Regina Rania a Iordaniei, o soacră mare elegantă și grațioasă, la nunta fiului cel mare

Considerată de mulți cea mai stilată membră a unei familii regale, regina Rania a Iordaniei a fost în prim-plan la nunta fiului cel mare, prințul moștenitor Hussein. Alegerea ei vestimentară a arătat că nu și-a dorit să atragă atenția și să eclipseze în vreun fel mirii, căci a mizat pe simplitate, eleganță și bun-gust. 

Iubitoare de culori tare sau deschise, de data aceasta, pentru postura de soacră mare, Rania a ales o rochie neagră, lungă până-n pământ, din colecția de toamnă Christian Dior. Simplă la prima vedere, ținuta avea detalii superbe la manșete, în zona gâtului și la spate, pe care soția regelui Abdullah al II-lea le-a asortat cu poșeta bej și cerceii lungi. Un mare plus a fost și coafura, căci Rania a ales să-și poarte părul strâns la spate, pentru ca detaliile de pe rochie să fie lăsate la vedere. Emoționată și mândră de fiul ei și de proaspăta lui soție, arhitecta saudită Rajwa, Rania a fost o gazdă desăvârșită pentru oaspeții veniți din toată lumea. L-a avut tot timpul alături pe soțul ei, regele Abdullah al II-lea, care a ales un costum bleumarin, cămașă albă și cravată roșie. Cuplul regal al Iordaniei nu a vrut să fure atenția de la tinerii miri.

cuplul regal al iordaniei

Pentru recepția la care au fost invitați 140 de oameni, printre care capete încoronate din toată lumea, regina Rania a făcut parte din „comitetul de primire”, alături de miri, soțul ei și cuscri. De data aceasta, s-a îmbrăcat într-o rochie de culoarea untului, cu detalii aurii și capă. A purtat, de asemenea, părul desprins și o diademă prețioasă.

regina rania

Prințul moștenitor Hussein s-a căsătorit cu arhitecta saudită Rajwa

Fiul cel mare al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei și al reginei Rania, prințul moștenitor Hussein, în vârstă de 28 de ani, s-a căsătorit cu aleasa lui, arhitecta saudită Rajwa, cu un an mai mare decât el. Emoționați și îndrăgostiți, tinerii şi-au rostit jurămintele de credinţă în Palatul Zahran din Amman, în prezenţa familiilor lor şi a 140 de invitaţi, printre care s-au aflat prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, cuplul princiar britanic William şi Kate, fostul cuplu regal al Spaniei, regele Willem-Alexander al Ţărilor de Jos şi regele Philippe al Belgiei.

Regina Rania și prima doamnă a SUA

Rajwa este fiica unui om de afaceri care deține una dintre cele mai mari firme de construcție din Arabia Saudită, scrie publicația Hola. Noua soție a prințului Hussein a absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Syracuse din New York și deține și o diplomă în Comunicare Vizuală de la Fashion Institute of Design and Merchandising din Los Angeles. Rajwa a și lucrat la o firmă de arhitectură din L.A.

sursa: www.peroz.ro

Noi facilități și scutiri pentru moldoveni, de la 1 ianuarie: Schimbări majore la impozitul pe venit

De la 1 ianuarie au intrat în vigoare modificări importante la Codul Fiscal, care aduc beneficii directe pentru cetățeni prin scutiri și facilități suplimentare. Aceste măsuri vizează atât ajustarea veniturilor neimpozabile, cât și extinderea categoriilor de cheltuieli deductibile. Scopul acestor schimbări este sprijinirea familiilor și a contribuabililor în contextul creșterii prețurilor și adaptării la noile condiții economice.

IPN informează că printre principalele noutăți se numără majorarea scutirilor pentru persoanele fizice. Scutirea personală a crescut de la 27 000 la 29 700 de lei pe an, iar pentru cei care întrețin copii, suma dedusă a fost majorată de la 9 000 la 9 900 de lei pentru fiecare copil. De asemenea, persoanele care întrețin copii cu dizabilități beneficiază acum de o scutire anuală de 21 780 de lei.

Aceste ajustări sunt menite să reducă povara fiscală pentru familiile din Moldova și să sprijine financiar persoanele aflate în situații vulnerabile.

În plus, au fost introduse noi deduceri fiscale, care permit contribuabililor să își reducă impozitele pe venit. Printre acestea se numără deducerea cheltuielilor pentru educația copiilor, asigurările de sănătate sau de viață, precum și dobânzile pentru creditele destinate achiziției primei locuințe. Aceste deduceri sunt calculate în limita unui salariu mediu lunar pe economie pentru fiecare categorie. În cazul locuințelor achiziționate în coproprietate, dreptul la deducere este acordat fiecărui coproprietar proporțional cotei sale de participare.

