din 1923 presupunea îndreptarea calendarului iulian. Astfel, au fost omise cele 13 zile, cu care greșea calendar iulian, și așa s-a asigurat coincidența calendarului bisericesc cu cel astronomic, civil. Dar recomandările Congresului au rămas să fie aplicate de fiecare Biserică ortodoxa autocefală în parte, la momentul oportun, adică atunci când împrejurările vor fi favorabile aplicării îndreptării calendarului”, se arată în textul argumentat al preoților.
Până acum, calendarul îndreptat a fost acceptat în următoarele Biserici:
1. Patriarhia ecumenică a Constantinopolului (1924)
2. Biserica Ortodoxă a Eladei-Grecia (1924)
3. Arhiepiscopia Ciprului (1924)
4. Biserica Ortodoxă Româna (1924)
4. Biserica Ortodoxă din Polonia (1924)
6. Patriarhia Alexandriei (1928)
7. Patriarhia Antiohiei din Siria și Liban (1928)
8. Biserica Ortodoxă din Albania (1937)
9. Biserica Ortodoxă a Cehiei și Slovaciei (1951)
10. Biserica Ortodoxă a Bulgariei (1968).
De câțiva ani, Biserica din Polonia folosește ambele calendare.
Calendarul iulian (stilul vechi) continuă să fie utilizat de:
1. Patriarhia Ierusalimului;
2. Biserica Ortodoxă Rusă;
3. Biserica Ortodoxă a Serbiei;
4. Biserica Ortodoxă a Georgiei;
5. Mănăstirile de la Athos.
