Revelion de coșmar pentru un grup de români din Spania. Au fost dați afară din restaurant, în noaptea de Revelion

Revelion de coșmar pentru un grup de români aflați în Spania. Aceștia susțin că au fost scoși afară din restaurant de polițiști. 

Deși au plătit pentru masa de Revelion, oamenii au fost evacuați înainte de a primi meniul, scrie realitatea.net

Clienții revoltați susțin că ar fi fost dați afară din cauză că proprietarul nu avea autorizație de a ține petreceri de Revelion în local. 

„Sperăm ca Revelionul să nu se termine urât. A venit poliția, nu știu pe cine caută. Nici nu am mâncat. Dar nu știu care este motivul pentru care vor să ne scoată”, spune o femeie. 

„În viața mea nu am pățit așa ceva. Am rămas mută, am plătit, nu ne-a adus nici mâncarea, nu are licență să facă Revelionul”, spune o femeie. 

Italia// Un moldovean a alertat poliția după ce a primit un colet cu 9 kilograme de marijuana

Un moldovean în vârstă de 32 de ani a alertat autoritățile italiene după ce a primit un colet din Spania cu 9 kilograme de marijuana. Cazul a avut loc zilele trecute în comuna Montegrotto Terme, scrie Deschide.md.

Potrivit presei apenine, moldoveanul a sunat la 112, solicitând intervenția autorităților după ce a primit un colet suspect. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de carabinieri.

În urma verificărilor, militarii italieni au depistat 9 kilograme de marijuana, dar și datele destinatarului, inclusiv numărul de telefon. Astfel, autoritățile iteliene au dispus desfășurarea unei operațiuni în vederea reținerii traficanților de droguri.

În scurt timp, pe adresa indicată au ajuns doi bărbați. Observând oamenii legii, aceștia au dat bir cu fugiții, însă au fost reținuți în scurt timp.

În urma perchezițiilor la domiciliile acestora, carabinierii au găsit mai multe droguri, printre care marijuana, hașiș, MDMA, un cântar și materiale pentru ambalarea substanțelor narcotice. Ca urmare, s-a dispus plasarea acestora în izolator.

Potrivit autorităților italiene, anume datorită vigilenței moldoveanului a fost posibilă deconspirarea unei scheme internaționale de trafic de droguri.

Accident tragic la Șoldănești: Un motociclist a decedat, după ce a pierdut controlul ghidonului și s-a lovit de un camion

Accident violent la Șoldănești. Un motociclist a murit, după ce s-a izbit într-un autocamion, parcată la marginea șoselei.Potrivit poliției, bărbatul se deplasa pe o motocicletă de model „HEAT”, fără a deține permis de conducere.

În timp ce circula pe partea dreaptă a carosabilului, acesta a pierdut controlul asupra ghidonului și s-a lovit într-un autocamion de model „ZIL”, parcat pe partea dreaptă a drumului, din cauza unor defecțiuni tehnice.

În urma impactului, motociclistul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Șoldănești. Din păcate, acesta a decedat din cauza traumelor.Poliția a demarat un proces penal pentru a investiga acest caz și a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Tragedie în Macedonia de Nord//Cel puțin 50 de morți într-un incendiu la un club de noapte

Cel puțin 50 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit în timpul unui concert, într-un club de noapte aglomerat din orașul Kocani, Macedonia de Nord, au anunțat oficialii.

Ministrul de Interne, Panche Toshkovski, a declarat într-o conferință de presă pe 16 martie că peste 100 de persoane au fost, de asemenea, spitalizate.

Incendiul a izbucnit în noaptea de 15 martie, atunci când au fost folosite artificii în club timpul unui concert al trupei DNA, a precizat Toshkovski.

El a spus că, din primele informații, tavanul clubului era făcut din materiale inflamabile, care au luat foc de la scânteile artificiilor și au răspândit rapid un fum gros în interiorul localului.

Rudele și prietenii victimelor s-au adunat în fața spitalelor și a instituțiilor locale, încercând să afle mai multe informații.

Parchetul din Macedonia de Nord a anunțat, într-un comunicat, că „toate serviciile competente, inclusiv un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Kocani, se află la fața locului”.

„Numărul victimelor și al răniților în urma incendiului este în curs de stabilire”, se mai arată în comunicat.

Kocani se află la aproximativ 100 de kilometri est de capitala Skopje.

A fost aleasă culoarea anului 2024
Articolul anterior
Temperaturi de primăvară. Cum va fi vremea astăzi, 2 ianuarie 2024
Articolul următor
Close menu