Ministrul desemnat la Ministerul român Afacerilor Externe, Dan Barna, a afirmat, la audierea din comisiile parlamentare, că Republica Moldova mai are rezerve de gaz pentru câteva zile şi că acesta este un moment în care România trebuie să intervină.
Dan Barna a fost întrebat, marţi, în cadrul audierilor în comisiile parlamentare, care este poziţia sa în criza gazului din Republica Moldova.
„Astăzi Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie. E foarte clar că este o presiune uriaşă pe Moldova care mai are rezerve de câteva zile şi este un moment în care România trebuie să intervină”, a declarat Dan Barna.
„Faptul că funcţionează gazoductul Iaşi – Ungheni este un lucru bun şi putem să le acordăm acest sprijin, însă, dincolo de asta – şi de asta am şi salutat iniţiativa domnului Aurescu, ministrul actual de externe, de a solicita sprijin european pentru resursă de gaz pentru Moldova pentru că în momentul de faţă ei sunt cu spatele la zid şi partenerul pe care se pot baza se numeşte România”, a adăugat ministrul desemnat la Ministerul român Afacerilor Externe.
Precizăm că premierul Natalia Gavrilița a evitat să precizeze care este prețul la gaz cerut de Rusia. Șefa Guvernului a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că negocierile sunt în proces de desfășurare și a dat asigurări că autoritățile negociază un tarif care să fie în interesul consumatorilor, iar în același timp se caută surse alternative de gaze naturale.