Prețul grâului a început să scadă după acordul semnat la Instanbul

Acordul istoric semnat vineri după-amiază la Istanbul produce deja primele efecte pe piața cerealelor. Prețul grâului a scăzut semnificativ la Chicago și pe bursa Euronext, cu aproape 6 la sută, adică la nivelul dinaintea războiului. Și prețul porumbului a scăzut cu aproape două procente, scrie digi24.ro.

Piețele speră că înțelegerea privind coridorul de trecere sigură pe Marea Neagră va ajuta țările dependente de importurile din Rusia și Ucraina, care împreună reprezintă 30% din comerțul mondial cu grâu.

Costurile cerealelor ar putea scădea și mai mult, dacă acordul va funcționa, dar pentru asta trebuie să mai așteptăm câteva săptămâni, sunt de părere experții. Analiștii economici iau în calcul și alți factori de care depind fluctuațiile de pe piețe – cursul dolarului și seceta, care afectează recoltele din Franța, România și Spania.

Un acord semnat fără strângeri de mână

La aproape cinci luni de la declanșarea războiului, Kievul și Moscova au fost de acord cu deblocarea exportului de cereale din Ucraina. Ceremonia de la Istanbul și documentul în sine dovedesc, însă, că cele două părți sunt în continuare dușmani de moarte. Reprezentanții Rusiei și Ucrainei nu au dat mâna, mai ales că nu au semnat un acord comun, ci fiecare a semnat cu Turcia și ONU.

Conținutul acestui acord, aprig negociat încă din aprilie, a fost semnat de secretarul general al Națiunilor Unite Antonio Guterres, de ministrul ucrainean al infrastructurii și de miniștrii apărării din Turcia și Rusia.

Așa cum a subliniat Kievul de la bun început, ucrainenii și rușii nu au semnat direct, reciproc, niciun document. Nici măcar nu au stat în același timp la masă, ci au discutat pe rând cu oficialii turci, sub privirile secretarului general ONU și ale președintelui turc Recep Erdogan.

„Suntem mândri că am avut un rol esențial în această inițiativă care va juca un rol major în rezolvarea crizei alimentare globale care preocupă toată lumea de o bună bucată de vreme”, a declarat Recep Erdogan, președintele Turciei, a cărui poziție și imagine ies întărite de pe urma acestui acord.

La ceremonia de semnare a acordului a fost remarcată însă și prezența oligarhului rus Roman Abramovici, cel care a mai încercat să medieze, la începutul războiului, întâlniri între partea ucraineană și cea rusă, via Turcia.

Ce prevede acordul și ce rută vor urma navele

Acordul de la Istanbul acoperă un interval de patru luni, după care poate fi reînnoit. Va exista un centru de coordonare la Istanbul, unde vor fi delegați ai celor patru părți implicate: un ucrainean, un rus, un turc și un reprezentant al ONU. Acesta ar trebui să devină funcțional în cel mult două săptămâni, iar aici se va stabili calendarul de rotație a navelor în Marea Neagră.
Vapoarele comerciale vor pleca din trei porturi ucrainene la Marea Neagră – Odesa, Iujne și Ciornomorsk – și vor fi ghidate de piloți ucraineni în apele teritoriale, pentru a le feri de mine.

Rusia și Ucraina sunt de acord să respecte un coridor de navigație securizat prin Marea Neagră, liber de orice activitate militară. Vapoarele cu grâne vor fi inspectate la sosire și plecare în Turcia, cel mai probabil la Istanbul, care are două porturi comerciale majore, Haydarpașa și Ambarli. De aici, grânele ucrainene vor pleca prin Marea Marmara mai departe spre Mediterana și porturile de destinație.

Condițiile puse de Rusia

Inspectarea navelor cu cereale este cerința expresă a Moscovei, care vrea să se asigure că nu vor fi folosite pentru a fi livrate arme Ucrainei. Echipele de inspectori vor fi formate din reprezentanți ai celor patru părți, sub autoritatea centrului de coordonare de la Istanbul.

O altă condiție expresă a Moscovei a fost semnarea unui acord complementar, pentru a facilita exporturile agricole ale Rusiei de data aceasta, grav afectate de sancțiunile occidentale.

„Astăzi, pe Marea Neagră a apărut un far. Farul speranței. Farul posibilității. Farul alinării într-o lume care are nevoie de așa ceva mai mult ca niciodată. Va aduce alinare pentru țările în curs de dezvoltare aflate la limita falimentului, pentru persoanele cele mai vulnerabile aflate la limita foametei și va contribui la stabilizarea prețurilor la alimente la nivel mondial”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Trump salută victoria conservatorilor germani în alegerile legislative: „O zi mare pentru Germania”

Liderul de la Casa Albă a declarat duminică, după alegerile terminate cu victoria creștin-democraților lui Friedrich Merz, că „oamenii din Germania s-au săturat de agenda lipsită de bun simț, în special în ceea ce privește energia și imigrația”.

