Războiul din Ucraina a determinat NATO să înfiinţeze un grup tactic al Alianţei în România: „Misiunea noastră este să apărăm şi să prevenim”

Bătălia pentru Mariupol, cea mai lungă din războiul lui Putin împotriva Ucrainei, s-a încheiat. Sute de luptători, ascunşi sub uzina Azovstal, mulţi dintre ei răniţi în stare gravă, s-au predat ruşilor. Armata invadatoare susţine că aproape 700 de luptători din uzină s-au predat în ultimele 24 de ore. Asta ar însemna că aproximativ o mie de oameni au ieşit din combinat.

Asta nu a anulat bătăliile din restul ţării, cu explozii puternice în Harkov, Nipro sau Nikolaev. În ciuda violenţei atacurilor sunt semne tot mai clare că armata lui Putin are din ce în ce mai multe probleme cu resursele.

Evacuarea combatanţilor din combinatul Azovstal continuă şi azi. Zilele trecute se ştia că sunt aproximativ 600 de luptători răniţi dar până azi dimineaţă doar 51 au fost scoşi şi transferaţi la un spital din Doneţk, controlat de separatiştii pro-ruşi. 

Volodimir Zelenski: Misiunea de evacuare continuă. Este supravegheată de ofiţerii noştri militari. Sunt implicaţi cei mai influenţi mediatori internaţionali.

Rusia îi consideră însă pe militarii din Batalionul Azov criminali de război şi vrea să îi judece ca atare.

Grup tactic NATO în România

Situaţia din Ucraina a determinat NATO să înfiinţeze un grup tactic al Alianţei în România. Acesta va fi plasat la Cincu, în Braşov. 

Col Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezentei avansate NATO: Securitatea aş spune că nu este un motiv de îngrijorare pentru România, dar ne uităm peste graniţă. Misiunea noastră este să apărăm şi să prevenim. Cred că ar fi mai inteligent din partea trupelor ruseşti să ne facă pe noi să atacăm. Să organizeze nişte atacuri înscenate, suntem foarte conştienţi de asta şi trebuie să fim pregătiţi să nu ne lăsăm folosiţi.

Pe de ală parte, Finlanda şi Suedia au depus, în această dimineaţă, cererea de aderare la NATO, scrie observatornews.ro. 

Un câine din Capitală a ajuns la reanimare din cauza unei jucării populare

Un câinișor din Capitală a nimerit în spital după ce a mâncat o jucărie din cauciuc pentru animale. Acesta a avut nevoie de o operație ulterior. Despre toate cele întâmplate a povestit stăpânul câinelui, care a venit cu un mesaj în mediul online dedicat tuturor deținătorilor de animale de companie.

„De mai bine de două zile sunt într-o stare care nu poate fi descrisă în cuvinte, o stare de gol și inacțiune. Mailo, câinișorul meu a nimerit în spital și, ulterior, pe masa de operație din cauza că a mâncat o bucată dintr-o jucărie pentru animale…”, a scris autorul postării, transmite Știri.md.

Acesta nu a oferit multe detalii, însă în mesajul său îi roagă pe toți deținătorii de animale de companie să arunce aceste jucării, în cazul în care le au. 

„Nu dați astfel de jucării din cauciuc animalelor dumneavoastră, chiar dacă sunt scumpe și de înaltă calitate. Am fost cât pe ce să-mi pierd câinișorul. (…) Mulțumim Centrului de Oncologie Veterinară și Terapie Intensivă Zoomama pentru serviciul și abordarea profesională într-o situație dificilă. Acum avem o recuperare lungă în față, însă am reușit să facem totul la timp”, a scris acesta. 

De asemenea, acesta promite că va obține verificări în magazinele zoo din Capitală. „În acest sens, vin cu salutări către toate magazinele zoo, vă așteaptă aventuri de neuitat în timpul verificărilor. Vă promit”, a punctat el. 

Recensământ 2024: Circa 1,4 milioane de cetățeni au fost recenzați

Biroul Național de Statistică informează că, la finele zilei de 9 mai 2024, în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost recenzate circa 953 mii de locuințe (inclusiv cele neocupate) și circa 1394 mii de persoane (numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită).

De asemenea, mai jos prezentăm informația privind ponderea locuințelor recenzate în total locuințe estimate, în profil teritorial, la finele zilei de 9 mai 2024.

Mulțumim tuturor respondenților care deja au participat la recensământ, oferind recenzorului răspunsuri complete și corecte la chestionarele de recensământ.

