Record mondial la loteria SUA. Premiul cel mare a ajuns la 1,9 miliarde de dolari

Jackpotul loteriei americane Powerball a urcat până la 1,9 miliarde de dolari – un nou record mondial. Această loterie din categoria „premium” nu a mai avut un câştigător de peste trei luni, după 40 de extrageri consecutive. Precedentul jackpot care a stabilit un record mondial a fost înregistrat în anul 2016, când marele premiu de 1,59 miliarde de dolari a fost împărţit între trei câştigători ai loteriei Powerball.

Premiul cel mare al loteriei SUA a ajuns la 1,9 miliarde de dolari. Foto/Profimedia

Jackpotul loteriei americane Powerball a urcat până la 1,9 miliarde de dolari – un nou record mondial – înaintea extragerii de luni seară, după ce niciun bilet nu a fost desemnat câştigător la extragerea de sâmbătă, informează BBC.

Această loterie din categoria „premium” nu a mai avut un câştigător de peste trei luni, după 40 de extrageri consecutive.

Şansa de a câştiga jackpotul extragerii de luni seară este de 1 la 292,2 milioane, potrivit reprezentanţilor Powerball.

Precedentul jackpot care a stabilit un record mondial a fost înregistrat în anul 2016, când marele premiu de 1,59 miliarde de dolari a fost împărţit între trei câştigători ai loteriei Powerball.

Extragerea de luni seară este programată cu puţin timp înainte de miezul nopţii – ora 23:30 pe coasta estică a Statelor Unite (04:30 GMT, marţi).

Deşi nimeni nu a câştigat jackpotul extragerii de sâmbătă seară, au existat totuşi 16 participanţi care au ghicit cinci din cele şase numere norocoase şi au câştigat fiecare 1 milion de dolari. Posesorul unui alt bilet – cumpărat în Kentucky – a câştigat 2 milioane de dolari, iar 219 bilete cumpărate în diverse zone din Statele Unite vor fi premiate cu câştiguri de 50.000 de dolari, în timp ce alţi 51 de participanţi vor primi 150.000 de dolari.

Un singur alt jackpot din istoria loteriei Powerball a ajuns la un prag de 41 de extrageri consecutive. Acea extragere din 2021 s-a încheiat cu un câştigător din California, care a primit aproape 700 de milioane de dolari.

Biletele la loteria Powerball costă 2 dolari fiecare, iar câştigătorul are posibilitatea de a opta pentru plata unei sume unice – estimată la 929 de milioane de dolari pentru extragerea de luni seară.

Câştigătorii pot să opteze şi pentru posibilitatea de a primi întregul jackpot în plăţi anuale întinse pe durata a 29 de ani, însă aproape toţi câştigătorii aleg să primească o sumă mai mică decât jackpotul în sine, dar care le este plătită o singură dată.

La loteria Powerball, creată în 1992, participă 45 dintre cele 50 de state americane, inclusiv capitala Washington şi teritoriile americane Puerto Rico şi Virgin Islands.

Pentru a câştiga jackpotul, jucătorii trebuie să ghicească toate cele şase numere puse în joc la fiecare extragere.

Dacă mai mulţi jucători aleg aceeaşi combinaţie de numere desemnată câştigătoare la o extragere, atunci ei trebuie să împartă marele premiu.

Precedentul jackpot al loteriei Powerball a fost câştigat pe 3 august, când proprietarul biletului norocos a optat pentru a primi suma unică de 206,9 milioane de dolari.

În luna iulie, un bilet vândut de cealaltă loterie majoră americană, Mega Millions, i-a adus posesorului său din Illinois suma de 1,34 miliarde de dolari.

sursa

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare într-un cumplit accident. Aceasta este însărcinată și va deveni mamă de băiat

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în 2023 din cauza unui șofer iresponsabil. Aceasta a anunțat că așteaptă un băiețel, informează unica.md.

„Eu am o frază care mereu o zic: să fim în primul rând recunoscători și mulțumitori pentru atât, cât avem. Mai apoi, să cerem. În noaptea dintre ani, făceți loc măcar unui singur minut de-a șopti un “Iartă-mă” și un “Mulțumesc”; de-a recapitula anul ce trece, iar cu noul bagaj de cunoștințe, să intrăm cu inima curată în 2025. Cu emoții și mare entuziasm anunț că în 2025, familia noastrǎ se va mări…iar eu m-am dat în gaşca graviduțelor! În 2025, fraza mea “the girl with prosthetics legs”, o voi completa cu “mom of a boy”. Dragi prieteni, vă felicit cu finele lui 2024, și vă doresc șarpele lui 2025 să vă aducă bucurii, oportunități și realizări minunate!

