Prima ediție a competițiilor The Best Team a avut loc duminică, 19 mai, la Complexul Etno-Cultural Vatra. Teritoriul a fost asaltat de oamenii care și-au dorit să petreacă un altfel sfârșit de weekend, mai distractiv, mai plin de viață, emoții și culoare.
Elevi din zeci de licee din țară și-au demonstrat abilitățile sportive, iar părinții și cei apropiați le-au fost alături să-i susțină.
Complexul Vatra a căpătat toate culorile curcubeului datorită grupurilor care și-au demonstrat echipamentele personalizate.
La ora 12, teritoriul era deja plin de foșnete și entuziasm al copiilor care ardeau de nerăbdare să demonstreze că sunt cei mai buni.
Mulțumiți de vremea de afară, care a fost una generoasă, cu soare și mici adieri de vânt, participanții si-au suflecat mânicile și au început lupta, nu sângeroasă ci una frumoasă, iar susținătorii și-au încordat coardele vocale ca să le ofere tot suportul favoriților.
Teritoriul a fost împărțit în zone unde s-au întrecut copii de toate vârstele, chiar și împreună cu întreaga familie.
Competițiile s-au desfășurat până seara, timp în care participanții nu s-au plictisit nicio secundă, ba chiar au dat dovadă de curaj, rezistență și spirit de echipă.
În semifinala de pe 26 mai au ajuns echipele:
Clasele 1-4
Liceul Mitropolitul Nistor Vornicescu, Lozova;
Liceul Matei Basarab, Chișinău;
Liceul Orizont, Buiucani, Chișinău;
Liceul Liviu Deleanu, Chișinău.
Clasele 5-8
Liceul Mihai Viteazul, Strășeni;
Liceul Mitropolitul Nistor Vornicescu, Lozova;
Liceul Gaudeamus, Chișinău;
Liceul Nicolae Bălcescu, Ciorescu, Chișinău;
Liceul Spiru Haret, Chișinău.
Clasele 9-12
Liceul Matei Basarab, Chișinău;
Liceul Ion Vatamanu, Strășeni;
Liceul Mihail Kogâlniceanu, Chișinău;
Liceul Mitropolitul Nistor Vornicescu, Lozova;
Liceul Nicolae Bălcescu, Ciorescu, Chișinău;
Liceul Adrian Păunescu, Căzănești;
Liceul Onisifor Ghibu, Chișinău.
Acestea vor concura pentru premiul mare pe 26 mai.
Sunteți așteptați cu toții, în calitate de participanți, suporteri, sau pur și simplu vizitatori, pentru a petrece împreună încă un weekend în stil The Best Team.
Cei care se înregistrează la competiții până pe 23 mai, vor avea intrare GRATUITĂ https://bit.ly/2USjcjw