Putin le-a oferit sfaturi oligarhilor ruși care au rămas fără iahturi

Președintele rus Vladimir Putin le-a oferit sfaturi oamenilor de afaceri ruși care și-au pierdut iahturile după ce acestea au fost confiscate de autoritățile din țările occidentale ca urmare a sancțiunilor impuse împotriva lor, relatează hotnews.ro, cu referire la Lenta.

Vorbind la Forumul Economic Est organizat în orașul Vladivostok din Orientul Îndepărtat Rus, Putin a spus că oamenii de afaceri ruși nu și-ar pierde conturile și iahturile dacă le-ar ține în Rusia, nu în străinătate.

„Ar fi mai bine dacă aceste vapoare ar fi păstrate aici iar banii nu ar fi investiți în active străine, ci în dezvoltarea infrastructurii rusești”, a sfătuit el, adăugând că „situația actuală este o lecție pentru toată lumea”.

Liderul de la Kremlin a mai spus cu referire la Occident că mulți oameni de afaceri ruși „nu au păstrat nimic special acolo, peste deal” și s-a dovedit că au avut dreptate.

„Comunitatea de afaceri în ansamblul ei demonstrează astăzi cea mai înaltă responsabilitate față de țară”, a subliniat acesta.

Iahturile confiscate de la oligarhii ruși

Comentariile lui Putin vin în contextul în care iahturile a numeroși oligarhi ruși au fost confiscate în țări occidentale după ce guvernele acestora au impus sancțiuni împotriva miliardarilor ruși apropiați de Kremlin, ca urmare a invadării Ucrainei.

În luna aprilie Germania a confiscat „Dilbar”, cel mai mare super-iaht din lume, deținut în acte de sora oligarhului Alișer Usmanov. Marea Britanie a impus sancțiuni împotriva acestuia încă de pe 3 martie, magnatul din domeniul metalurgic fiind considerat unul dintre cei mai apropiați oameni de afaceri ruși de președintele Putin.

Mai multe iahturi ale unor oligarhi ruși au fost sechestrate în Germania și Franța încă de la începutul lunii martie.

Roman Abramovich, probabil cel mai cunoscut miliardar rus pe plan internațional, a reușit să evite confiscarea iahturilor sale după ce acestea au acostat în Turcia, țară care nu s-a aliniat sancțiunilor decise de Occident și alte state din jurul lumii împotriva Rusiei.

Un prim super-iaht confiscat a fost scos la licitație în luna august, însă nu în beneficiul Ucrainei.

„Axioma”, o super-ambarcațiune de 72,5 metri a fost scos la vânzare după ce a fost confiscat la solicitarea băncii de investiții JP Morgan, care susține că proprietarul navei, oligarhul Dmitri Pumpyansky, îi datorează peste 20 de milioane de dolari.

Poliţiştii români de frontieră au reținut un moldovean, căutat de autorităţile din Italia

Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat, scrie punctul.md.

În ziua de 02 decembrie a.c, în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii români de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Italia, din data de 25.11.2024, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat.Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Percheziții la o companie de construcții. Acțiunile vizează darea în exploatare a unui imobil

Ofițerii și procurorii anticorupție efectuează astăzi acțiuni de urmărire penală într-o cauză pornită pe faptul confecționării, deținerii și folosirii documentelor oficiale false pentru darea în exploatare a unui imobil din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.

Informația a fost confirmată pentru agenție de purtătorul de cuvânt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.Alte detalii vor fi oferite ulterior. 

Facturi mai mari la gaz din decembrie: Noul tarif a intrat în vigoare

Începând cu 1 decembrie, consumatorii vor plăti cu 3,62 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaz, noul tarif fiind de 16,74 lei, comparativ cu 13 lei și 12 bani anterior, scrie safenews.md.

Se întâmplă după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea tarifului în cadrul unei ședințe care a durat o oră, justificându-se prin creșterea prețurilor pe bursele europene.

Directorul ANRE, Alexei Taran, a menționat că decizia a fost influențată de majorările internaționale ale prețurilor, afectând astfel costurile de achiziție ale gazelor de către furnizorii de serviciu public, în special SA Moldovagaz.

Deși tariful aprobat este mai mic decât cel solicitat de Moldovagaz, de 17,47 lei, ANRE a avertizat că există posibile noi scumpiri în viitor, cu perspective de menținere a prețurilor ridicate pentru primul trimestru din 2025.

Durere pentru o familie din Râșcani. Fiul lor de 16 ani s-a ucis cu motocicleta
Articolul anterior
26 de tone de pește cu paraziți, care urma să ajungă pe rafturile magazinelor, depistate de inspectorii ANSA
Articolul următor