Prințul Charles a acceptat o donație în valoare de un milion de lire sterline de la familia lui Osama bin Laden

În 2013, Prințul Charles ar fi primit o donație în valoare de un milion de lire sterline de la frații lui Osama bin Laden, scrie elle.ro.

Potrivit The Sunday Times, prințul Charles ar fi primit o donaţie în valoare de un milion de lire sterline de la frații lui Osama bin Laden, Bakr și Shafiq. Impresionanta sumă ar fi fost donată în urmă cu nouă ani organizației condusă de Prințul Charles, The Prince of Wales’ Charitable Fund. Presa britanică a mai dezvăluit și că viitorul rege al Marii Britanii ar fi avut o întâlnire privată cu Bakr la Clarence House, pe data de 30 octombrie 2013, la doi ani de la uciderea lui Osama bin Laden. Chiar dacă Bakr și Shafiq sunt frații vitregi ai fostului lider Al-Qaida, nu există vreo dovadă că cei doi ar fi fost vreodată implicați în comiterea sau susținerea unor acte teroriste.

Clarence House susține însă că decizia de a accepta donația a fost luată în mod exclusiv de administratorii organizației Prince of Wales’s Charitable Fund.

„Donația de la șeicul Bakr bin Laden în 2013 a fost evaluată cu grijă de administratorii PWCF de la acea vreme. Procedurile corecte au fost realizate, iar informații au fost căutate dintr-o gamă mare de surse, inclusiv guvernamentale. Decizia de a accepta donația a fost luată exclusiv de administratori. Orice încercare de a sugera că lucrurile au stat altfel este înșelătoare și incorectă”, a declarat Sir Ian Cheshire, președintele organizației caritabile.

Știrea vine la puțin timp după ce în presă a apărut un alt articol care arăta că șeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al-Thani, fostul prim-ministru al Qatarului, i-ar fi oferit Prințului Charles donații în valoare de trei milioane de euro. Tranzacțiile au fost făcute în numerar și au avut loc pe durata a patru ani, din 2011 și până în 2015. O parte din bani i-ar fi fost înmânată Prințului Charles într-o valiză în timpul unei întâlniri la Clarence House, iar o altă parte ar fi fost predată în saci de transport de la magazinul „Fortnum and Mason”, anunța BBC.

Potrivit presei internațional, banii din valiză ar fi fost înmânați unor asistenți ai Prințului Charles, care i-ar fi numărat manual. Apoi, cei doi ar fi cerut băncii Coutts, o bancă privată care a servit familia regală britanică timp îndelungat, să colecteze banii.

Toate plățile au fost depuse în conturile fondului caritabil al Prințului de Wales (PWCF). În plus, Sunday Times precizează „că nu există nicio sugestie că acestea ar fi fost ilegale”.

Cu toate acestea, Charity Commission, autoritatea de reglementare a organizațiilor caritabile, a declarat că va analiza donațiile primite pentru a decide dacă e nevoie să ia măsuri.

„Vom analiza informațiile pentru a determina dacă există vreun rol pentru comisie în această chestiune”, au afirmat reprezentanții Charity Commission, potrivit BBC.

Nu este însă pentru prima oară când organizațiile caritabile ale Prințului Charles intră în atenția autorităților. În luna noiembrie a anului trecut, Michael Fawcett a renunțat la funcția de conducere pe care o ocupa în cadrul organizației The Princes Foundation, după ce publicația Sunday Times a declarat că ar fi oferit titluri onorifice în schimbul unor donații. Poliţia metropolitană şi Comisia de Caritate din Marea Britanie au investigat aceste informaţii, precizează Reuters, preluată de Agerpres.

Georgia a adoptat legea „agenților străini” inspirată din Rusia. Protestele violente din țară continuă

Georgia a adoptat marţi  un proiect controversat de lege privind „influenţa străină”, în pofida unor manifestaţii de amploare împotriva acestui text care, potrivit criticilor, deturnează această ţară de la Uniunea Europeană şi o orientează către Moscova, relatează AFP. Protestele s-au ținut lanț în ultimele zile, 50.000 de persoane participând la acestea, scrie digi24.ro

