Republica Moldova are un nou consulat în orașul Kassel din Germania

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Oleg Țulea, a participat ieri, alături de oficiali germani și moldoveni la ceremonia de inaugurare a Consulatului onorific al Republicii Moldova la Kassel.

separator

La eveniment au mai participat Mark Weinmeister, secretar de stat pentru afaceri europene din cadrul landului federal Hessa, Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Mihail Căpățînă, consul general al Republicii Moldova la Frankfurt și alte personalități germane.

În alocuțiunea rostită în cadrul ceremoniei de inaugurare, ministrul Oleg Țulea a evidențiat importanța consolidării colaborării cu landurile germane, în particular în sfera comercial economică și de atragere a investițiilor germane, Hessa fiind unul din cele mai mari și prospere landuri, cu o populație de 6,5 mln de locuitori și un PIB de 330 miliarde de dolari SUA.

În încheiere, șeful diplomației moldovene a salutat numirea în funcția de consul onorific a dr. Christopher Posch, avocat, proprietar al Biroului de avocați Posch Frank Rechtsanwälte, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul mediatic și imobiliar.

În intervenția sa, Mark Weinmeister, secretar de stat pentru afaceri europene a subliniat atenția acordată de de către autoritățile landului Hessa dinamizării relațiilor cu țările partenere și a notat că prin prezența Consulatului onorific se va contribui în mod esențial la intensificarea relațiilor comercial-economice cu Moldova.

Ambasadorul Oleg Serebrian s-a referit la rolul consului onorific în dezvoltarea relațiilor culturale, academice și ştiințifice.

La rândul său, consulul onorific a vorbit despre potențialul de colaborare existent între țara noastră și landurile germane, cu precădere în domeniul industrial, al întreprinderilor mici și mijlocii, agriculturii şi al prestării serviciilor.

În vederea promovării obiectivelor diplomației economice, a fost realizată o prezentare a zonelor economice libere, cu exemplificarea bunelor practici din cadrul ZEL Bălți.

Consulatul onorific al Republicii Moldova în Kassel în activitatea acestuia are obiectivul de a contribui la dezvoltarea relațiilor dintre landul Hessa și Republica Moldova, în special în domeniul economic, comercial și cultural, precum și de a acorda asistență informațională în caz de necesitate cetățenilor Republicii Moldova din regiunea respectivă

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate: PA și PCCOCS ar putea fi desființate

Președintele Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS), scrie ZdG citat de politik.md. Membrii CSS s-au întrunit în ședință la ora 13:00 și ar discuta lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit Ziarului de Gardă, în locul celor două procuraturi s-ar vrea crearea unei noi instituții.

PCCOCS a fost creată în 2016, iar PA în 2002 în baza unui ordin al Procurorului General

Anterior, autoritățile discutau despre crearea unui Tribunal Anticorupție, care va judeca în primă instanță cauzele penale trimise în judecată de Procuratura Anticorupție, demersurile și plângerile împotriva hotărârilor și acțiunilor procurorilor și va asigura controlul judecătoresc în perioada urmăririi penale.

În martie 2023, președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției. Argumentul șefei statului a fost că atât timp cât avem corupție în justiție, atât timp „eforturile noastre de combatere a corupției sunt în van”.

Incendiu uriaș într-un depozit din Chișinău. Șapte echipaje de pompieri au intervenit la fața locului

În după-amiaza zilei de 20 ianuarie 2025, pompierii IGSU au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Tudor Vladimirescu 70/B, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:47. Potrivit informațiilor primite, un depozit a fost cuprins de flăcări. Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost trimise 7 echipe de pompieri, conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o clădire cu trei nivele. Potrivit salvatorilor, focul a afectat o încăpere cu suprafața de 80 m² de la primul etaj, unde erau depozitați saci cu plastic. Nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat, iar în total 4 echipe de pompieri au fost implicate în procesul de stingere a incendiului.

Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 13:09 , incendiul fiind lichidat complet la ora13:20. Datorită intervenției eficiente a angajaților IGSU, focul nu a obținut răspândire spre etajele superioare, fiind salvată suprafața de 160 m² a depozitului.

Victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

Tragedie într-o cafenea din Edineț: un bărbat a murit după ce i s-a făcut brusc rău

Un incident tragic a avut loc pe 19 ianuarie, în jurul orei 11:00, într-o cafenea din municipiul Edineț. Poliția a fost alertată de medici despre decesul unui bărbat de 50 de ani, fără semne vizibile de moarte violentă, scrie tvn.md.

Potrivit informațiilor, victima, originară din raionul Briceni, se afla în cafenea împreună cu un prieten, când i s-a făcut rău brusc. Un echipaj medical a fost solicitat de urgență, însă, la sosirea acestuia, s-a constatat decesul bărbatului.

Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru efectuarea expertizei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului.

Ce schimbări e bine să faci pentru a avea o viață sănătoasă?
Articolul anterior
Rusia raportează aproape 5.500 de cazuri noi de coronavirus
Articolul următor