Regele Charles al III-lea, prima reacţie după ce Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer

Palatul Buckingham a dat publicității o declarație în care se spune că regele a fost în contact strâns cu prințesa de Wales în ultimele săptămâni, după ce au fost împreună în spital. Regele este “atât de mândru de Catherine pentru curajul ei de a vorbi așa cum a făcut-o”, a declarat palatul, descriind-o pe prințesă ca fiind “nora iubită a monarhului”.

Atât regele, cât și regina “vor continua să ofere dragostea și sprijinul lor întregii familii în această perioadă dificilă”. James Middleton, fratele mai mic al prințesei, s-a alăturat urărilor de sănătate pentru sora sa și a împărtășit o fotografie cu ei doi din copilărie.

“De-a lungul anilor, am escaladat mulți munți împreună. Ca o familie, îl vom urca și pe acesta cu tine”, a scris el pe Instagram.

Harry și Meghan Markle s-au alăturat celebrităților care au transmis mesaje de susținere pentru Kate, după ce prințesa de Wales a anunțat că are cancer.

Prim-ministrul Rishi Sunak și președintele american Joe Biden se numără printre cei care i-au urat prințesei de Waleslui Kate succes în recuperarea sa  în timp ce celebritățile care au întâlnit-o pe prințesă de-a lungul anilor și-au arătat, de asemenea, sprijinul pe rețelele de socializare, notează Sky News.

Ducele și ducesa de Sussex au împărtășit un mesaj de susținere pentru cumnata lor, spunând: “Îi dorim sănătate și vindecare lui Kate și familiei și sperăm că vor putea face acest lucru în privat și în pace”.

Prințesa a anunțat vineri seară că a fost diagnosticată cu cancer și că urmează un tratament preventiv de chimioterapie. Într-o înregistrare video, viitoarea regină a spus că a vrut să aibă timp să le explice celor trei copii ai ei, George, Charlotte și Louis, “pentru a-i liniști că voi fi bine”, după săptămâni de speculații cu privire la sănătatea ei.

Două instituții școlare din Căușeni vor fi comasate

Începând cu data de 1 iulie la Căușeni urmează să fie comasate două instituții școlare. Este vorba despre Liceul Mihai Eminescu și gimnaziul Dimitrie Cantemir, iar toți elevii și profesorii de aici vor fi parte din cea mai mare instituție de învățământ din raion.

Două instituții școlare din Căușeni vor fi comasate. Ce spun profesoriiFoto: studio-l.online

Se întâmplă după ce în ultimii ani numărul elevilor din sectorul Căușenii Vechi a scăzut simțitor, iar cheltuielile de întreținere a școlii creșteau de la an la an. Anul trecut Ministerul Educației și Cercetării alături de Consiliul raional au venit cu soluția de a comasa aceste două școli și de a transforma instituția în una model, transmite Studio-l.online.

Pe 7 mai, cei 70 de profesori din cele două instituții s-au reunit într-un consiliul profesoral la gimnaziul Dimitrie Cantemir, iar cei prezenți au discutat un șir de aspecte legate de noile metodologii și reforme ale Ministerului Educației și Cercetării, trecerea la servicii educaționale digitalizate, dar și orele opționale, cele de mentorat și altele.

Profesorii Liceului Mihai Eminescu spun că schimbările prin care urmează să treacă cele două colective de profesori nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni, iar de la 1 septembrie elevii din sectorul Căușenii Vechi vor învăța în școala din acest sector, cei din centru, în clădirile din centrul urbei.

Decizia de a comasa cele două unități școlare nu ar trebui să ofere emoții spun cadrele didactice care susțin că părinții, elevii și profesorii vor avea doar de câștigat.

Totuși aceste comasări au scopul de a crește calitatea învățării, de a crea condiții mai bune de educație și a ajunge la alt nivel de performanță.

Emoționați despre schimbările prin care urmează să treacă, profesorii gimnaziului Dimitrie Cantemir spun că își doresc să creeze legături de prietenie și bună înțelegere cu viitorii lor colegi.

De menționat că în R. Moldova va fi creată o Rețea de Școli Model – un proiect național lansat de Ministerul Educației și Cercetării care prevede renovarea și dotarea integrală a 35 de instituții de învățământ general din țară. Scopul inițiativei este de a crește accesul elevilor din medii defavorizate, în special a celor din localitățile mici din mediul rural, la educație de calitate.

Incendiu puternic într-un bloc din Capitală

Un incendiu a izbucnit cu puțin timp în urmă într-un bloc de locuit din sectorul Râșcani al municipiului Chișinău.

Incendiul s-a produs pe strada Bogdan Voievod, iar flăcările au cuprins un balcon, raportează www.stiri.md.

De asemenea, din imagini se mai poate observa că incendiul este destul de grav întrucât, fumul se vede de la câteva sute de metri.

Mihail Popșoi a avut o întrevedere cu omologul său norvegian, la Oslo

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova Mihail Popșoi a avut astăzi, 7 mai, la Oslo, o întrevedere cu omologul său norvegian, Espen Barth Eide.

Mihail Popșoi a avut o întrevedere cu omologul său norvegian la Oslo

În cadrul întâlnirii, oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală, asistența Norvegiei oferită pentru dezvoltarea Republicii Moldova, mersul reformelor implementate de țara noastră, dar și situația regională.

Un alt subiect pe care l-au abordat a fost deschiderea unui oficiu diplomatic la Chișinău.  

„Omologul meu norvegian a menționat că, înființarea acestui oficiu, în viitorul apropiat, reprezintă sprijinul pentru Republica Moldova și pentru parcursul european al țării. I-am mulțumit Ministrului de Externe pentru faptul că, Norvegia este alături de Republica Moldova în drumul spre Uniunea Europeană”, menționează Mihail Popșoi. 

Ministrul de Externe s-a aflat la Oslo în perioada 6-7 mai, alături de președinta Maia Sandu, într-o vizită de stat în Regatul Norvegiei. 

„Este pentru prima dată când un președinte al Republicii Moldova efectuează o vizită de stat în Norvegia. Această primă vizită este o mare oportunitate de a aduce cooperarea dintre Republica Moldova și Norvegia la un nou nivel”, precizează oficialul. 

Concert de Ziua Unirii Basarabiei cu România la Sala cu Orgă din Chișinău
Articolul anterior
Atacul de la Moscova. Reacția NATO: Nimic nu poate justifica astfel de crime
Articolul următor