Îndemnăm populația să fie în continuare receptivă și deschisă de a participa la recensământ!

Rudele gravidei de 19 ani, ucisă cu sânge rece, fac dezvăluiri șocante: Iubitul ei se cunoștea cu suspectul, au lucrat la același penitenciar

Mama Anei Maria, tânăra din Orhei, violată și omorâtă, apoi aruncată într-o pădure, face dezvăluiri șocante, care aduc noi detalii cu privire la crimă. Femeia spune că iubitul fiicei sale se cunoștea cu Gheorghe Cotorobai, bărbatul suspectat de omor. Cei doi ar fi lucrat împreună, la penitenciar. Totodată, rudele victimei povestesc, în cadrul unui interviu, și alte detalii, care nu au fost făcute publice până astăzi, scrie unimedia.info.

Mama Anei Maria spune că dupa dispariția fiicei sale, pentru prima oară a vorbit cu Ion după două zile: „Mi-a scris că Ana Maria nu a fost găsită și că a fost dată în căutare, mai mult nimic”.

„Poliția mi-a spus că s-a văzut pe camere că mașina era fără numere, ea a vrut să urce în spate, dar acolo era închis. Apoi s-a văzut pe camere că a fost lovită și mânuța era de sânge, nu știu dacă mai era cineva în spate”, relatează mama victimei.

Ion, iubitul Anei Maria, nu s-a dus să o ducă la cămin pentru că ar fi fost ocupat: „E taximetrist, lucrează în Orhei, a spus că nu a putut merge el, că era ocupat, și a trimis un cunoscut să o ducă la cămin. După ce Ana a dispărut deja a putut să meargă, atunci cică era plecat undeva. Numai el știe pe cine a trimis”.

Mama tinerei dezvăluie că Ion se cunoștea cu bărbatul suspectat de crimă: „Nu știm de unde se cunosc, ei au lucrat la penitenciar împreună, în aceeași încăpere, dar unul într-o parte și altul în alta”.

Femeia se declară categoric împotrivă să mai mențină legătura cu iubitul fiicei sale, după moartea ei: „Nu am de gând să comunic cu el, Ana Maria nu mai este. Nu, rudele tot mi-au spus că el își va face viața”.

„Nu pot spune dacă are sau nu legătură cu omorul, nu știu asta, nu îl pot învinui. Nu știu nimic”, adaugă aceasta.

Ana Maria ar fi predat ore copiilor fratelui lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul suspectat de violul și omorul tinerei, dar mama acesteia nu cunoștea asemenea detalii: „Ea nu îmi spunea la cine merge, se ducea și făcea cu copiii 2-3 lecții, apoi pleca la cămin”.

„L-am văzut pe Ion, mi s-a părut un tip care nu e de familie”, spune mătușa Anei Maria.

„Sperăm să se afle cine sunt complicii crminalului, el nu a fost singur, asta se știe și multă lume spune. Cineva de la spate a lovit-o, după ce a urcat în mașină. Să fie pedepsiți toți”, a mai adăugat femeia.

Gheorghe Cotorobai, bărbatul suspectat de omorul Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, este acuzat de viol și anume – violență sexuală cu agravanta de ”infracțiune din motive de prejudecată, sau de gen”. Despre aceasta a declarat procurorul din Secția Protecția drepturilor copiilor din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Gornea. Potrivit acesteia, noua învinuire a fost adusă în urma expertizei medico-legale efectuate.

Pe 12 aprilie, Inspectoratul de poliție Orhei a fost sesizat despre dispariția tinerei de 19 ani, însărcinată în luna a șasea, care ar fi urcat într-un automobil pe strada 31 august din Orhei. Pe 15 aprilie a fost pornită o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane. În urma măsurilor întreprinse, a fost stabilită identitatea șoferului, iar pe 16 aprilie acesta a fost reținut. Ulterior, bărbatul de 45 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta nu cooperează cu organul de urmărire penală.

Corpul neînsuflețit al tinerei a fost depistat pe 20 aprilie într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Chițcanii Vechi, Telenești, la 21 de kilometri distanță de domiciliul persoanei arestate. Potrivit informațiilor apărute în presă, tânără a fost torturată, inclusiv supusă violenței sexuale, iar decesul ar fi survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral deschis.

Aproximativ 28.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi până în prezent în război, anunţă armata ucraineană
Articolul anterior
Rochiile spectaculoase în care au defilat vedetele pe covorul roșu de la Cannes 2022
Articolul următor