Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă mortală din portul Beirut în această săptămână, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor, informează vineri France Presse.


Mai mulţi manifestanţi au fost răniţi în riposta poliţiei, a precizat agenţia oficială.
Incidentele au avut loc în ajunul unei mari manifestaţii antiguvernamentale planificate sâmbătă în ţara confruntată cu o criză economică fără precedent.
Provocată marţi de un incendiu în depozitul unde erau stocate de şase ani 2.700 de tone de nitrat de amoniu în portul Beirut, explozia uriaşă a ucis cel puţin 149 de persoane şi a făcut 5.000 de răniţi, în afară de zeci de persoane dispărute şi sute de mii rămase fără adăpost.
Autorităţile libaneze afirmă că depozitul a explodat în urma unui incendiu. Autorităţile portuare, vămile şi unele servicii de securitate ştiau că acolo erau depozitate materiale chimice periculoase, dar se învinovăţesc reciproc.
Ministerul Sănătății a declarat că numărul deceselor provocate de explozie a crescut de la 137 la 149 și va crește în continuare, pe măsură ce echipele de salvare degajează dărâmăturile.
Potrivit presei internaționale, 16 persoane, considerate responsabile pentru deflagrație au fost arestate, iar doi oficiali și-au dat demisia. Deputatul Marwan Hamadeh a demisionat miercuri, în timp ce ambasadorul Libanului a demisionat joi, spunând că catastrofa a demonstrat că e nevoie de o schimbare în conducerea țării.
sursa: www.stiridiaspora.ro