Recidivist deosebit de periculos, plasat în arest pentru șantaj. A amenințat cu moartea o femeie și să dădea drept colaborator al organelor de drept din Rusia

Un bărbat de 46 ani din Ștefan Vodă a fost reținut în flagrant pentru șantaj.  Suspectul, urmărind scopul obținerii unui profit nejustificat, intrând în posesia unor imagini video intime ale unei femei de 42 de ani din capitală, ar fi șantajat-o că va publica imaginile pe rețelele sociale. Bărbatul a recurs la acțiuni de intimidare amenințând femeia cu răfuiala fizică și cu moartea, inclusiv prin aplicarea armei de foc, prezentându-se drept colaborator al organelor afacerilor interne ale Federației Ruse, lucrător operativ în domeniul combaterii criminalității organizate, banditismului și contracararea terorismului, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Polițiștii de la Ciocana, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău – Oficiul Ciocana, au documentat acţiunile infracționale ale bărbatului.În urma măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală efectuate, la 30 august, polițiștii împreună cu procurorii au reţinut în flagrant autorul infracțiunii, în momentul când suspectul a primit sub controlul organelor de drept de la victimă, banii în sumă de 20 000 de lei. Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul învinuitului dintr-un sat din raionul Ștefan Vodă, au fost depistate și ridicate acte eliberate pe numele lui, înregistrate în Federația Rusă, susceptibile de a fi false, uniforme de câmp, epoleți militari, broșuri cu tentă și ideologie militară, cât și alte articole vestimentare care sunt atribuite militarilor din Federația Rusă.Potrivit datelor și informațiilor acumulate în cadrul urmăririi penale, suspectul a fost înrolat într-o structură paramilitară în Siria, unde a efectuat pregătirea militară inițială, după care a activat în bază de contract în calitate de cercetaș, participând la diferite operațiuni militare în acest stat. Procurorii urmează să verifice legalitatea participării lui la aceste acțiuni militare. La demersul procurorilor din cadrul Oficiului Ciocana al Procuraturii mun.Chișinău, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 25 de zile, procurorii urmând să conteste cu recurs soluția dispusă de către judecătorii Judecătoriei Chișinău, Sediul Ciocana. Acțiunile de reținere au avut loc cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”.Învinuitul nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru diferite infracțiuni, inclusiv și în Federația Rusă, fiind declarat recidivist deosebit de periculos. Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.

Accident grav la Ciocîlteni! O fetiță de doi ani, transportată de urgență la spital

Polițiștii din Orhei au fost sesizați în jurul orei 19:30 cu privire la un accident rutier în apropierea satului Ciocîlteni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La fața locului, preliminar, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 53 de ani, aflându-se la volanul unui Mercedes Sprinter, a încercat să evite acumulările de noroi și pietriș aduse pe carosabil de ploi.

Neasigurându-se corespunzător, conducătorul auto a efectuat o manevră spre stânga, moment în care s-a tamponat lateral cu o Toyota Camry.

În urma impactului, șoferul Toyotei a pierdut controlul volanului și mașina s-a inversat în șanț. O fetiță de doi ani, pe care o avea ca pasageră, a fost transportată de urgență la spital.

Poliția reiterează apelul către toți șoferii să respecte regulile de circulație și să acorde o atenție sporită când conduc, respectându-și colegii din trafic.

ATENȚIE, șoferi! Au fost găsite mai multe plăcuțe cu numere de înmatriculare

Atenție, șoferi! Au fost găsite mai multe plăcuțe cu numere de înmatriculare. Proprietarii le pot ridica de la sediul INSP, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Îndemnăm și persoanele care găsesc plăcuțe cu numere de înmatriculare, să le predea Inspectoratului Național de Securitate Publică din strada Doina 102, de unde șoferii le pot găsi și obține mult mai repede.

Trei copii și doi adulți, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor, salvați de polițiști

Trei copii și doi adulți, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor, au fost salvați, în această după-amiază, de polițiști din puhoaie, informează unica.md.

”Mulțumim polițiștilor din echipajul MAI 1207 al Batalionului de patrulare și reacționare operativă al Direcției de Poliție Chișinău, care tocmai au ajutat 3 minori și 2 maturi, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor.“

Oamenii legii au ajutat azzi mai multe persoane care au fost luate de puhoaie.

#stilunic – Marian Danu:”Cam aceste schimbări am văzut în Moldova în acești 2 ani de lipsă….!”
Articolul anterior
CEC a refuzat să înregistreze candidatura lui Valentin Borodachi în cursa pentru prezidențiale
Articolul următor