Sancţiunile dure impuse Moscovei stârnesc temeri privind viitoare penurii şi scumpiri uriaşe ale produselor de bază, scrie Financial Times, scrie bani.md.
De la dispozitive medicale, la bunuri de bază şi electronice, preţurile multor produse au crescut puternic în Rusia în urma sancţiunilor. Achiziţiile din panică de bunuri de bază ale căror preţuri au fost plafonate sunt la ordinea zilei, ruşii aşteptându-se la penurii de bunuri importate şi o criză a costurilor de trai odată cu deprecierea masivă a rublei.
Recunoscând durerea economică provocată de sancţiuni, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că va majora pensiile şi salariile. Guvernul a înfiinţat o linie telefonică de urgenţă pentru plângeri venite din partea oamenilor cu privire la creşteri incorecte de preţuri.
Pentru mulţi însă măsurile nu vor fi probabil suficiente. În decurs de o săptămână, până pe 15 martie, aproape jumătate din cei cu câştiguri de sub 50.000 de ruble (506 dolari) pe lună au indicat o deteriorare a condiţiilor lor financiare, în creştere cu 4% faţă de săptămâna similară din februarie, notează Ziarul Financiar.
Economiştii se aşteaptă ca o combinaţie de sancţiuni, dobânzi ridicate, inflaţie în creştere dramatică, ieşiri de capital, investiţii de business diminuate şi încredere slabă a consumatorilor să împingă Rusia într-o recesiune profundă în acest an. Agenţia de rating Scope se aşteaptă ca economia ţării să se contracte cu peste 10% în acest an, comparativ cu o creştere de 2,7% estimată în decembrie.
Ruşii şi-au retras în masă banii din bănci în primele zile de război, însă un colaps bancar a fost deocamdată evitat. Totuşi, posibilitatea unei creşteri dramatice a şomajului se profilează în condiţiile în care companiile care se bazează pe importuri întâmpină dificultăţi.
Deocamdată, canalele de social media din Rusia sunt inundate de imagini cu rafturi goale şi video-uri cu oameni în goana după produse de bază.
Produsele alimentare sunt printre cele cu cea mai redusă probabilitate de a fi afectate de sancţiuni, spun analiştii pentru că cele mai mari supermarketuri stochează bunuri importate, iar Rusia şi-a crescut producţia agricolă din 2014. Însă directorului unui important retailer din Rusia arată că problema va fi cu bunurile importate. Toate preţurile acestora sunt majorate.
Mulţi ruşi care câştigă de pe urma comerţului extern şi-au văzut de asemenea tăiată sursa de venit, incapabili să primească plăţi internaţionale după ce Visa, Mastercard, Western Union şi PayPal şi-au suspendat operaţiunile.