Cinci rachete balistice lansate de China au aterizat în zona economică exclusivă (ZEE) a Japoniei, a declarat joi ministrul japonez al apărării Nobuo Kishi, relatează Reuters.

Exercițiile militare lansate de Beijing, cele mai mari desfășurate vreodată de China în strâmtoarea Taiwan, au început conform programului la prânz și au inclus trageri reale în apele de la nord, sud și est de Taiwan, aducând tensiunile din zona la cel mai ridicat nivel din ultimul sfert de secol.
„Faptul că cinci rachete chinezești au căzut în ZEE a Japoniei în acest fel este o premieră”, a declarat Kishi reporterilor. „Am protestat puternic prin canale diplomatice”.
Ministerul Apărării a precizat că toate cele cinci rachete care au aterizat în ZEE a Japoniei – care se întinde la 200 de mile marine (370 de kilometri) de coasta japoneză – au căzut în apele de la sud-vest de insula Hateruma din prefectura Okinawa, scrie The Japan Times.
Kishi a declarat că guvernul japonez a transmis un protest diplomatic Beijingului în legătură cu această acțiune.
„Această este o problema gravă care privește securitatea națională a țării noastre și siguranță oamenilor”, a declarat Kishi la o conferință de presă organizată în grabă.
The clearest missile images from the Chinese military exercise. #Taiwan #NancyPelosi #China pic.twitter.com/szyFYPsmso
— Burak (@Spawnn75) August 4, 2022
Șeful apărării a declarat că armata chineză a lansat nouă rachete balistice, deși Ministerul chinez al Apărării a declarat mai devreme, joi, că a lansat 11 rachete balistice în apele din nordul, estul și sudul Taiwanului.
Exercițiile au avut loc la două zile după ce președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul, cel mai înalt oficial american care a vizitat Taiwanul în ultimii 25 de ani, și la doar câteva ore după ce China a declarat că o întâlnire planificată între ministrul sau de externe și cel japonez a fost anulată din cauza nemulțumirii Chinei față de o declarație a G7 care îndemna Beijingul să rezolve tensiunile din Taiwan pe cale pașnică.