Preţurile locuinţelor din Germania au scăzut considerabil. Care este cauza

Preţurile locuinţelor din Germania au scăzut cu o rată record de 6,8% în primul trimestru al acestui an. Costurile mai mari ale împrumuturilor, inflaţia şi creşterea economică mai slabă şi-au pus amprenta asupra celei mai mari pieţe imobiliare din Europa.

Merită să cumperi imobil în Germania? | Români în Germania

Biroul federal de statistică a explicat că indexul proprietăţilor rezidenţiale a scăzut cu cea mai rapidă rată anuală de la începutul măsurătorilor, în anul 2000, transmite mediafax.ro.

Scăderea preţurilor locuinţelor este cel mai recent semn al problemelor de pe piaţa imobiliară rezidenţială germană, unde construcţia de locuinţe este, de asemenea, în încetinire. Doar 21.200 de apartamente au fost aprobate pentru construcţie în aprilie, cu 31,9% mai puţin decât în anul precedent. Aceasta a fost cea mai mare scădere din martie 2007.

„Cererea mai scăzută din cauza costurilor de finanţare mai mari şi inflaţia ridicată sunt probabil în continuare principalele motive pentru declinul preţurilor de achiziţie”, a transmis agenţia de statistică.

Biroul de statistică a precizat că preţurile au scăzut în primul trimestru atât în oraşe, cât şi în zonele rurale, deşi au scăzut mai puternic în zonele urbane. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în cele mai mari şapte oraşe din Germania, Berlin, Hamburg, Munchen, Köln, Frankfurt, Stuttgart şi Düsseldorf, unde preţurile pentru locuinţele unifamiliale şi bifamiliale au scăzut cu 10,4%, iar cele pentru apartamente au scăzut cu 6,4%.

Datele arată că mulţi germani nu-şi mai permit să cumpere o casă sau un apartament, ceea ce duce la scăderea numărului de tranzacţii imobiliare. Cererea de credite ipotecare este în scădere din mai 2022, deşi a existat o uşoară revenire în martie.

Încă doi oameni au murit în incendii, la Călărași și Ialoveni

Nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei de încălzit, dar și imprudența în timpul fumatului a dus la decesul a două persoane, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Primul caz a avut loc la data de 24 februarie 2025, într-o gospodărie din satul Pojăreni raionul Ialoveni, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:37.

Potrivit informațiilor, un incendiu a izbucnit în podul casei de locuit. La fața locului a intervenit o echipă de pompieri, care ajunși au depistat cadavrul proprietarei, o femeie în vârstă de 84 de ani. Se presupune că persoana s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere în urma exploatării sobei. În rezultatul cercetărilor, specialiștii IGSU au constatat preliminar, că incendiul ar fi izbucnit după ce coșul de fum a luat foc în urma funinginii depuse.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat oamenii să fie extrem de prudenți în procesul de aprindere a focului în sobă, respectând cu strictețe normele de securitate. Salvatorii recomandă ca canalele de ventilare și coșurile de fum să fie curățate înainte de exploatarea sobelor de încălzit. Mai mult, o atenție deosebită trebuie acordată persoanelor în etate și celor singuratice, care necesită ajutor în funcționalitatea și exploatarea sobelor de încălzit.

Un alt incendiu, soldat cu decesul unei persoane a fost raportat tot în seara zilei de ieri la ora 21:15. Tragedia a avut loc într-o casă de locuit părăsită din satul Seliștea Nouă, raionul Călărași.

Potrivit informațiilor, incendiul a izbucnit în interiorul locuinței. La fața locului a intervenit o echipă de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale și salteaua, pe care a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 51de ani.

În urma cercetărilor efectuate de specialiștii IGSU au stabilit prealabil, că incendiul a izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului. La fața locului au fost găsite mai multe mucuri de țigări.

În acest context, IGSU îndeamnă oamenii să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile sau celor ușor.

Trei tineri de 19, 20 și 21 de ani, reținuți în schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Patru femei, păcălite

Trei tineri de 19, 20 și 21 de ani au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind învinuiți  de implicare în schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Victimele s-au dovedit a fi patru femei cu vârste cuprinse între 75 și 77 de ani  din capitală, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Timp de o săptămână, polițiștii de la Ciocana și cei ai Direcției de Poliție Chișinău au documentat activitatea infracțională a acestora.

Tinerii au acționat după metoda bine cunoscută, apelând telefonic victimele și, sub pretextul că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier, au obținut prin înșelăciune o sumă totală de 300.000 de lei.

Bănuiții au  fost reținuți și plasați în arest. O parte din bani,  mai exact 7000 de dolari și 19 000 de lei, au fost recuperați de oamenii legii și urmează sǎ fie întorși victimelor.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7  la 10 ani.

În continuare, cu suportul procurorilor de la Ciocana sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și pedepsirii persoanelor implicate în infracțiune.

Poliția atenționează repetat: Nu vă lăsați manipulați de infractori! Fiți Prudenți!

În caz că participați într-un scenariu similar, apelați de urgență serviciul 112.

Val de cutremure în România, câteva zile la rând

Un val de cutremure au avut loc marți dimineața în România. Unul a fost în Buzău, iar două seisme s-au produs tot în această dimineață, în Vrancea. Toate aceste seisme vin după un alt cutremur care a avut loc pe data de 23 februarie tot în Vrancea, scrie evz.ro.

Val de cutremure în această dimineață în Buzău și Vrancea

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că primul seism s-a produs la ora 3:21, în Vrancea, fiind un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.8, la adâncimea de 77.7km.

Specialiștii spun că seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 44km V de Focsani, 65km N de Buzău, 66km E de Sfantu-Gheorghe, 78km E de Brasov, 97km S de Bacau, 97km NE de Ploiesti, 99km SV de Barlad.

Al doilea cutremur a avut loc la ora 3:27, în Vrancea, având o magnitudine ml 2.9 și o adâncime de 74.9 km. A fost un seism de intensitate slabă.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km V de Focșani, 67km E de Sfantu-Gheorghe, 68km N de Buzau, 81km E de Brasov, 93km S de Bacau, 96km SV de Barlad.

Un alt cutremur a avut loc zona Vrancea, Buzău

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, un alt cutremur a avut loc la ora 4.32 în județul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,2 și s-a produs la adâncimea de 130 de kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focșani (48 km), Buzău (51 km), Sfântu Gheorghe (70 km), Brașov (77 km), Ploiești (82 km).

De asemenea, tot pe 25 februarie 2025, la ora 04:33:00 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 118.1 km.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km NV de Buzau, 51km V de Focsani, 71km SE de Sfantu-Gheorghe, 76km E de Brasov, 77km NE de Ploiesti.

Val de cutremure în România

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, pe data de 23 februarie 2025 la ora 12:47:25 (ora locală a României) s-a produs în zona seismică Vrancea, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 65.0km.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 32km NV de Focsani, 76km SV de Barlad, 78km S de Bacau, 79km N de Buzau, 81km E de Sfantu-Gheorghe, 98km E de Brasov, informează infp.ro.

Cetățenii moldoveni își pot obține cazierul judiciar din orice colț al lumii, online
Articolul anterior
#stilunic – Ion Juglea:”Eu acasă am fost copilul alintat și răsfățat!”
Articolul următor