Republica Moldova își dublează importurile de energie de la centrala nucleară Cernavodă

Republica Moldova și-a programat dublarea, în noiembrie, a importurilor de energie electrică de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania românească de stat Nuclearelectrica. Din luna noiembrie, Energocom va cumpăra 20 MWh bandă (intervalul de 24/24 de ore) de la centrala nucleară de la Cernavodă (România), o cantitate dublă față de luna octombrie. În total, de la Nuclearelectrica vor fi achiziționați 14.400 MWh (sau aproximativ 4%), scrie profit.ro.

În plus, se planifică a fi cumpărat de pe bursa română OPCOM circa 51.625 MWh (în jur de 14%), în special energie necesară pentru orele de vârf cu consum mare.

În luna noiembrie, Energocom prognozează că va cumpăra pentru necesarul malului drept al râului Nistru circa 380.000 MWh, din care 202.000 MWh (sau aproximativ 53%) – de la centrala termoelectrică moldovenească (MGRES) din regiunea transnistreană. În jur de 95.000 MWh (sau 25%) vor genera centralele termice din Chișinău și Bălți. Conform prognozei, se estimează ca parcurile și instalațiile de energie verde să producă 16.412 MWh, ceea ce va constitui puțin peste 4%.

Asociația Operatorilor de Transport și Sistem de Energie Electrică din Europa Continentală (ENTSO-E) a decis recent majorarea, de la 1 decembrie 2024, a capacității cumulate de import de curent electric de la țările vecine din UE a Ucrainei și Republicii Moldova cu peste 23%, de la nivelul actual de 1.700 MW la 2.100 MW.

Republica Moldova se confruntă cu riscul ca, la iarnă, în condiții de criză în aprovizionarea cu energie, care ar putea surveni și ca urmare a stopării tranzitului de gaze rusești prin Ucraina către Transnistria, să nu poată importa suficient curent electric din România pentru a-și asigura integral necesitățile de consum, a afirmat Agenția Internațională pentru Energie (AIE) în septembrie, reluând practic un avertisment oficial al autorităților de la Chișinău prezentat de Profit.ro la finalului lunii august.

Reuniune de urgență la Paris privind securitatea europeană după convorbirea Trump – Putin: Ce lideri europeni au fost invitați

Președintele Franței, Emmanuel Macron găzduiește o ședință de urgență care va reuni „principalele țări europene” la Paris, luni, pentru discuții despre „securitatea europeană”, a anunțat șeful diplomației franceze, Jean-Noël Barrot, citat de hotnews.ro.

Reuniunea vine la mai puțin de o săptămână de când președintele american Donald Trump a avut o conversație telefonică cu Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina. Trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a șocat Europa spunând că aceasta nu va avea un loc la masa discuțiilor privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina.

„Președintele Republicii va reuni mâine principalele țări europene pentru discuții despre securitatea europeană”, a spus Jean-Noël Barrot la France Inter, fără a specifica participanții la această „întâlnire de lucru”.

Reuniunea are loc într-un context internațional tensionat, după ce, la Munchen, vicepreședintele american JD Vance a lansat critici dure la adresa Uniunii Europene,  acuzând-o de nerespectarea „libertății de exprimare” și a subliniat că Statele Unite ar putea începe negocieri cu Rusia privind Ucraina, fără a mai include europenii.

Jean-Noël Barrot a respins acuzațiile legate de libertatea de exprimare, afirmând că Franța „nu are nicio lecție de învățat” și că nu se va lăsa intimidată. „Nu vom accepta ingerințe de niciun fel”, a subliniat el.

Cu o săptămână înainte de alegerile legislative din Germania, șeful diplomației franceze a catalogat „evident inacceptabile” comentariile lui JD Vance, care a criticat cordonul partidelor politice germane tradiționale împotriva partidului de extremă dreapta AfD. „Ne vom proteja democrația și dezbaterea publică, acestea sunt bunurile noastre cele mai prețioase, chiar dacă sunt fragile”, a asigurat Jean-Noël Barrot.

În ceea ce privește Ucraina, el a reiterat că „numai ucrainenii pot decide să înceteze lupta, iar noi îi vom sprijini atât timp cât nu au luat această decizie”. Ucrainenii „nu se vor opri niciodată până când nu vor fi siguri că pacea care li se oferă va fi durabilă” și până când nu vor avea o garanție de securitate.

„Cine va oferi aceste garanții? Europenii”, a repetat Jean-Noël Barrot, insistând că „da, europenii vor fi implicați într-un fel sau altul în discuțiile” pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Franța va găzdui un summit european despre Ucraina

Ministrul polonez al afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, anunțase ieri că Franța vă găzdui un summit european despre Ucraina, luni, în contextul discuției pe care au purtat-o în mod direct președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului.

„Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a declarat Sikorski, sâmbătă, într-o postare pe X, confirmând participarea premierului polonez Donald Tusk la evenimentul de luni de la Paris.

Reprezentanții președintelui francez Emmanuel Macron au declarat în urmă cu o zi pentru AFP că între liderii europeni au loc „discuții despre o posibilă întâlnire informală”, dar nu au oferit o dată în acest sens și nici detalii despre lista participanților.

Cine participă

Downing Street a confirmat sâmbătă că a auzit despre întâlnirea propusă, iar oficialii au precizat că Starmer va participa şi va duce mesajele de la întâlnire la Washington săptămâna viitoare, când se va întâlni cu preşedintele Trump. Surse britanice au declarat că, în opinia lor, cei invitaţi la Paris de Macron ar fi secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi liderii Germaniei, Italiei, Regatului Unit şi Poloniei.

Cinci diplomați europeni au declarat că reuniunea ar include Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia, Italia, Spania și Danemarca, care ar reprezenta țările baltice și scandinave.

„Acesta este un moment unic într-o generaţie pentru securitatea noastră naţională, în care ne confruntăm cu realitatea lumii de astăzi şi cu ameninţarea cu care ne confruntăm din partea Rusiei. Este clar că Europa trebuie să-şi asume un rol mai important în cadrul NATO, în timp ce lucrăm cu Statele Unite pentru a asigura viitorul Ucrainei şi pentru a face faţă ameninţării cu care ne confruntăm din partea Rusiei. Regatul Unit va depune eforturi pentru a se asigura că SUA şi Europa rămân unite. Nu putem permite ca diviziunile din cadrul alianţei să ne distragă atenţia de la inamicii externi cu care ne confruntăm”, a declarat Starmer.

O tânără ucraineancă, prinsă chiar în momentul în care își vindea bebelușul pentru 20.000 de dolari. Voia să-și cumpere o mașină

O poveste cutremurătoare a ieșit la iveală în Ucraina! O tânără de doar 22 de ani din Harkov a fost prinsă în flagrant în timp ce își vindea fetița nou-născută pentru suma de 20.000 de dolari. Femeia voia să-și cumpere o mașină din acei bani, scrie observatornews.ro

Potrivit informațiilor furnizate de Procuratura Generală și Poliția Națională a Ucrainei, copila s-a născut pe 1 decembrie 2024. În ianuarie 2025, mama a decis că nu mai vrea să aibă grijă de micuță și a început să caute un cumpărător. În final, tânăra a convenit să-și cedeze fiica unei prietene, cerând în schimb suma de 20.000 de dolari.

Planul tinerei, dejucat de poliție

Autoritățile au fost alertate de activitatea suspectă și au început o investigație amănunțită. În urma verificărilor, s-a confirmat că mama avea intenția clară de a-și vinde propriul copil.

„Femeia, care mai are un băiețel de un an și zece luni, nu dorea să se ocupe de fiica ei nou-născută și a căutat o modalitate de a scăpa de ea”, au declarat reprezentanții Poliției Naționale.

În cele din urmă, tânăra a fost reținută pe 12 februarie, chiar în momentul în care preda copilul și primea suma cerută. Potrivit anchetatorilor, femeia și concubinul său intenționau să folosească acești bani pentru a cumpăra o mașină. Între timp, băiețelul de un an și zece luni al femeii a fost luat sub îngrijirea medicilor.

Pedeapsă aspră pentru o faptă inumană

Tânăra din Harkov a fost pusă sub acuzare pentru trafic de persoane. Dacă va fi găsită vinovată, riscă până la 15 ani de închisoare.

Într-un caz similar, în urmă cu doar câteva luni, o fată de 19 ani din Dnipro a încercat să își vândă fiul de doi ani, plănuind să folosească banii pentru a-și deschide o afacere.

Vremea se răcește și mai mult: Ne așteaptă până la -12 grade

Meteorologii anunțăcă vremea se răcește și mai mult. Astfel, la noapte se așteaptă până la -12 grade Celsius. Ziua termometrele vor indica -1 grad, informează unica.md.

În Centrul țării temperaturile vor oscila până la -10 grade în timpul nopții și până la 1 grad ziua.

În sudul țării, ziua va fi cel mult 3 grade ziua, iar noaptea -8 grade.

În capitală minima va fi de -10 grade în timpul nopții și un grad în timpul zilei.

Momente emoționante la o secție de votare din Paris, unde o pereche de miri au venit chiar în ziua nunții să voteze
Articolul anterior
Un val de aer otrăvitor a lovit un oraş cu 14 milioane de locuitori. Nivelul de poluare – de 80 de ori mai mare decât cel acceptabil
Articolul următor