Sezonul din toamnă al competiției „Dansez pentru tine” se anunță unul incendiar. Tratativele sunt în toi, iar variantele sună bine.

Dacă totul va decurge conform planului, printre cei care vor intra în „ringul viselor” se numără Nicoleta Luciu și Pavel Stratan.
Nicoleta Luciu a fost deja în platoul emisiunii „Dansez pentru tine”, dar numai în calitate de susținător al surorii ei, Iuliana. A venit însă momentul ca ea să fie cea care va intra în ring pentru a-și demonstra aptitudinile pentru dans. Potrivit informațiilor noastre, Nicoleta a avut o întâlnire cu producătorii show-ului chiar înainte de a pleca în vacanță în Croația.
Atunci, se pare, s-a ridicat problema participării ei la competiția din această toamnă și s-au discutat câteva aspecte ale contractului, urmând ca acesta să fie definitivat după revenirea ei în țară. Cert este că, deși nu mai are o colaborare stabilă cu Pro TV-ul, probabilitatea cooptării ei în echipa de la „Dansez pentru tine” este destul de mare. În același stadiu se afla și discuțiile cu prima vedeta-bărbat luată în calcul pentru sezonul din toamnă. Artistul moldovean Pavel Stratan este în topul listei producătorilor, motiv pentru care negocierile între cele două părți se poartă intens. Potrivit surselor românești, și în cazul lui, șansele să ajungă în „ringul viselor” în această toamnă sunt uriașe.
Sursa: http://www.cancan.ro/