Vestea privind moartea lui Viorel Mardare i-a întristat enorm pe cei care l-au cunoscut pe talentatul regizor. Îndurerați, prietenii deapănă astăzi amintiri despre amicul lor plecat în lumea celor drepți.
Cristian Saulea, un bun prieten al lui Viorel, l-a vizitat ieri pe acesta la spital, pentru ultima oară: 
,,Ci s’aude acolo sosedu? O pivă pe lavocică în dvor la noi, tapociki paty?
Cam așa arătau discuțiile noastre la telefon câteodată cu Viorel, ieșeam în dvor la o vorbă și la o pivă, ca vecinii, că trăiam în același pitacioc la Vieru.
Am avut cu Viorel o prietenie ciudată. Când vorbeam mai des, când deloc. Odată ne-am certat cu lucru și jumate de an nu prea a vorbit cu mine, se supărase, „Saulea tu ești pre grubîi câteodată, se vede că ești din PGT”. Și eu dădeam afirmativ din cap. Chiar și ieri când am fost la el să îl văd pentru ultima oară, a zis cu dinții încleștați de durere ceva despre kojinca mea.
Pe urmă eu mă supăram pe el că mă tot trolea pentru romantism, „cine-i femeia ceea care te-o făcut să te apuci de scris despre nopți și cum plânge cerul în lumina felinarului? Sau poate ea nici nu o fost vreodată și tu așa padțâpești femei.”
Când lucram cu el era mereu greu, că el anume mujic cu plete care arată a hipster vrea ca să pună asfaltul, că asta nu se poate de arătat, că asta așa, că pe dincolo. Mai mârâiam reciproc, dar când scotea produsul din cuptor, ți se făcea pielea găină. Unde într-o mână de om încăpea atâta imaginație, atâta talent.
Ieșitul cu el era un fel de workshop, mai ceva ca enciclopedia Vreau să știu. Și cel mai important că mereu puteai să furi de la el pe lângă glume, în primul rând idei. El mereu avea vreo idee sau vreo zadumcă mâzgălită prin carnețel.
Maniera lui de a vedea lucrurile era parcă de pe altă planetă, găsea mereu o fișcă chiar și acolo unde noi nu vedeam mare lucru. Îi plăcea de oamenii simpli, omu cu fața arsă de la sat și cu palme bătătorite de la sapă.
Iar de fiecare dată când scria, parcă se conecta direct la canalul lui bojika. Fiecare cuvânt era la locul lui, fiecare virgulă pusă ca să accentueze sensul, care uneori era în mai multe sloiuri și trebuia să citești de vreo trei ori ca să înțelegi toate niuansurile.
Da, Viorel era geniu.
Dar dincolo de asta, a fost mereu un om timid. Când a văzut câtă lume îl susține, mi-a zis într-o seară că îi este rușine să ceară ajutor de la atâția oameni, poate alții au mai multă nevoie. Iată de exemplu Vanea, omuleanu fără un rinichi cu care s-a cunoscut în spital, el are nevoie mai mult, că are și copii acasă (așa și nu l-am găsit, cum ne-am promis). Nici boala nu a reușit să îl îndoaie, să-i zbivească setările de om cumsecade.
Cauza lui a unit oameni care nu au ochi să se vadă, a șters culorile politice și viziunile contradictorii. Toți îl susțineau pe Viorel, pentru că e pațan de treabă.
Acum Viorel nu mai este, dar lecția lui „deschisă” despre omenie putem să o recitim zilnic.
Zbor lin la cer, ciuvac, acolo cred că nu mai este durere.
Și dacă te vezi cu Bojika, zi-i să te pună acolo sus rejâsior pe Moldova.
Cum a zis bine Tatiana Țîbuleac, avem abasador în ceruri.
Îți promit sosedu că numa cum se încălzește o să beau o pivă în dvor, eu de jos, tu de sus.
CAPUL SUS, PĂMÂNTENILOR!
Viața-i frumoasă!” (Facebook/Cristian Saulea)
Casele Palatului Național. Tel.: 0(22)213544