Franţa devine a doua țară din vestul Europei, după Spania, cu peste 1 milion de cazuri COVID-19, după ce, în ultimele 24 de ore, a înregistrat un record de 42.032 de cazuri noi, scrie France24. Preşedintele Emmanuel Macron a declarat două treimi din ţară sub stare de urgenţă.
În ultimele 24 de ore, Franţa a înregistrat un record de 42.032 de cazuri noi, astfel totalul atinge 1.041.075, arată datele guvernamentale.
Numărul infecţiilor confirmate plasează Franţa pe locul şapte mondial în topul celor mai afectate ţări de pandemie.
Statele Unite au 8,4 milioane de cazuri, urmate de India cu 7,8 milioane, Brazilia cu 5,3 milioane, Rusia cu 1,5 milioane şi mai apoi Argentina şi Spania cu puţin peste un milion.
Franţa a înregistrat, de asemenea, 298 noi decese vineri, astfel că totalul a ajuns la 34.508. Ţara a început testările intensive pentru coronavirus din vară.
Preşedintele Emmanuel Macron a dat dispoziţia ca două treimi din ţară să intre sub stare de urgenţă. Dacă măsura nu va avea efect, restricţiile vor fi înăsprite, relatează Reuters.
„Va trebui să trăim cu acest virus cel puţin până vara viitoare”, a declarat preşedintele francez.