Regulamentul de atribuire a categoriilor de vulnerabilitate energetică, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat, astăzi, Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire şi plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Moldovagaz vine cu explicații privind modul de calcul a consumului de gaz  natural pentru luna noiembrie - BTV

Regulamentul stabilește procedura de acordare a categoriei de vulnerabilitate, modalitatea de plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie și modul de înregistrare a consumatorului în sistemul de vulnerabilitate energetică pentru a beneficia de compensații.

Conform proiectului, pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate, înregistrarea în sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică” va fi efectuată în două moduri: individual sau asistat.

În cazul înregistrării individuale, persoanele vor completa un formular electronic, în care vor indica locul de trai, componența gospodării casnice, veniturile medii ale fiecărui membru al familiei, codul de identificare a consumatorului casnic în factură ș.a.

Persoanele care nu dispun de echipamente, nu au acces la internet sau nu au abilitățile necesare pentru a se înregistra individual pe platformă, vor fi asistate de bibliotecari sau de asistenții sociali comunitari. În acest caz, solicitantul va completa o cerere în format fizic, iar datele vor fi introduse ulterior în sistemul informațional de către registratori.

Solicitanții se vor putea înregistra pe platforma compensatii.gov.md o singură dată pe an și vor putea face modificări la datele declarate în primele 5 zile de la înregistrare.

Pentru stabilirea nivelului de vulnerabilitate vor fi urmați șapte pași: 

  • testul de non-vulnerabilitate; 
  • stabilirea minimului de cheltuieli ale gospodăriei casnice; 
  • stabilirea venitului global lunar al gospodăriei casnice; 
  • calculul venitului disponibil pentru achitarea energiei; 
  • calculul costului energiei în perioada rece a anului pentru gospodăria casnică; 
  • stabilirea raportului dintre cheltuielile pentru resursele energetice și veniturile gospodăriei casnice;
  • atribuirea categoriei de vulnerabilitate.

Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică consumatorilor casnici se va efectua în baza unui coeficient, calculat ca raport exprimat în procente între cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea energiei.

Pentru locurile de consum care nu au fost înregistrate de solicitanți în sistemul informațional va fi atribuită categoria de vulnerabilitate energetică medie.

Menționăm că, după aprobarea Regulamentului de către Guvern, urmează a fi lansată platforma online compensații.gov.md, elaborată cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD Moldova, iar familiile vor putea să se înregistreze pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate. Ulterior, printr-o altă hotărâre de Guvern, va fi stabilită mărimea compensațiilor pentru fiecare categorie, care va fi acordată direct în facturile pentru energie. 

169 de elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană la Geografie

169 de elevi din întreaga țară participă la ediția din anul curent a Olimpiadei Republicane la Geografie. Competiția se desfășoară în perioada 09-11 mai la Liceul Teoretic „N. V. Gogol” din Chișinău.

Prezentă la festivitatea de deschidere a evenimentului, Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat participanții pentru performanțele lor în studierea geografiei și i-a încurajat să continue studiul aprofundat al disciplinelor școlare îndrăgite.

Olimpiada Republicană la Geografie este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în colaborare cu membrii Consiliului Olimpic Republican și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 16 februarie – 27 mai 2024.

Angajați exploatați la locul de muncă. Nu vor mai avea weekenduri libere

Angajați exploatați la locul de muncă. Mai exact, șefa de relații publice de la cel mai mare motor de căutare din China, Baidu, și-a cerut scuze după ce a încercat să-și exploateze subalternii obligându-i să lucreze și în weekenduri, scrie evz.ro.

Gigantul chinezesc al motoarelor de căutare Baidu a intrat într-o criză de relații publice, din cauza propriului său șef. Qu Jing, vicepreședintele și șeful departamentului de comunicare al Baidu, a stârnit un val de proteste publice după ce a susținut o cultură dură la locul de muncă. Mai mulți angajați au fost nevoiți să lucreze șase zile pe săptămână.

