Român declarat mort în Austria în locul fratelui său geamăn. Cum s-a produs confuzia

Un român a fost declarat mort în locul fratelui său geamăn de poliția austriacă, după un accident rutier grav care s-a petrecut duminică, pe autostradă, în zona localității Asten, în Austria Superioară.

Ulterior, sora gemenilor de 55 de ani a lămurit greșeala, scrie digi24.ro.

Accidentul cu pricina s-a petrecut duminică dimineață, la ora 5:00. Mașina în care se afla românul, un Renault roșu, a fost spulberată din spate de un Audi. Din cauza ceții dense, șoferul acestuia a zărit în ultimul moment mașina condusă de român.

Acesta a murit, în timp ce șoferul care a provocat accidentul a scăpar cu leziuni ușoare.

Confuzia polițiștilor

Polițiștii au presupus că proprietarul înscris în acte ar fi și șoferul decedat, mai cu seamă că numele celor doi sunt similare: Romulus H. (care era la volan) și Remus H. (proprietarul mașinii). Astfel, au anunțat rudele românului cu domiciliul în Germania, lângă Stuttgart, că acesta (Remus H.) a murit.

După primul șoc provocat de veste, rudele și-au dat seama ca era o greșeală.

Sora celor doi a contactat poliția austriacă și a spus că fratele ei Remus H., declarat mort în accident, este în viață, iar victima ar putea fi geamănul Romulus H., care împrumutase mașina de la fratele său.

Poliția austriacă continuă cercetările în acest caz.

Concursul All About Photo Awards: O fotografie realizată în UTA Găgăuzia a devenit una dintre cele 50 câștigătoare ale competiției din întreaga lume

Maria Bratan, o fotografă din Ceadîr-Lunga, pentru al doilea an consecutiv a fost una dintre participantele concursului All About Photo Awards – The Mind’s Eye.

În acest an, ca și în precedentul, imaginea ei realizată în UTA Găgăuzia a devenit una dintre cele 50 de câștigătoare ale competiției din întreaga lume, transmite diez.md.

Fotografia este intitulată „Fetele din Găgăuzia” și urmează să fie publicată într-o revistă americană.

„Este incredibil de plăcut și motivant să cunoști că munca ta este apreciată de profesioniști. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această călătorie”, spune Maria Bratan.

Reamintim că, în 2023, fotografa Maria Bratan a devenit una dintre câștigătoarele concursului internațional All About Photo Award – The Mind’s Eye. Asta a fost prima ei participare în cadrul acestei competiții internaționale.

O moldoveancă a fost agresată sexual în locuința din Italia unde era angajată

Doi români rezidenți în localitatea Bronte, Italia, sunt acuzați de maltratare, vătămare corporală și abuz sexual în grup asupra unei moldovence, care a venit în Italia cu câteva luni în urmă în căutarea unui loc de muncă.

Cazul a ieșit la iveală la începutul lunii aprilie, în urma unei investigații desfășurate de polițiștii din Catania, după ce victima a povestit unei persoane ce i se întâmplă, scrie Rotalianul.com.

Potrivits sursei citate, indivizii sunt un bărbat de 41 ani și o femeie de 37 ani.

Femeia moldoveancă a ajuns la Catania în luna decembrie 2023, însoțită de o persoană care a ajutat-o să găsească un loc de muncă. Așa a ajuns să lucreze ca menajeră în casa celor doi români din Bronte. Ulterior, s-a mutat în locuința lor pentru a se ocupa de treburile casnice și de supravegherea copiilor. Primele săptămâni au trecut în liniște, dar apoi s-a transformat într-un coșmar.

Aceasta a fost supusă unor violențe severe, suferind la un moment dat o fractură la clavicula stângă, ceea ce a dus la o recuperare medicală de 30 de zile. Mai mult ca atât, probele au relevat existența unui incident de abuz sexual, în timpul căruia femeia româncă a înregistrat pe telefonul mobil câteva secvențe. Trei scurte filmări, descoperite de anchetatori, au confirmat acest lucru.

Ulterior, femeia moldoveană a fost plasată într-un centru protejat, iar cei doi indivizi au fost arestați.

Bărbatul român a fost trimis la închisoarea din Piazza Lanza, Italia, iar femeii i s-a permis arestul la domiciliu, cu condiția de a purta brățara electonică, din cauza că este mama unui copil de șase ani.

Dansatoarea Cristina Scarlevschi, îndoliată. Fiul ei s-a stins din viață

Fiul dansatoarei și fondatoarei unei școli de pole dance în Republica Moldova, Cristina Scarlevschi, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut chiar de bloggeriță pe o rețea de socializare.

Fiul bloggeriței a fost diagnostificat la naștere cu microcefalie, afecțiune deosebit de gravă, fără vreun tratament posibil, ce se caracterizată prin dimensiunea mică a craniului. Acest lucru nu a fost observat de medic în timpul ecografiilor, decât în al treilea trimestru, a povestit Cristina Scarlevschi în cadrul unei emisiuni online, conform realitatea.md.

Dansatoarea a născut pe 21 decembrie 2022. A apelat la numeroși specialiști din străinătate, pentru a-și salva copilașul.

Transmitem putere familiei în aceste momente grele!

(foto: Instagram)

Trei ţări avertizează că situația de la granița UE cu Belarus ar putea să se transforme într-un conflict militar
Articolul anterior
Explozie la o moschee în timpul rugăciunilor. Cel puțin 3 oameni au murit, iar 15 au fost răniți
Articolul următor