P.S. Dragonii vor deveni dădacele micuțului şarpe”, a scris Marcela pe rețelele de socializare.

În luna februarie, Marcela a fost victima unui accident pe viaductul din Chișinău.

Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme. Șoferul a lăsat-o fără picioare pe Marcela.

Guvernul va oferi compensații și pentru energia electrică și termică

Beneficiarii de compensații la gazele naturale vor primi și compensații pentru energia electrică și termică, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, informează unica.md. Acesta a venit cu un mesaj pentru moldoveni.

”1.Pentru energia electrică vom compensa în totalitate creșterea tarifului pentru toate gospodăriile casnice care deja beneficiază de compensații pentru un consum de 110 kWh.

2. Cifra de 110 kWh a fost identificată conform datelor despre consumul mediu al gospodăriilor casnice din sezonul rece precedent, care arată că în 2023-2024, consumul mediu era de 138 kWh. Astfel, încurajăm cetățenii să economisească 20% din energia electrică pentru a ajunge la un consum de 110 kWh, ceea ce este realizabil, după cum arată experiența din 2022-2023.

3. Pe lângă acoperirea creștererii tarifului la electricitate, Guvernul va compensa și creșterea tarifului la energie termică pentru gospodăriile casnice eligibile începând cu luna ianuarie.

Guvernul este alături de cetățeni și împreună vom trece și această iarnă cu bine și cu demnitate!”, scrie astăzi ministrul Buzu într-o postare.

Prețuri diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, în premieră pentru Moldova

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță, în premieră, introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/2016 privind energia electrică.

Această măsură, aprobată prin hotărârile recente ale Consiliului de Administrație al ANRE, se aplică în raport cu furnizorii Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” și va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Ce înseamnă această schimbare pentru consumatori?

Noile prețuri diferențiate oferă posibilitatea consumatorilor care dețin contoare cu înregistrare pe intervale orare de a reduce factura pentru energia electrică consumată, beneficiind de tarife mai avantajoase în intervalele orare de consum redus în sistemul electroenergetic.

Este o obligație sau un drept?

ANRE subliniază că aplicarea acestui sistem este un drept, nu o obligație. Fiecare consumator care dispune de un contor cu înregistrare pe intervale orare poate decide dacă dorește să beneficieze de prețurile diferențiate. Această măsură vine în sprijinul celor care doresc să-și gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă impactul facturilor lunare. Cei interesați sunt îndemnați să contacteze furnizorul lor de energie pentru detalii privind implementarea noului sistem.

Cum funcționează prețurile diferențiate?

Noile prețuri reglementate aprobate de ANRE stabilesc două intervale de tarifare:

  • Orele de vârf (7:00 – 23:00) – preț care reflectă costurile de procurare a energiei în orele de vârf
  • Orele de consum redus (23:00 – 7:00) – preț mai mic, care reflectă costurile de procurare a energiei în perioada golului de sarcina de noapte

Prețurile diferențiate în funcție de orele de consum sunt deja aplicate în numeroase state europene și reprezintă o soluție eficientă pentru o gestionare mai echilibrată a consumului energetic.

Pentru o informare detaliată, consumatorii interesați pot consulta anexele la hotărârile ANRE, disponibile pe site-ul oficial www.anre.md, unde sunt prezentate prețurile aplicabile în funcție de categoria de consum.

Care sunt avantajele pentru consumatori?

 Reducerea costurilor – consumând mai multă energie în afara orelor de vârf, consumatorii pot reduce factura.

Contribuție la stabilitatea rețelei – un consum distribuit echilibrat pe parcursul zilei reduce presiunea pe infrastructura energetică.

Prin această decizie, ANRE continuă acțiunile de reformare a cadrului de reglementare, stimulând măsurile de optimizare a consumului de energie electrică și ajustarea acestuia la necesitățile sistemului electroenergetic de aplatizare a curbei de sarcină. Această inițiativă reprezintă un pas important către un sistem energetic modernizat, care oferă beneficii reale atât utilizatorilor casnici, cât și celor noncasnici.

Vladimir Putin nu va participa la summitul APEC, anunţă Kremlinul
Articolul anterior
Moment cheie în războiul din Ucraina. Generalii așteaptă ordinul lui Putin pentru a preda orașul Herson
Articolul următor