S-a stins actorul Robbie Coltrane, starul din Harry Potter iubit de toată lumea. Actorul avea 72 de ani

Marele actor Robbie Coltrane, cunoscut pentru rolul lui Rubeus Hagrid din seria Harry Potter, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani.

A murit Robbie Coltrane, starul din Harry Potter iubit de toată lumea. Actorul avea 72 de ani

Actorul scoţian Robbie Coltrane a încetat din viaţă la vârsta de 72 de ani.

Starul din Harry Potter, James Bond şi Cracker a murit într-un spital din apropierea casei sale din Larbert, Scoţia.

Actorul se confrunta cu probleme de sănătate de câţiva ani.

Coltrane l-a interpretat în mod memorabil pe paznicul de la Hogwarts, Rubeus Hagrid, în seria Harry Potter, scrie publicaţia Deadline.

S-a bucurat de o popularitate uriaşă datorită rolului de vrăjitor, câştigând faimă şi aprecieri la nivel mondial pentru interpretările sale emoţionante şi pentru relaţia pe ecran cu Harry Potter interpretat de Daniel Radcliffe.

În Marea Britanie, Coltrane a cucerit memorabil ecranele televiziunilor în rolul psihologului criminalist Dr. Edward „Fitz” Coltrane din serialul Cracker, pentru care a câştigat trei premii BAFTA consecutive pentru cel mai bun actor, o onoare egalată doar de un alt actor, Michael Gambon.

De asemenea, a fost nominalizat la BAFTA pentru drama National Treasure de pe Channel 4 şi pentru Tutti Frutti de pe BBC Scotland.

Actorul a avut, de asemenea, interpretări memorabile în filme precum Nuns On The Run, Mona Lisa şi Ocean’s 12.

A jucat, de asemenea, în filmele James Bond GoldenEye şi The World is not Enough, în care l-a interpretat pe Valentin Dmitrovici Zukovsky.

Cine este Robbie Coltrane

Coltrane s-a născut Anthony Robert McMillan în Rutherglen, Scoţia, în 1950.

Şi-a luat numele de scenă Coltrane la vârsta de 20 de ani, în semn de omagiu adus saxofonistului de jazz John Coltrane, şi s-a remarcat în producţia de teatru a lui Byrne, The Slab Boys. Printre primele roluri de film se numără Flash Gordon şi Mona Lisa, înainte de a apărea pe micul ecran în Tutti Frutti şi apoi în Blackadder al treilea.

Cracker a obţinut succesul de critică în anii 1990 şi şi-a făcut debutul în Harry Potter în 2001.

sursa

Accidentul de la Bălți în care a murit o fetiță de 8 ani: Șoferul din Porsche circula beat, cu viteză excesivă și a ignorat culoarea roșie a semaforului

Cu referire la accidentul, produs ieri noaptea la Bălți, în care o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, Poliția a stabilit că șoferul din Porsche, care a provocat accidentul, circula cu viteză excesivă, în stare de ebrietate și a ignorat culoarea roșie a semaforului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta a trecut cu câteva secunde înainte de impact pe lângă un echipaj al poliției care monitoriza traficul și care a intervenit prompt pentru a-l opri. Din păcate, din cauza vitezei extrem de mari cu care conducea acesta, polițiștii nu au reușit să-l stopeze în timp util, între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier trecând doar 40 de secunde.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accident tragic la intrarea în Ciorescu! Un șofer care suferă de diabet zaharat și-a pierdut cunoștința în timpul ce era la volan

Ieri, 06 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R4, la intrarea în comuna Ciorescu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 54 de ani, a ieșit pe contrasens. În urma manevrei, acesta a intrat în coliziune frontală cu o Toyota Urban Cruiser, condusă de un bărbat de 74 de ani. În urma impactului, șoferul din Toyota a decedat pe loc, iar cel din microbuz a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit medicilor, acesta suferă de diabet zaharat și și-ar fi pierdut cunoștința în timpul conducerii mijlocului de transport. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un set de măsuri pentru a asigura cetățenii din zona de securitate cu energie electrică și gaz

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din mai multe localități din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, cuplate tehnologic, în prezent, la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul urmează să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, cu reflectarea obiectelor investiționale menționate. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea acestora. Totodată, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Aceștia vor prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect în acest sens, iar, ulterior,  ANRE va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare.„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor. Dar este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca să asigurăm oamenii noștri din aceste sate cu energie electrică și gaze naturale”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite generatoare electrice pentru asigurarea funcționării Grădiniței de copii „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița, Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio” și sediului Primăriei satului Varnița, raionul Anenii Noi, dar și pentru a asigura funcționarea Grădiniței-creșă „Garofița” și a sistemului de alimentare cu apă a localității Cocieri, raionul Dubăsari. Conform dispoziției CSE, în scopul asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din localitățile Varnița și Cocieri, din Fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 233 de mii de lei pentru procurarea bunurilor materiale. Astfel, Consiliul sătesc Varnița va primi 152 de mii de lei pentru a cumpăra 12 tone de peleți și peste patru mii de litri de motorină pentru generatoare. Suma de 81 de mii de lei va fi acordată Consiliului comunal Cocieri pentru procurarea a două boilere electrice și a aproape 3,7 mii de litri de motorină. Dispoziția mai prevede că Batalionul nr. 1 de Infanterie al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri va transporta, cu titlu gratuit, motorină pentru cazangeria Centrului de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din localitate. 

Meteorologii anunţă iarnă cu ninsori şi ger cum nu am mai avut de ani buni
Articolul anterior
Accident în sectorul Ciocana. Un șofer de taxi a decedat
Articolul următor