Republica Moldova denunță un nou acord cu CSI

Un nou acord pe platforma Comunității Statelor Independente va fi denunțat. Decizia a fost luată astăzi de Guvern la propunerea Ministerului Apărării.

Este vorba despre Acordul privind crearea Comisiei consultative comune în problemele dezarmării, scrie Moldova1.md.

Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, Republica Moldova nu a implementat acest document întrucât țara noastră a exclus cooperarea în domeniul politico-militar din motiv că este în contradicție cu principiile suveranității și independenței statului.

De menționat că, în sesiunea de primăvară a anului 2023, Parlamentul a aprobat denunțarea a opt acorduri pe platforma CSI. Printre acestea se numără Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a CSI, Acordul privind crearea și activitatea Teleradiocompaniei Interstatale MIR și cel cu privire la barierele tehnice în zona comerțului liber.

Un bărbat din Zimbabwe a primit peste 3.000 de ani de închisoare. Ce acuzaţii i se aduc

Jeremiah Nyasha Musiwacho Dube, în vârstă de 59 de ani, a primit peste 3.000 de ani de închisoare. Bărbatul din Zimbabwe a fost acuzat de spălare de bani, fraudă şi fals.

Potrivit The Herald, Înalta Curte din Petroria l-a găsit vinovat de 391 de infracţiuni, printre cele mai importante fiind acelea de spălare de bani, fraudă şi fals. Dube a primit o sentinţă de 3.376 de ani în închisoare. Va executa efectiv doar 65 de ani.

Dube făcea parte dintr-un grup infracţional mai amplu care falsifica acte contabile pentru a obţine în mod fraudulos rambursarea TVA-ului. Un alt inculpat din dosar, Mavudzi Maxwell Ndlovu, a fost condamnat la 3.272 de ani de închisoare, dar şi el va executa doar 65 de ani.

Alţi inculpaţi au primit pedepse de 100 de ani, din care vor executa efectiv doar 15 ani. Cei care au colaborat cu autorităţile au scăpat definitiv de orice pedeapsă cu închisoarea.

sursa: Observatornews.ro

De câți bani ai nevoie să trăiești decent în Marea Britanie. Cercetătorii au realizat un studiu

Cercetătorii de la Universitatea Loughborough au realizat un studiu privind venitul necesar pentru a trăi decent în Marea Britanie în anul 2023, ținând cont de creșterea costului vieții.

Conform analizei lor, o persoană ar trebui să câștige cel puțin 29.500 de lire sterline pe an pentru a atinge un nivel de viață acceptabil.

Această sumă reprezintă o creștere semnificativă față de 2022, când necesarul estimat era de 25.000 de lire sterline. Pentru o familie cu doi copii, această sumă crește la 50.000 de lire sterline, comparativ cu 44.500 de lire sterline în anul anterior.

Studiul face parte din proiectul „Standardul de venit minim” (MIS), care urmărește de 15 ani nevoile materiale și nemateriale ale gospodăriilor pentru a atinge un nivel de trai adecvat. MIS se concentrează pe determinarea a ceea ce este necesar pentru a participa în societate, nu doar pentru a supraviețui.

Aproape 30% din oamenii din UK se descurca prost cu banii

Conform ultimei analize, 19,2 milioane de oameni din Marea Britanie, adică 29% din populație, trăiesc în gospodării cu venituri sub standardul minim, fără un venit suficient. Aceasta este consecința presiunilor semnificative asupra veniturilor gospodăriilor și a inflației, în special în ceea ce privește alimentele și combustibilii de uz casnic.

În fața creșterii rapide a costului vieții, veniturile oamenilor, atât muncitori, cât și șomeri, nu reușesc să țină pasul. Chiar și cu un loc de muncă cu normă întreagă și un salariu minim, o persoană atinge doar 73% din minimul necesar pentru un nivel de trai acceptabil.

În fața acestor provocări, cercetătorii fac apel la guvern pentru luarea de măsuri. Ei propun creșterea beneficiilor sociale în concordanță cu inflația pentru a elimina incertitudinea pentru cei care primesc prestații și pentru a îmbunătăți sistemul de securitate socială.

De asemenea, subliniază necesitatea de investiții pe termen lung în locuințe și găsirea modalităților de reducere a costurilor și îmbunătățire a calității serviciilor cheie, cum ar fi transportul și îngrijirea copiilor, scrie site-ul ziarulromanesc.net. 

Mame și fiice celebre care au purtat aceeași rochie, chiar și la 25 de ani distanță. Cât de frumoase sunt fiicele divelor

Mamele lasă, ușor, ușor, locul fiicelor în showbiz! Fiicele starurilor de la Hollywood sunt recunoscătoare mamelor lor și adesea încearcă să le copieze.

De exemplu, cel mai aperciat supermodel al anilor 90, Cindy Crawford, a deschis calea fiicei sale, Kaia, în lumea modellingului. Cu doi părinți celebri, legende la Hollywood, este de înțeles că și fiica lui Michael Douglas și a lui Catherine Zeta Jones, Carys, vrea să le calce pe urme. Și exemplele pot continua, scrie protv.ro.

Multe tinere au apărut la diverse evenimente în rochii emblematice purtate, în trecut, de mamele lor pe covorul roșu.

Cel mai recent exemplu în acest sens este Carys Douglas, care, de ziua ei, la împlinirea a 21 de ani, a îmbrăcat o rochie roz cu care Catherine Zeta Jones a făcut furori în 1999, la MTV Movie Awards.

Tot de ziua ei, la împlinirea a 18 ani, și Kaia Gerber a adus un omagiu mamei sale, Cindy Crawford, purtând o copie a celebrei rochii Versace, cu care și-a făcut apariția în 1992 la MTV VMA.

Rochiile de Oscar ale Angelinei Jolie și ale lui Gwyneth Patrow au fost și ele „reciclate” de către fetele lor.

Și Salma Hayek și-a îmbrăcat fiica, anul trecut, la Vanity Fair Oscar party într-o rochie roșie cu umerii goi, purtată de ea în 1997.

Un cuplu din Chișinău a amenajat o curte de poveste chiar în preajma locuinței lor din centrul orașului
Articolul anterior
Mesajul disperat al unei soții care nu-și dorește ca copiii săi să rămână fără tată
Articolul următor