Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ajuns în Ucraina și s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Palatul Potocki din Lvov, relatează CNN Turk, potrivit G4Media. După întâlnirea bilaterală, este de așteptat ca la reuniunea trilaterală care va avea loc cu participarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să se discute despre acordul privind exportul de cereale ucrainene.
Vor fi abordate și măsurile care pot fi luate pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina și Rusia prin mijloace diplomatice, dar și despre situația de la centrala nucleară Zaporojie, aflată sub controlul Rusiei.
Erdoğan a sosit la Lvov, în vestul Ucrainei, pentru o vizită de lucru de o zi, la invitația lui Zelenski.
Prima oprire a lui Erdogan în drumul spre Lvov a fost în Polonia. S-a raportat că Erdogan, care a aterizat pe aeroportul Rzeszow din Polonia, a traversat spre orașul Lvov pe cale rutieră.
Președintele turc, care a vizitat țara pentru prima dată de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina, pe 24 februarie, va evalua toate aspectele relațiilor Turcia-Ucraina la nivel de parteneriat strategic în timpul întâlnirii sale cu omologul său ucrainean, Zelenski, la Palatul istoric Potocki.
Erdogan, Zelenski și Guterres sunt așteptați în fața camerelor de filmat pentru o conferință de presă comună după reuniunea tripartită.
Președintele Erdogan a avut o întâlnire față în față cu Zelenski pe 3 februarie, ultima dată la Kiev, în timp ce convorbiri telefonice au avut loc de mai multe ori între cei doi lideri de la începutul războiului.