Războiul provocat de Rusia lasă 53% dintre ucraineni în șomaj

Mai mult de 50% dintre ucrainenii care aveau un loc de muncă înainte de război nu lucrează în prezent, în timp ce 22% continuă să lucreze ca de obicei arată un sondaj de opinie realizat de Rating Group la 19 martie, potrivit Ukrinform, citat de newsweek.ro.

Sondajul spune că doar 2% și-au găsit un nou loc de muncă. Dintre ucrainenii care au fost angajați înainte de război, jumătate (53%) nu lucrează acum. De asemenea, 21% își îndeplinesc sarcinile profesionale de la distanță sau parțial. Și doar 22% dintre respondenți lucrează ca de obicei.

„Acesta este un indicator nu doar al problemelor economice, ci și al celor socio-psihologice. Munca nu înseamnă doar economie, ci și un mod de viață obișnuit, comunicare și interacțiune cu ceilalți, un timp structurat și ceva care stabilizează, dă încredere, reduce anxietatea și crește stima de sine. Un număr semnificativ de cetățeni au pierdut un astfel de sprijin și sunt mai predispuși să se confrunte cu un nivel mai ridicat de dezadaptare”, au declarat sociologii.

Această problemă este mai acută în regiunile estice (74%), în rândul tinerilor sub 35 de ani (60%) și al celor care au fugit din orașul lor (66%).

În ceea ce privește situația economică generală, potrivit sondajului, 52% dintre respondenți au raportat o deteriorare semnificativă. Pentru alți 28%, aceasta „s-a înrăutățit mai degrabă”, în timp ce 18% dintre respondenți nu au simțit nicio schimbare.

În același timp, 51% dintre ucraineni sunt destul de optimiști în ceea ce privește reconstrucția țării după război. Potrivit acestora, 5 ani vor fi suficienți pentru ca țara să se refacă, iar 13% – până la un an.

În același timp, ucrainenii sunt gata nu doar să aștepte, ci și să se alăture reconstrucției țării, deoarece 61% doresc să sprijine financiar sau să meargă să lucreze la construcții, 33% ar dori, dar nu au o astfel de oportunitate, și doar 5% consideră că aceasta este o chestiune care ține exclusiv de guvern.

Marea majoritate a ucrainenilor (93%) cred că Ucraina va putea respinge invazia Rusiei, în timp ce 72% dintre ei sunt absolut siguri de acest lucru.

Mai multă autonomie pentru instituțiile publice din R. Moldova pentru a-și instala centrale pe biomasă

Școlile, grădinițele, primăriile și alte instituții publice din R. Moldova ar putea avea mai multă autonomie pentru a-și instala centrale pe biomasă, astfel încât să nu fie afectate de eventuale crize energetice și să-și reducă facturile la energie, scrie ziarulnational.md.

Anunțul a fost făcut astăzi la Varnița, raionul Anenii Noi, de către președinta Maia Sandu, după o discuție cu și mai mulți șefi de raioane și primarii localităților afectate de criza energetică generată de Federația Rusă în regiunea transnistreană, după sistarea livrărilor de gaze de la 1 ianuarie 2025.

Fără gaze și fără energie electrică timp de opt ore pe zi au rămas și 14 localități aflate sub controlul autorităților constituționale, dar care au infrastructura conectată la cea gestionată de regimul separatist de la Tiraspol.

„Am ascultat situația din fiecare localitate și am notat care sunt necesitățile imediate. Am înțeles că e nevoie de sprijin sub formă de lemne, peleți, e nevoie de generatoare în plus și am discutat o soluție care nu poate fi realizată imediat, dar care este foarte importantă și anume să oferim mai multă autonomie instituțiilor publice – asta înseamnă centrale pe biomasă. Așteptăm acum ca Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și primăriile să pregătească aceste proiecte pentru mai multe instituții publice, așa încât să putem oferi autonomie pentru mai multe școli, grădinițe, primării și alte instituții publice”, a declarat Maia Sandu.

Dorin Recean: Nu există premise pentru creșterea tarifelor la energie

În prezent nu există premise pentru o nouă majorare a tarifului la energia electrică. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, în cadrul unei vizite oficiale în zona de securitate, scrie newtv.md.

”Noi am luat în calcul absolut toate riscurile care se pot materializa în următoarele jumătate de an și azi nu există premise ca prețurile să crească. Rămânem la solicitarea către toți să economisim energia electrică în orele de vârf și atunci cu siguranță nu va trebui să creștem tarifele”, a declarat premierul.

Amintim că în ajunul alegerilor prezidențiale, premierul Dorin Recean adeclarat ferm, în ședința de Guvern, că nu există premise pentru scumpirea gazului. Imediat după alegeri, din decembrie, tariful la gaz a crescut cu aproape 3,4 lei lei și este de 16,74 lei pentru metrul cub.

Din ianuarie cetățenii vor achita dublu pentru energia electrică, după ce ANRE a aprobat noile tarife, la solicitarea furnizorilor. Astfel, consumatorii Premier Energy vor achita 4,10 lei/kWh, față de 2,34 lei, cât era până acum. Cetățenii din nordul țării, deserviți de FEE Nord, vor achita 4,68 lei/kWh, față de 2,84 lei.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Prima doamnă a Ucrainei, după o lună de război: ,,Am îmbătrânit cu 10 ani”
Articolul anterior
Crește riscul unei lovituri de stat în Rusia
Articolul următor