Primar: Condițiile în captivitatea rusă din Melitopol, „mai rele decât la Auschwitz”. „Le rup mâinile și picioarele prizonierilor”

Primarul ucrainean din Melitopol, Ivan Fedorov, a descris marți condițiile „chinuitoare” la care sunt supuși ucrainenii capturați de forțele ruse în orașul ocupat, conform rapoartelor martorilor, relatează Sky News, citat de libertatea.

Potrivit lui Fedorov, rezidenții care au arătat sprijin pentru Ucraina au fost răpiți și torturați, iar „prizonierii” s-au întors subnutriți și răniți.

„Tocmai am fost informat despre un prizonier eliberat din Melitopol, care a rămas doar piele și os”, a declarat primarul pentru publicația Kyiv Post.

Fostul prizonier are craniul fracturat și a mărturisit că condițiile în captivitatea rusă „sunt mai rele decât la Auschwitz”, a adăugat edilul, referindu-se la lagărul de concentrare și exterminare nazist.

„Când trec dintr-o celulă în alta și rup brațele și picioarele prizonierilor, astfel încât țipetele lor să poată fi auzite în tot centrul de detenție, înțelegi că, în orice moment, ei pot veni și în celula ta să îți facă același lucru”, a mai transmis edilul, citând mărturia ucraineanului eliberat de ruși.

Fedorov a fost și el răpit pe 11 martie de forțele ruse, dar a fost eliberat după șase zile, în schimbul a nouă recruți ruși capturați.

Melitopol, din regiunea Zaporojie, a fost capturat de trupele ruse la începutul lunii martie. Localnicii s-au opus ocupației ruse în primele zile de la capturare și au organizat o serie de proteste.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Prima reacție a lui Cristiano Ronaldo după ce a fost dat afară de Manchester United
Articolul anterior
Video! Farsă la nivel mondial. Un rus l-a sunat pe președintele Poloniei și s-a dat drept Emmanuel Macron
Articolul următor