Românca ucisă de rechin în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, la doar 200 de metri distanță de locul unde a fost omorâtă o austriacă de 68 de ani, era cazată la un hotel exclusivist.

Identitatea femeii nu a fost dezvăluită, dar informațiile arată că era cazată la hotelul de cinci stele Premiere Le Reve, destinat exclusiv adulților, scrie Daily Mail.
Se crede că românca a fost atacată în același timp cu pensionara din Austria. Aceasta din urmă avea o fiică.
Dubla tragedie s-a produs în după-amiaza zilei de vineri, 1 iulie.
Femeia de 68 de ani din Austria se plimba în apă puțin adâncă în timp ce folosea un snorkel cu aripioare nu departe de plaja de lângă Hurghada și i-a spus partenerului ei: „Mă întorc imediat”.
Imaginile o arată apoi strigând după ajutor, în timp ce apele din jurul ei deveneau roșu stacojiu în golful Sahl Hasheesh, la sud de Hurghada, în Marea Roșie.
Privitorii îngroziți au încercat să distragă atenția animalului, despre care se crede că este fie un rechin Mako, fie un rechin cu vârf alb oceanic, dar nimeni nu a sărit să o ajute.
Un oficial egiptean din domeniul sănătății a spus că a fost dusă apoi la spitalul privat Nil unde nu a putut fi resuscitată și se crede că a murit din cauza „șocului dureros”.
Ambasada Austriei la Cairo a declarat că femeia se afla de o lună în Egipt, împreună cu partenerul ei și urmau să se întoarcă de acolo duminică, 3 iulie.
Sâmbătă, oficialii guvernoratului Mării Roșii le-au spus reporterilor că zona atacului și Hurghada vor fi închise tuturor activităților pe mare, inclusiv pescuitul și scufundările.
Plaja a rămas pustie în urma morților, dar cel mai probabil se va redeschide în curând.