Primăria Chișinău a fost premiată la Reuniunea Anuală 2024 a BERD

Primăria Municipiului Chișinău a fost premiată la Reuniunea Anuală 2024 a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și la Forumul de Business, evenimente care s-au desfășurat la Erevan, Armenia.

Primăria Chișinău a câștigat premiul mare pentru cea mai bună componentă digitală din cadrul Proiectului „Reabilitarea râului Bîc și protecție împotriva inundațiilor”.

Tot astăzi, Primăria Capitalei a fost premiată și cu o medalie de argint, la categoria reziliență climaterică, în cadrul competiției proiectelor BERD.

„Este o onoare pentru noi, iar aceste premii sunt adjudecate pentru prima dată de către Chișinău.

Mulțumesc întregii echipe care depune eforturi în realizarea proiectelor cu implicarea și suportul partenerilor de dezvoltare”, a menționat Primarul General, Ion Ceban, care a se află într-o vizită de lucru în Erevan, Armenia.

Criza demografică din Italia s-a accentuat: Populația îmbătrânește, iar nașterile sunt la un minim fără precedent

Criza demografică din Italia s-a accentuat în cursul anului 2024, în contextul în care numărul naşterilor a atins un minim fără precedent, iar migraţia s-a accelerat şi populaţia a continuat să scadă, conform unui anunţ făcut luni de Biroul naţional de statistică ISTAT, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Natalitatea în scădere continuă a Italiei este considerată deja o urgenţă naţională, dar în pofida promisiunilor că va deveni o prioritate făcute de premierul Giorgia Meloni şi de premierii dinaintea ei, prăbuşirea nu a fost oprită.

În 2024 Italia a înregistrat cu aproximativ 281.000 mai multe decese decât naşteri, iar numărul populaţiei a scăzut cu 37.000 de persoane, ajungând la valoarea de 58,93 milioane de locuitori, tendinţă negativă ce se menţine de un deceniu. Din 2014 şi până în 2024 populaţia Italiei s-a micşorat cu aproape 1,9 milioane de oameni – mai mulţi decât numărul de locuitori din Milano, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, sau decât locuitorii întregii regiuni Calabria.

Cei 370.000 de copii născuţi în 2024 marchează cel de-al 16-lea an consecutiv de declin şi reprezintă cel mai mic număr de naşteri înregistrat de la unificarea Italiei în 1861 – cu 2,8% mai mic decât în 2023 şi respectiv cu 35,8% mai mic decât se înregistra în 2008 (ultimul an când Italia raporta o creştere a numărului de naşteri).

Rata fertilităţii, ce măsoară numărul mediu de copii pe care-i naşte fiecare femeie aflată la vârsta fertilităţii, a scăzut de asemenea la un nivel fără precedent de 1,18, cu mult mai puţin de rata de 2,1 necesară pentru a menţine o populaţie stabilă. Recordul negativ anterior în ceea ce priveşte rata fertilităţii femeilor din Italia era de 1,19 copii/femeie şi a fost înregistrat în 1995.

Cele 651.000 de decese înregistrate în 2024 semnalează în sfârşit revenirea Italiei la un nivel de mortalitate similar celor înregistrate înainte de pandemia COVID-19.

Speranţa de viaţă în Italia a urcat însă la 83.4 ani, cu aproape 5 luni mai mult decât speranţa de viaţă înregistrată în 2023.

Anul trecut s-au mutat în afara graniţelor Italiei un număr de 191.000 de cetăţeni italieni, cu 20% mai mulţi faţă de anul 2023, dar conform ISAT, responsabilă de această creştere statistică accentuată este o modificare legislativă care impune amenzi cetăţenilor italieni care nu s-au înregistrat oficial ca expaţi în noua lor ţară de reşedinţă.

Străinii au reprezentat 9,2% din totalul populaţiei Italiei în 2024, adică 5,4 milioane de persoane, cu 3,2% mai mulţi decât în 2023. Majoritatea cetăţenilor străini trăiesc în partea de nord a Italiei.

Subliniind problema îmbătrânirii rapide a populaţiei din Italia, ISTAT precizează că aproape 1 din 4 italieni are vârsta de peste 65 de ani, în timp ce numărul centenarilor a atins un nivel record de 23.500.

Incident șocant în România: O elevă de 16 ani și-a lovit profesoara la școală. Femeia a ajuns la spital

O elevă în vârstă de 16 ani de la un centru școlar din județul Bistrița-Năsăud, România, și-a lovit profesoara în pauza dintre cursuri, la școală. Femeia a ajuns la spital, iar adolescenta a fost reținută pentru 24 de ore, scrie digi24.ro

Incidentul s-a petrecut la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean din județul Bistrița-Năsăud. Elevii se aflau în timpul pauzei dintre cursuri, în momentul în care fata de 16 ani, aparent fără un motiv anume, ar fi agresat fizic o profesoară în vârstă de 30 de ani.

Eleva a fost reținută pentru 24 de ore, fiind acuzată de lovire sau alte violențe. Fata a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Vineri, ea va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean pentru luarea altor măsuri preventive. În urma agresiunii, cadrul didactic a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Profesoara era conștientă, însă avea lovituri în zona capului. Ulterior, după ce a primit îngrijiri medicale de specialitate, a fost externată, iar acum se află în afara oricărui pericol.

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Beclean este o instituție de învățământ special, care oferă servicii educaționale și terapeutice elevilor cu cerințe educative speciale din orașul Beclean și localitățile învecinate.

Mariage Soirée 2025: Revine pe podium pentru a vă surprinde!

Pe 30 aprilie, Tesalia devine locul unde moda și rafinamentul se întâlnesc într-un spectacol dedicat colecțiilor bridal și ținutelor de seară. Mariage Soirée 2025 aduce pe podium cele mai noi creații ale branduri-lor autohtone și internaționale, punând accent pe stil, eleganță și tendințele sezonului.

Ce te așteaptă la această ediție?

Pe lângă show-ul de modă, evenimentul include și o zonă expozițională, unde vei putea descoperi furnizori de bijuterii, perle, produse artizanale și lumânări parfumate. O oportunitate perfectă pentru a explora noi inspirații și a interacționa direct cu specialiști din industrie.

Mai mult decât un fashion show.

Mariage Soirée 2025 este o experiență care aduce laolaltă designeri, creatori și pasionați de modă. Vei avea ocazia să vezi în premieră colecțiile sezonului, să te conectezi cu profesioniști și să descoperi idei care îți pot completa stilul.

Data: 30 aprilie

Locație: Tesalia, Ialoveni

Ora: 17:30

Bilete: AICI

Rezervă-ți locul și fii parte din cea mai bridal experiență din Moldova!

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Republica Moldova și Italia au semnat un Memorandum în domeniul agriculturii
Articolul anterior
Azilul de Animale din Capitală, deschis pentru vizitatori
Articolul următor
Close menu