Deputatul Ilan Șor nu va fi audiat online în plenul Parlamentului. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a spus că legislația prevede prezența obligatorie a tuturor deputaților la ședințe, de aceea nu vor satisface „solicitări exclusiviste”.
„Îl așteptăm. Cum apare îi oferim tot timpul și toată sala. Vrem să vedem oameni vii, în realitate”, a spus Igor Grosu, conform www.stiri.md.
„În conformitate cu legislația, deputatul este obligat să respecte cu strictețe Constituția, legile, normele etice și morale, iar participarea la ședințele Parlamentului și ale Comisiilor permanente, din a căror componență face parte, este obligatorie.
În cazul în care deputatul, din motive întemeiate, nu se poate prezenta la ședințe este obligat să aducă la cunoștința Biroului Permanent sau a Secretariatului Comisiei respective motivele absenței sale. La fel, articolul 129 din Regulamentul Parlamentului dispune în mod imperativ că deputatul nu poate lipsi de la ședințele Parlamentului sau ale Comisiilor din care face parte.
Suplimentar vreau să vă comunic că a fost timp suficient să cumpere un bilet să ajungă acasă. În cazul în care este o problemă financiară se putea de făcut o solicitare la Secretariatul Parlamentului și noi organizam un bilet într-o direcție.
De aceea, nu putem satisface solicitări exclusiviste pentru unii deputați. De ce noi am putut veni și alții nu?”, a declarat Grosu.
Drept răspuns, Marina Tauber a declarat: „După cele citite reiese că toții deputații care au participat online la ședințele Comisiei au încălcat acest Regulament. Mă întreb dacă în general ședințele care au avut loc online au o anumită putere juridică. Eu și fracțiunea noastră ne-am gândit că veți dori să știți adevărul despre furtul miliardului.”
Menționăm că ieri, 25 mai, Ilan Șor i-a solicitat președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să i se ofere posibilitatea să-și spună punctul de vedere privind cererile de ridicare a imunității sale parlamentare, la ședința de joi a Legislativului, atunci când se va examina acest subiect. Un demers oficial în acest sens a fost depus în adresa șefului Legislativului de către fracțiunea parlamentară a Partidului Șor.