Photo Press Service / Bestimage / Profimedia

Președintele Donald Trump a salutat duminică victoria conservatorilor germani în alegerile legislative anticipate.

„Se pare că Partidul Conservator din Germania a câștigat alegerile foarte importante și foarte așteptate. La fel ca în SUA, oamenii din Germania s-au săturat de agenda lipsită de bun simț, în special în ceea ce privește energia și imigrația, care a prevalat atâția ani”, a spus Trump.

„Aceasta este o zi mare pentru Germania și pentru SUA, sub conducerea unui domn numit Donald J. Trump. Felicitări tuturor – multe alte victorii vor urma!!!”, a scris liderul de la Casa Albă pe rețeaua sa socială Truth Social.

Conform celei mai recente proiecții ARD după alegerile de duminică, conservatorii CDU/CSU au 28,6% și vor forma viitorul guvern – deși nu singuri.

Extrema dreaptă AfD este pe doi cu 20,4%. Social-democrații SPD sunt pe trei cu 16,3%, urmați de Verzi cu 12,3%. Partidul Stângii are 8,5%.Liberalii FDP au 4,7%. Alianța Sahra Wagenknecht – BSW ar rata, de asemenea, un loc în Bundestag, cu 4,9%.Alături de România, Germania s-a trezit în ultimele săptămâni ținta atacurilor din partea administrației lui Donald Trump, care și-a arătat în schimb prietenia pentru AfD.

Lucrurile au început cu atacurile lui Elon Musk la adresa cancelarului Olaf Scholz și cu sprijinul declarat de miliardar pentru partidul extremist și pentru lidera sa Alice Weidel, inclusiv o discuție foarte mediatizată organizată cu aceasta pe platforma sa, X.

Vicepreședintele SUA JD Vance a lansat, la rândul său, un atac la Conferința de Securitate de la Munchen, unde a criticat Germania că exclude de la guvernare AfD – el și-a susținut apoi discursul cu o întâlnire cu Weidel. Vance nu s-a întâlnit însă cu Scholz.

Tragedie la Strășeni: O femeie de 38 de ani și-ar fi pus capăt zilelor

O femeie de 38 de ani a fost găsită strangulată în spatele casei. Potrivit oamenilor legii, cazul a avut loc, astăzi, în satul Voinova din raionul Strășeni.

În dimineața zilei de 23 februarie, la ora 7:30, poliția din Strășeni a fost sesizată pe faptul că o femeie a fost depistată fără semne de viață în satul Voinova.

Polițiștii ajunși la fața locului au depistat cadavrul unei femei de 38 ani ce atârnă în spatele casei.

Preliminar, aceasta s-ar fi sinucis, alte semne de moarte violentă pe corpul acesteia decât cele specifice strangulării nu au fost depistate.

Cauza exactă a survenirii decesului urmează a fi stabilită în cadrul necropsiei.

Zelenski a declarat că e pregătit să demisioneze „imediat”, în schimbul păcii sau aderării Ucrainei la NATO

Volodimir Zelenski a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că este gata să renunțe la funcția sa de președinte, dacă asta ar însemna pace pentru Ucraina, relatează BBC și Reuters.

Întrebat facă este dispus să renunțe la funcție pentru pace, președintele ucrainean a declarat: „Da, sunt mulțumit, dacă este pentru pacea Ucrainei”. „Dacă aveți într-adevăr nevoie ca eu să părăsesc funcția, sunt gata să o fac”, a subliniat președintele ucrainean, în cadrul unei conferințe de presă la Kiev.

„Pot să schimb (președinția) și cu (o aderare la) NATO”, a adăugat el. Zelenski, care a fost amenințat și „dictator fără alegeri” de către Donald Trump, a mai spus că este concentrat pe securitatea Ucrainei acum, nu „peste 20 de ani ani”, adăugând că nu este visul său să rămână președinte timp de un deceniu.

Totodată, în conferința de presă, Zelenski a mai spus că își dorește ca președintele american Donald Trump să fie un partener al Ucrainei, nu doar un simplu mediator între Kiev și Moscova.

Partidul Șor ar putea fi radiat din registrul partidelor politice din Moldova
Articolul anterior
Încă un motiv de mândrie pentru țara noastră! Luptătoarea Anastasia Nichita a obținut medalia de aur la un turneu internațional
Articolul următor
Close menu