Primăria Chișinău a lansat un site informativ dedicat turiștilor capitalei

Primăria municipiului Chișinău a lansat, în premieră, o pagina web dedicată orașului turistic. Proiectul a fost realizat de Direcția generală economie, comerț și turism și are scopul de a oferi date despre cele mai importante evenimente și informații turistice din Chișinău disponibile în trei limbi – româna, rusă și engleză.

Astfel, pe site-ul visit.chisinau.md, poate fi accesată informație utilă – istorică sau culturală cu descrierea celor mai însemnate obiective turistice ale capitalei de la clădiri istorice, monumente, teatre și muzee, până la troleibuzul turistic. 

Tot aici sunt disponibile recomandări pentru activități în aer liber sau programele evenimentelor naționale și locale, pentru toți cei care vizitează orașul sau împrejurimile. 

De asemenea, harta interactivă oferă posibilitatea de identificare a obiectivelor de interes, locația acestora, precum și o scurtă descriere însoțită de audio ghiduri. 

Navigând pe site oaspeții capitalei pot face cunoștință cu personalități marcante ale epocii moderne sau contemporane, care au contribuit semnificativ la imaginea pozitivă a orașului și au dus faima acestuia peste hotarele țării. 

Pagina web va fi actualizată periodic de reprezentanții subdiviziunii de profil cu informații despre cele mai importante evenimente din capitală.

Cod Galben de vânt puternic în țară!

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru mâine, 29 martie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizmentul va fi valabil în intervalul orelor 08:00-18:00. Astfel, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.

Sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;

Se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;

Este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

Specialiștii recomandă evitarea trecerii prin apropierea copacilor; ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ; evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî; evitarea folosirii focului deschis.

Antreprenorii vor putea contesta deciziile de control în instanță

Antreprenorii vor putea să conteste deciziile de control în instanța de judecată. În cazul în care inspectorii vor admite abuzuri, aceștia vor fi sancționați.

De asemenea, va exista o delimitare clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori, transmite Știri.md

Pachet de reducere a birocrației în domeniul economic a fost votat în primă lectură de Parlament.

Prin urmare, proiectul prevede că planurile de control vor fi unificate, ținând cont de tipurile diferite de agenți economici și riscuri, vor fi revizuite condițiile pentru control inopinat și incluse temeiuri specifice pentru controlul asupra agenților economici care se eschivează intenționat de la controale.

Totodată, reglementările oferă și posibilitatea suspendării termenelor de control în anumite situații, cum ar fi așteptarea rezultatelor testelor de laborator. 

Mai mult, organul de control, în cazul contravențiilor, va activa în calitate de agent constatator și va verifica strict doar informațiile sau obiectele necesare pentru constatarea contravenției și nu va avea atribuții largi de control.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Marina Tauber solicită anularea rezultatelor alegerilor locale din 2023

Deputata Marina Tauber, fosta reprezentantă a partidului Șor, susține că va contesta rezultatele alegerilor locale generale din noiembrie 2023. Potrivit acesteia, decizia vine în urma hotărârii Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională interdicția impusă reprezentanților formațiunii scoase în afara legii de a candida.

„(…) Hotărârea Curții Constituționale nu poate rămâne doar pe hârtie. Precum am declarat după ședința Curții Constituționale, urmează să anunțăm care vor fi pașii noștri de mai departe. Sute de oameni au fost lipsiți ilegal de dreptul de a candida. În asemenea circumstanțe, noi nu putem vorbi despre alegeri libere și corecte, iar legitimitatea rezultatelor alegerilor locale din 2023 este afectată grav. În aceste circumstanțe anunțăm că, imediat după publicarea hotărârii motivate a Înaltei Curți, demarăm procedurile juridice pentru a contesta rezultatele alegerilor locale din anul 2023”, a declarat Marina Tauber, transmite Știri.md

De asemenea, aceasta a menționat că va solicita anularea rezultatelor și organizarea noilor alegeri locale, cu participarea tuturor candidaților posibili. 

Pe data de 26 martie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Costurile catastrofelor naturale, estimate la 250 de miliarde de dolari în 2021
Articolul anterior
Sat de lipoveni, cu tradiții de peste o sută de ani
Articolul următor