Modificările aduc și clarificări în privința veniturilor neimpozabile. De exemplu, persoanele care înstrăinează un autoturism deținut cel puțin trei ani nu vor mai plăti impozit pe venitul obținut din această tranzacție. În același timp, dobânzile aferente valorilor mobiliare de stat și obligațiunilor emise de autoritățile locale au fost incluse în lista veniturilor scutite de impozitare.

O altă noutate este tratamentul fiscal al programelor de stimulare pe termen lung, cunoscute sub denumirea de „stock-option plan”. Acestea le permit angajaților să achiziționeze titluri de participare la prețuri preferențiale sau să le primească gratuit, în condiții speciale. Veniturile obținute în acest context sunt considerate neimpozabile dacă respectă cerințele stabilite de Guvern.

Pentru persoanele juridice, modificările includ extinderea dreptului de aplicare a metodei de amortizare accelerate. Aceasta le permite să deducă fiscal până la 50% din valoarea mijloacelor fixe în primul an de utilizare, reducând astfel costurile de exploatare și stimulând investițiile în infrastructură și tehnologii moderne.

Aceste schimbări vin să sprijine contribuabilii, atât persoane fizice, cât și juridice, oferindu-le mai multe instrumente pentru gestionarea eficientă a obligațiilor fiscale. Totodată, ele reflectă un efort al autorităților de a crea un mediu fiscal predictibil și adaptat nevoilor populației.

Contribuabilii sunt încurajați să consulte prevederile în detaliu pentru a beneficia pe deplin de noile facilități.

Iluminatul stradal va fi stins în regiunea transnistreană

Iluminatul stradal în localitățile din regiunea transnistreană va fi deconectat la ora 20:00, din cauza crizei energetice, anunță administrația de la Tiraspol. Sectoarele de drum periculoase și cele mai importante noduri rutiere vor fi iluminate până la miezul nopții, transmite IPN.

Așa zisul minister al dezvoltării economice a aprobat programul de aprindere a iluminatului stradal pe teritoriul regiunii, potrivit căruia luminile vor fi aprinse de la 16:30 și stinse la ora 20:00.

Economisirea energiei electrice prin reducerea iluminatului stradal a început în regiunea transnistreană acum o zi, iar pentru că experții le-au calificat drept eficiente, este posibil ca deconectarea iluminatul stradal să fie necesar pentru o perioadă mai îndelungată. „Există mai multe opțiuni: fie pentru a limita consumatorii casnici, fie pentru a reduce consumul de iluminat stradal”, a adăugat așa zisul minister al dezvoltării economice din regiune.

La 3 ianuarie, începând cu ora 18.00, localitățile din regiunea transnistreană au început să fi deconectate pe ore. Pentru asta, regiunea transnistreană a fost împărțită în 16 grupuri, respectiv vineri în localitățile din patru grupuri a fost întreruptă furnizarea energiei electrice. Potrivit responsabililor, imediat ce a fost deconectată lumina în localitățile dintr-un singur grup, sarcina electrică a fost imediat redusă. Tiraspolul, Benderul și Slobozia consumă cea mai multă energie electrică.

Vacanța elevilor din regiunea transnistreană se prelungește până pe 20 ianuarie

Elevii din regiunea transnistreană vor rămâne acasă mai mult decât era planificat inițial. Aceștia vor reveni la cursuri pe 20 ianuarie și nu pe 9 ianuarie. Decizia a fost anunțată de așa-numitele autorități ale regiunii, în contextul dificultăților legate de aprovizionarea cu energie electrică și termică, scrie Moldova 1.

Criza energetică din regiune a dus și la întreruperi de curent frecvente, inclusiv luni dimineață, între orele 8:00 și 12:00, conform unui nou grafic publicat. Situația complicată este alimentată de refuzul Gazprom de a livra gaze naturale către regiune, ceea ce a generat o serie de consecințe grave pentru locuitorii malului stâng al Nistrului.Amintim că locuitorii din regiunea transnistreană au rămas fără gaze naturale și energie termică începând cu 1 ianuarie.

Un tânăr român și-a revenit din comă în Spania, după 2 ani
Articolul anterior
Ce rochie spectaculoasă a purtat Kate Middleton la nunta prințului moștenitor al Iordaniei
Articolul următor