Rod Stewart a sunat într-o emisiune de la Sky News pentru a se oferi să plătească consultaţiile celor care nu pot face radiografii la spital, pe fondul numărului în creştere a celor aflaţi pe listele de aşteptare ale NHS, scrie The Guardian.
Starul rock în vârstă de 78 de ani a spus că nu a văzut niciodată situaţie în Marea Britanie „atât de rea”.
Stewart, care urmărea joi programul „Your Say”, a sunat după ce a auzit poveştile oamenilor cu privire la accesul la asistenţa medicală.
El a spus că situaţia este „ridicolă”, în comparaţie cu faptul că îşi permite asistenţă medicală privată şi merge cu uşurinţă la o radiografie într-o clinică „goală”.
El a spus în emisiune: „Aş dori să plătesc pentru 10 sau 20 de scanări, sau oricât de mult este nevoie. Nu ştiu cum vom rezolva acest lucru şi, sper că vor urma şi alţi oameni, pentru că pare ridicol că această clinică specială de scanare să rămână goală”.
„Sunt oameni care mor pentru că nu pot avea acces la scanări. Nu am nevoie de publicitate. Vreau doar să fac nişte lucruri bune şi ăsta, cred, este un lucru bun, pentru că dacă alţii mă urmează, mi-ar plăcea”.
Asistentele, personalul de la ambulanţă şi alţi lucrători NHS au intrat în grevă în ultimele luni, cu mai multe plecări din sistem planificate în săptămânile următoare.
Stewart a cerut, de asemenea, ca NHS să fie „reconstruit” cu „miliarde” de lire sterline.