Președintele Ucrainei desemnează un deputat din propriul partid pentru funcţia de procuror general

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a desemnat pe Andrii Kostin, deputat în Rada Supremă (parlamentul unicameral) din partea formaţiunii sale, Slujitorul poporului, în funcţia de procuror general, relatează Reuters şi Ukrinform cu referire la agerpres.ro.

Liderul ucrainean a depus un proiect de rezoluţie în parlament pentru ca forul legislativ să voteze candidatura acestuia pentru a confirma numirea lui Kostin în locul Irinei Venediktova, care a fost revocată din funcţia de procuror general la începutul lunii iulie.

Reprezentantul preşedintelui la Curtea Constituţională, Fiodor Venislavski, a fost mandatat să prezinte proiectul de rezoluţie privind nominalizarea candidaturii noului procuror general în şedinţa plenară a parlamentului.

Deocamdată, nu se ştie când se va reuni parlamentul în sesiune plenară pentru a vota candidatura lui Kostin.

De asemenea, Parlamentul de la Kiev a aprobat solicitarea lui Volodimir Zelenski privind demiterea Irinei Venediktova din funcţia de procuror general şi a lui Ivan Bakanov din cea de şef al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) la 19 iulie, la două zile după ce liderul de la Kiev îi suspendase din funcţie pe cei doi pentru incapacitatea de a fi eliminat spioni ruşi şi colaboratori ai Moscovei din instituţiile statului ucrainean după războiul Rusiei în Ucraina la 24 februarie.

După vot, David Arahamia, liderul partidului de guvernământ şi un apropiat al lui Volodimir Zelenski, a scris pe Telegram că Venediktova ”rămâne în echipă”, lăsând să se înţeleagă că ea urmează să primească un post diplomatic.

Marți, SUA au cerut Ucrainei să aleagă un procuror general credibil care să-l înlocuiască pe cel demis recent, solicitând eforturi susţinute pentru lupta împotriva corupţiei, chiar dacă ţara se află în război, potrivit AFP.

„Lupta împotriva corupţiei în Ucraina – o preocupare de lungă durată a SUA – este cu atât mai importantă cu cât ţara aflată în război doreşte să adere la Uniunea Europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

O moldoveancă, badantă în Italia, jefuită de un român după o noapte de amor
Articolul anterior
Peste 800 de tineri vor fi înrolați în armată, în această săptămână
Articolul următor