Într-o serie de videoclipuri postate săptămâna trecută pe Douyin, versiunea chineză a TikTok, Qu a vorbit despre devotamentul ei față de slujbă, despre stilul de management strict și despre cerințele față de subordonații săi direcți.

Ea a atacat dur un angajat care a refuzat să plece într-o călătorie de afaceri de 50 de zile în timpul pandemiei, când China a impus restricții stricte de călătorie și carantine.

„De ce ar trebui să iau în considerare familia angajatului meu? Nu sunt mama sa”, a spus Qu. O altă replică: „Cine ești tu să-mi spui că soțul tău nu poate suporta asta”.

„Sunt cu 10 sau cu 20 de ani mai în vârstă decât tine. Nu mă simt obosită, chiar dacă am doi copii. Cine ești tu să-mi spui că soțul tău nu poate suporta asta?”, a mai spus Qu Jing.

Angajați exploatați la locul de muncă: Nu te aștepta la weekenduri libere

Într-un alt clip, Qu a împărtășit sacrificiile sale personale ca mamă care lucrează. Ea muncea atât de mult încât a uitat ziua de naștere a fiului ei cel mare și în ce clasă era fiul ei cel mic la școală. Ea a spus că nu a regretat acest lucru pentru că „a ales să devină o femeie de carieră”,

„Dacă lucrezi în domeniul relațiilor publice, nu te aștepta la weekenduri libere. Ține telefonul deschis 24 de ore pe zi, mereu gata să răspunzi”, a spus ea într-un al treilea videoclip.

Utilizatorii au criticat-o pe Qu pentru abordarea sa agresivă și insensibilă și au acuzat-o de promovarea unui loc de muncă toxic. Compania şi-a cerut scuze, după ce a obligat angajaţii să răspundă 24 de ore pe zi

Qu și-a cerut scuze joi și a spus că nu vorbea în numele companiei, dar remarcile ei au declanșat deja o reacție în China, unde tinerii se plâng de mult timp de o cultură a suprasolicitării excesive și de medii profesionale extrem de competitive, în special în industria tehnologică.

„Am citit cu atenție toate opiniile și comentariile de pe diverse platforme, iar multe critici sunt foarte pertinente. Reflectez profund asupra lor și le accept cu umilință”, a scris Qu.

De asemenea, cofondatorul Alibaba, Jack Ma, a atras critici intense după ce a aprobat tendința „996”, ceea ce înseamnă să lucrezi de la 9 dimineața la 9 seara, șase zile pe săptămână, și a numit-o „o mare binecuvântare”.

„Ea ar trebui să conducă departamentul de relații publice al lui Baidu, dar ea însăși este profund implicată într-o criză de relații publice. Vorbește despre lipsa de profesionalism”, a scris un comentator.

Prețul carburanților continuă să scadă. Cât vor costa de mâine

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă în continuare ieftinirea prețurilor la carburanți pe bursele internaționale, tendință care se reflectă fidel la stațiile petroliere din Republica Moldova, scrie tvrmoldova.md.

În consecință, pe parcursul săptămânii curente benzina a scăzut sub pragul de 26 lei/litru, iar motorina sub 21 lei/litru. Motorina, la prețul dat s-a comercializat ultima dată la începutul anului curent, fapt ce semnifică o recuperare totală a prețului acestui produs după fluctuațiile din ultimele luni.

Pentru următoarele patru zile, 11.05.2024-14.05.2024, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

– 25,69 lei/litru – pentru benzina COR 95 (-23 bani);
– 20,95 lei/litru – pentru motorina standard (-09 bani).

ANRE urmărește îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul transparent și garantează corectitudine maximă pentru acestea.

Orașul Kiev, ținta atacurilor cu drone iraniene lansate de ruși. O persoană a fost rănită
Articolul anterior
Premier Energy atenționează populația să evite suprasolicitarea rețelelor electrice pentru a preveni situațiile de risc
Articolul următor