Preşedintele Joe Biden a graţiat doi curcani de Ziua Recunoştinţei, pe Chocolate și Chip

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a graţiat simbolic doi curcani, pe nume Chocolate și Chip, de Ziua Recunoştinţei, o tradiţie veche de zeci de ani la Casa Albă.

Preşedintele Joe Biden a graţiat doi curcani, pe Chocolate și Chip

Casa Albă a intrat luni în sezonul sărbătorilor cu grațierea anuală a curcanilor de Ziua Recunoștinței, sosirea bradului oficial de Crăciun și servirea unei cine în stilul Zilei Recunoștinței într-o bază militară.

Graţierea curcanilor, tradiţie veche de zeci de ani la Casa Albă

Explozia de activități de sărbători de la Casa Albă urmează unui weekend ocupat pentru președintele Biden și familia sa și vine după alegerile de la mijlocul acestei luni, în urma cărora Partidul Democrat al președintelui a obținut rezultate mai bune decât se aștepta.

Biden și soția sa, Jill, părăsesc Washingtonul marți pentru tradiția de familie de a petrece Ziua Recunoștinței pe insula Nantucket din Massachusetts, relatează mediafax.ro.

„Voturile au ajuns, au fost numărate și verificate”, a spus Biden în timp ce întâmpina curcanii în fața unei mulțimi de sute de persoane: „Nu există nicio fraudă. Singurul val roșu din acest sezon va fi dacă ciobănescul german Commander va răsturna sosul de afine de pe masa noastră”.

El a încheiat într-o notă serioasă, încurajându-i pe americani să se vaccineze împotriva COVID-19 înainte de sărbători și să fie recunoscători „pentru ceea ce avem”.

Chocolate și Chip, fiecare cântărind aproape 15 kilograme, au sosit la Washington sâmbătă seară din Carolina de Nord, relatează abc news.

O moldoveancă a fost agresată sexual în locuința din Italia unde era angajată

Doi români rezidenți în localitatea Bronte, Italia, sunt acuzați de maltratare, vătămare corporală și abuz sexual în grup asupra unei moldovence, care a venit în Italia cu câteva luni în urmă în căutarea unui loc de muncă.

Cazul a ieșit la iveală la începutul lunii aprilie, în urma unei investigații desfășurate de polițiștii din Catania, după ce victima a povestit unei persoane ce i se întâmplă, scrie Rotalianul.com.

Potrivits sursei citate, indivizii sunt un bărbat de 41 ani și o femeie de 37 ani.

Femeia moldoveancă a ajuns la Catania în luna decembrie 2023, însoțită de o persoană care a ajutat-o să găsească un loc de muncă. Așa a ajuns să lucreze ca menajeră în casa celor doi români din Bronte. Ulterior, s-a mutat în locuința lor pentru a se ocupa de treburile casnice și de supravegherea copiilor. Primele săptămâni au trecut în liniște, dar apoi s-a transformat într-un coșmar.

Aceasta a fost supusă unor violențe severe, suferind la un moment dat o fractură la clavicula stângă, ceea ce a dus la o recuperare medicală de 30 de zile. Mai mult ca atât, probele au relevat existența unui incident de abuz sexual, în timpul căruia femeia româncă a înregistrat pe telefonul mobil câteva secvențe. Trei scurte filmări, descoperite de anchetatori, au confirmat acest lucru.

Ulterior, femeia moldoveană a fost plasată într-un centru protejat, iar cei doi indivizi au fost arestați.

Bărbatul român a fost trimis la închisoarea din Piazza Lanza, Italia, iar femeii i s-a permis arestul la domiciliu, cu condiția de a purta brățara electonică, din cauza că este mama unui copil de șase ani.

Dansatoarea Cristina Scarlevschi, îndoliată. Fiul ei s-a stins din viață

Fiul dansatoarei și fondatoarei unei școli de pole dance în Republica Moldova, Cristina Scarlevschi, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut chiar de bloggeriță pe o rețea de socializare.

Fiul bloggeriței a fost diagnostificat la naștere cu microcefalie, afecțiune deosebit de gravă, fără vreun tratament posibil, ce se caracterizată prin dimensiunea mică a craniului. Acest lucru nu a fost observat de medic în timpul ecografiilor, decât în al treilea trimestru, a povestit Cristina Scarlevschi în cadrul unei emisiuni online, conform realitatea.md.

Dansatoarea a născut pe 21 decembrie 2022. A apelat la numeroși specialiști din străinătate, pentru a-și salva copilașul.

Transmitem putere familiei în aceste momente grele!

(foto: Instagram)

Morți și răniți la Odesa, după un nou atac cu rachete balistice

Noaptea trecută, armata rusă a atacat centrul Odesei. Trei persoane au fost ucise, printre care un polițist. Precizările au fost făcute de șeful administrației militare al regiunii Odesa Oleg Kiper. Alte trei persoane au suferit răni, una din ele se află în stare gravă la spital. 

Atacul asupra Odesei a fost efectuat cu rachete balistice, potrivit lui Oleg Kiper. În consecință au fost ucise trei persoane, inclusiv un polițist. Încă trei persoane au suferit răni. 

Primarul de Odesa Ghenadii Truhanov a spus că urmare a atacului au fost avariate clădiri rezidențiale și infrastructura civilă.

Publicația locală Dumskaia a menționat că una dintre cele trei victime, care au suferit răni, se află la spital în stare extrem de gravă. Potrivit sursei, urmare a atacului, a fost avariat inclus oficiul reprezentanței din Odesa a Comisarului Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului, transmite Newsmaker

Partea rusă deocamdată nu a comentat atacul. Amintim că, în seara zilei de 29 aprilie trupele ruse au lansat un prim atac cu rachete asupra Odesei. Publicația Dumskaia a scris că urmare a atacului au fost ucise 5 persoane, iar peste 30 au suferit răni, printre acestea – doi copii și o femeie însărcinată.

Vladimir Zelenski, discurs emoționant de Ziua Demnității: ”Putem rămâne fără bani. Fără combustibil. Fără apă caldă. Fără curent. Dar nu fără libertate”
Articolul anterior
Doi gemeni sănătoși au fost născuți din embrioni conservați timp de 30 de ani
Articolul următor