Putin susține că  ia foarte în serios dorința lui Trump de a pune capăt conflictului din Ucraina

Vladimir Putin a declarat joi că Rusia ia „foarte” în serios declarațiile lui Donald Trump, care a spus în mai multe rânduri că, dacă va fi reales, va pune capăt rapid conflictului armat dintre Kiev și Moscova, potrivit AFP, citat de hotnews.ro.

„Domnul Trump, în calitate de candidat la președinție, spune că este pregătit și dispus să pună capăt războiului din Ucraina. Luăm toate acestea foarte în serios”, a declarat președintele rus într-o conferință de presă la Astana.

„Desigur, nu știu ce propuneri ar putea avea cu privire la modul în care vrea să facă acest lucru. Și, desigur, aceasta este o întrebare-cheie. Dar nu am nicio îndoială că el spune acest lucru cu sinceritate. Și vom sprijini acest lucru”, a continuat el.

Comentariile lui Putin au loc cu mai puțin de o săptămână înainte de un summit NATO major la Washington, în cadrul căruia Ucraina va fi un subiect major de discuție, și într-un moment în care perspectiva unei posibile victorii a lui Donald Trump la alegerile din SUA din această toamnă ridică incertitudini majore cu privire la durabilitatea sprijinului esențial al SUA pentru Kiev în rezistența la un atac rus la scară largă.

În mai 2023, Donald Trump a declarat că va pune capăt conflictului „în 24 de ore” dacă va reveni la președinția Statelor Unite.

Săptămâna trecută, în timpul dezbaterii cu Joe Biden, el a afirmat, de asemenea, că dacă un președinte american „respectat de Putin” ar fi fost la putere la momentul atacului din februarie 2022, liderul rus „nu ar fi invadat niciodată Ucraina”.

Vladimir Putin a mai declarat joi că Moscova va aștepta rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA și „starea de spirit și direcția viitoarei administrații” înainte de a relua orice dialog privind „stabilitatea strategică”.

De asemenea, el a reiterat că se opune oricărei încetări a focului în Ucraina dacă Kievul nu face concesii „permanente” Rusiei.

„Nu putem exclude posibilitatea (…) ca inamicul să folosească încetarea focului pentru a-și îmbunătăți pozițiile, a se reînarma, a-și completa armata prin mobilizare forțată și a fi gata să continue conflictul armat”, a declarat el.

La 14 iunie, Putin a propus o încetare a focului și deschiderea de negocieri de pace cu Ucraina dacă aceasta își retrage trupele din patru regiuni pe care Moscova le ocupă parțial și renunță la planurile sale de a adera la NATO.

Ucraina, Statele Unite și NATO au respins imediat aceste condiții.

Maia Sandu a participat la ceremonia de comemorare a victimelor regimului stalinist

Sâmbătă, 6 iulie, a fost organizat un miting la Monumentul „Trenul Durerii” de pe Aleea Gării, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia. La ceremonie a participat și conducerea de vârf a țării.

Prezentă la eveniment, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că pacea și libertatea de a ne trăi viața în casele noastre în liniște este obiectivul cel mai de preț.

„Noi nu am ales să fim deportați, nimeni nu ne-a întrebat. Noi nu am ales să fim înfometați, uciși, trimiși la război. Neamul nostru a sângerat în timp ce alții ne decideau soarta. Și chiar dacă nu putem schimba trecutul, avem datoria să-l cunoaștem. Să nu uităm niciodată ororile lui și să ne asigurăm că niciodată țara noastră nu va mai trece printr-o asemenea teroare. Avem datoria să ne punem țara la adăpost, să înaintăm sacrificiile înaintașilor noștri care au rămas întotdeauna demni și drepți, să prețuim libertatea câștigată, amintindu-ne de durerea prin care a trecut poporul nostru, să apărăm libertatea de a alege pentru noi, libertatea de a trăi într-o țară în care niciodată să nu fie ridicați noaptea cu pușca la tâmplă copii, mame, tați, bătrâni”, a declarat Maia Sandu.

Transfăgărășanul va intra în reparații vara aceasta

Ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că urmează lucrări de reparații vara aceasta pe Transfăgărășan, dar fără să fie oprit traficul rutier.

Transfăgărășanul va intra în reparații: Traficul rutier nu va fi opritFoto: emerging-europe.com

„Asta e o chestiune care țin neapărat ca în această vară să fie făcută și anume lucrări pe Transfăgărășan, absolut necesare, cele de vară. (…) Cred că e un studiu de fezabilitate în execuție în acest moment pe Transfăgărășan”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu, transmite tvrmoldova.md.

Sorin Grindeanu a precizat că reparațiile ce urmează să fie efectuate nu vor însemna oprirea traficului pe Transfăgărășan. 

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a verificat vineri stadiul lucrărilor la obiectivul de infrastructură rutieră Autostrada Sibiu – Pitești. 

Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost redeschisă începând cu 7 iunie, inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș). Traficul rutier este permis doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar „în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiții de siguranță”, au arătat recent cei de la DRDP Brașov. 

Transfăgărășanul este în momentul de față și una dintre rutele pe care se poate ajunge la Sibiu, în condițiile în care începând de luni va fi închisă circulația rutieră pe DN7 Valea Oltului. 

Turiștii pot circula pe Transfăgărășan între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac și cu telecabina, însă doar ziua și numai când condițiile meteo sunt favorabile transportului pe cablu.

Mesaj de alertă în județul Tulcea din cauza războiului din Ucraina

Autoritățile române au transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert în județul Tulcea, fiind vizate localitățile din granița cu Ucraina, avertizând populația asupra pericolului căderii de obiecte din spațiul aerian, ca urmare a conflictului armat din Ucraina.

Mesaj RO-Alert în județul Tulcea din cauza războiului din UcrainaFoto: Imagine simbol

Populația este asigurată că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federației Ruse și este sfătuită să sune la 112 dacă observă obiecte care cad din cer, transmite știrileprotv.ro.

„Ca urmare a semnalării unor posibile acțiuni ale forțelor armate pe teritoriul Ucrainei, structurile cu rol de apărare ale statul Român au notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență despre această situație care, la rândul lui, a emis un mesaj RO-Alert către populația din zona de Nord a județului Tulcea, mai exact, zona limitrofă graniței de stat cu Ucraina”, anunță, sâmbătă dimineață, ISU Tulcea.

Sursa citată a precizat că „mesajul transmis are rolul de a informa populația despre un potențial pericol ca din spațiul aerian să cadă obiecte, urmare a conflictului armat care se desfășoară lângă graniță”.

„De asemenea, este important ca populația să nu intre în panică, să sune la 112 și să anunțe dacă observă obiecte care cad pe teritoriul României și, să urmeze recomandările din mesaj. Menționăm că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federației Ruse, iar structurile cu rol de apărare ale României monitorizează permanent situația de la graniță”, a mai transmis sursa citată.

Localitățile în care a fost transmis mesajul RO-alert sunt: Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncavița, Isaccea, Niculițel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăței, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C. A. Rosetti, Sulina.

Băuturile care ne hidratează cel mai bine vara, pe caniculă. Medic: „Apa e bună, dar o eliminăm imediat”
Articolul anterior
Cel mai înalt vulcan activ din Europa a erupt din nou. Imagini spectaculoase
Articolul următor