Conform noii legi, orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca „organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine”, potrivit Agerpres.  Miercurea trecută, deputaţii georgieni au votat în a doua lectură, cu 83 de voturi pentru şi 23 voturi contra, textul în cauză pe care partidul aflat la putere, Visul Georgian, dorea să îl vadă adoptat definitiv până la jumătatea acestei luni. Preşedinta ţării Salome Zurabişvili, care este în conflict cu partidul aflat la putere, ar urma să se opună prin veto. În Georgia, numeroase proiecte de promovare a democraţiei funcţionează cu bani din partea Uniunii Europene sau a SUA. Partidul Visul Georgian susţine că scopul legii este o mai mare transparenţă, în timp ce criticii se aşteaptă ca legea să fie folosită pentru a opri fluxul acestor fonduri şi pentru a persecuta forţele pro-occidentale. 

Un grup de orci a scufundat un iaht în Strâmtoarea Gibraltar

Un iaht care naviga prin strâmtoarea Gibraltar a fost atacat de un grup de orci. Ambarcațiunea s-a scufundat în largul coastelor. Cei aflați la bord au declanșat alarma și au fost salvați de un alt vas aflat în apropiere, scrie evz.ro.

Un grup de orci au scufundat un iaht care naviga în apropierea Strâmtorii Gibraltar, la aproximativ 26 de kilometri distanţă de Capul Spartel din Maroc. În ajutorul membrilor care se aflau la bordul navei a fost trimis un elicopter.

Potrivit mai multor surse media spaniole, printre care cotidianul El Pais, care citează Serviciul spaniol de salvare maritimă, cei care se aflau la bordul iahtului lung de 15 metri au auzit inițial o serie de lovituri înfundate în dimineața zilei de duminică, asupra carenei ambarcațiunii.

Orcile au deteriorat cârma ambarcațiunii. Odată ce apa a început să intre la bordul iahtului, marinarii au apelat serviciile de urgență.

Ministerul Transporturilor din Madrid a anunțat că în sprijinul marinarilor au intervenit un elicopter trimis din Spania și un petrolier aflat în apropiere. La o oră după apelul către serviciile de urgență, echipajul a fost transferat în siguranță la bordul petrolierului. Cu toate acestea, iahtul nu a mai putut fi salvat și s-a scufundat la scurt timp după aceea.

Deși au fost denumite de obicei „atacuri”, oamenii de știință preferă să folosească termenul „interacțiuni” pentru a descrie acest comportament al balenelor care a fost observat doar în acea zonă maritimă.

S-ar putea ca animalele să fi avut un comprtament jucăuș, însă există posibilitatea ca acesta să fie și o reacție la o experiență negativă anterioară cu o altă ambarcațiune.

În ultimii patru ani au avut loc șapte incidente de acest tip

Acesta este al șaptelea incident de acest gen înregistrat după 2020. Conform ipotezelor oferite de experiții care studiază comportamentul acestor animale inteligente, orciile s-au lovit pur și simplu de iaht.

Aceiași cercetători susțin că orcile implicate în acest incident fac parte dintr-un grup de 37 de exemplare care trăiesc în apele situate între nordul Peninsulei Iberice și Strâmtoarea Gibraltar, conform informațiilor oferite de sursa citată. Cu toate astea, motivul pentru care orcile au reacționat astfel de-a lungul ultimilor ani nu este cunoscut.

A încercat să mituiască polițiștii, după ce a fost prins fără permis și beat criță la volanul unui BMW

A propus mită polițiștilor, după ce a fost depistat fără permis și în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW.

În cadrul activităților de patrulare desfășurate în raionul Orhei, pe o stradă din Dișcova, polițiștii au somat oprirea unui BMW condus haotic.

Persoana de la volan a ignorat cerințele polițiștilor și a accelerat, refuzând să oprească.
După repetate avertismente, acesta a oprit pe un drum secundar.

La volanul mașinii se afla un tânăr de 25 de ani, locuitor al raionului Orhei, care nu deține permis de conducere.

În timpul discuției, polițiștii au sesizat un miros puternic de alcool, fiindu-i solicitată tânărului testarea alcoolscopică.
Pentru a nu fi documentat, acesta a încercat să ofere polițiștilor mită, cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale.

Testarea alcoolscopică a stabilit o concentrație de 1.13 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Papanașii Laurei Cosoi. Se prepară, rapid și simplu
Articolul anterior
O bătrână de 95 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău
Articolul următor