Executivul din România a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre prin care intră în vigoare noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de Covid-19. Astfel, autoritățile au înăsprit restricțiile pe teritoriul întregii țări.
Decizia privind prelungirea stării de alertă a avut la bază o hotărâre a CNSU prin care s-a propus prelungirea stării de alertă începând cu data de 14 martie.
Declarația pe proprie răspundere va fi obligatorie de la ora 22, iar hotelurile și pensiunile vor putea fi ocupate de turiști până la 70 % din capacitatea de cazare.
Prin această hotărâre, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricționată deplasarea în afara locuinței. CNSU a propus ca interdicția sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.
Totodată, autoritățile iau în calcul să nu fie instituită starea de urgenţă în perioada sărbătorilor pascale.