România adoptă strategia pentru Inteligența Artificială

Guvernul României a adoptat joi Strategia Națională pentru Inteligență Artificială (AI) 2024-2027, marcând un pas important în alinierea țării noastre la inițiativele europene din acest domeniu. Documentul strategic aprobat prin hotărâre de guvern a fost lansat la aproape șase ani de la momentul în care a apărut Strategia europeană pentru Inteligență Artificială (în 2018), scrie evz.ro.

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a subliniat importanța acestui nou cadru strategic, menționând că va fundamenta finanțările europene destinate implementării tehnologiilor avansate. „Această strategie va avea un impact semnificativ asupra tuturor aspectelor vieții noastre, de la societate la economie”, a declarat Constantin, conform Agerpres.

Strategia a fost elaborată printr-un proces de consultare publică început în septembrie 2023, incluzând contribuțiile Comitetului Român pentru Inteligența Artificială și ale altor organizații relevante. Toate sugestiile au fost integrate în forma finală a documentului aprobat.

Viitorul tehnologiei AI în România

Noua strategie națională urmărește să sprijine administrația publică centrală în standardizarea, operaționalizarea și reglementarea dezvoltării AI, precum și în valorificarea potențialului inovator național și gestionarea riscurilor asociate. De asemenea, aceasta va asigura alinierea cu directivele strategice europene pentru serviciile digitale.

Strategia Națională pentru Inteligență Artificială are ca obiectiv nu doar dezvoltarea și implementarea AI în diverse sectoare, dar și crearea unui cadru legislativ care să reglementeze și să potențeze utilizarea responsabilă a acestor tehnologii. Prin aceste măsuri, România speră să devină un lider regional în inovație și tehnologie.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, va prezenta luni, într-o conferinţă de presă, toate informaţiile cu privire la această strategie.

„Vrem sau nu vrem, suntem în pas cu vremurile, iar aceste noi tehnologii schimbă modul în care interacţionăm între noi, între noi şi firme, între noi şi diverse paliere de autoritate”, a precizat Mihai Constantin.

Adoptarea strategiei pentru Inteligența Artificială vine într-un context în care multe locuri de muncă se confruntă cu provocări din cauza automatizării și dezvoltării AI, indicând necesitatea de a pregăti forța de muncă pentru schimbările viitoare și de a asigura tranziții echitabile și sustenabile.

Prin această inițiativă, Guvernul își propune să creeze un ecosistem favorabil pentru inovare și dezvoltare tehnologică, atrăgând investiții și talent în domeniul AI și, astfel, să contribuie la creșterea economică și competitivitatea internațională a României.

Incendiu uriaş la un depozit de deşeuri din Parcani

Un depozit de deşeuri a fost mistuit, duminică, de flăcări, la Parcani. Mai multe echipaje de pompieri au fost trimise de urgenţă la faţa locului, scrie newtv.md.

Potrivit presei din stânga Nistrului, flăcările s-au extins rapid şi au cuprins acoperişul depozitului. Suprafața incendiului este de aproximativ 4000 de metri pătrați, notează sursa.

Specialiştiii urmează să stabilească de la ce a pornit focul.

Lotul național paralimpic al Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris revin acasă cu două medalii

Ceremonia de închidere a celei de-a XVII-a ediții a Jocurilor Paralimpice a avut loc duminică seara pe celebrul stadion Stade de France din Paris. Drapelul Republicii Moldova la festivitatea de închidere a fost purtat de Ion Basoc și Ina Cernei, transmite IPN.

Lotul național paralimpic al Republicii Moldova a cucerit două medalii la această ediție, ambele la proba para judo. Ion Basoc (+90 kg) a luat argintul, iar Oleg Crețul (-90 kg) s-a ales cu bron.

Republica Moldova a încheiat Jocurile Paralimpice pe locul 73, dintr-un total de 184 de țări.

Cele mai multe medalii, 220 la număr, dintre care 94 de aur, au fost cucerite de echipa Chinei. Pe locul doi s-a situat echipa Marii Britanii, cu 124 de medalii obținute, 49 fiind de aur, iar Statele Unite s-au clasat pe locul trei, cu 105 medalii, din care 36 de aur.

Republica Moldova a avut cinci reprezentanți la Jocurile Paralimpice: Ion Basoc (+90 kg, para judo, locul 2), Oleg Crețul (-90 kg, para judo, locul 3), Larisa Marinenkova (para powerlifting, locul 7), Gheorghe Spînu (aruncarea greutății, locul 8) și Ina Cernei (para judo feminin, a ajuns în șaisprezecimi). Pentru Gheorghe Spînu și Ina Cernei aceasta a fost prima participare la o ediție a Jocurilor Paralimpice.

Lotul paralimpic al Republicii Moldova va reveni acasă cu zborul de la Paris, pe data de 10 septembrie, la ora 12:20.

Jocurile Paralimpice de la Paris s-au desfășurat în perioada 28 august – 8 septembrie și au întrunit circa 5.000 de sportivi, care au concurat la 22 de discipline sportive.

Scene violente pe o stradă din Capitală: Mai multe persoane s-au încăierat într-o bătaie cruntă

Mai multe persoane s-au luat la bătaie pe strada Ismail din municipiul Chișinău. Totul s-a petrecut sâmbătă, 7 septembrie. Imaginile au fost filmate și publicate pe rețelele sociale. Totul a început din cauza unui conflict în trafic, iar persoana care a alertat Poliția a spus că a fost agresată verbal și fizic de către un bărbat, transmite Știri.md.

La fața locului a intervenit un echipaj al Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul DP municipiul Chișinău, ne-a spus ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

„Ca urmare, în urma măsurilor întreprinse, persoana agresivă a fost depistată și împreună cu victima au fost conduse la IP Râșcani pentru documentarea cazului dat. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ambii urmează să fie citați la Sectorul de Poliție pentru a fi audiați adăugător la cele întâmplate. La acumularea materialului, agentul constatator va lua o decizie conform legislației în vigoare”, ne-a spus Natalia Stati.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoționa!

Cursuri de limba română la Iași, pentru profesorii din Republica Moldova
Articolul anterior
#mamasita: Dana Markitan – “Nimeni nu este pregătit să crească un copil în o familie din un singur părinte!”
Articolul următor