Ministrul român al Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat stare de alertă epidemică. Iată ce măsuri vor fi luate și ce recomandări sunt făcute populației în perioada epidemiei de gripă de anul acesta, scrie antena3.ro.
”O să emit o instrucțiune, legea 95 îmi permite acest lucru, o să adopt o instrucțiune, tot așa conform prevederilor legii 95 există o stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune într-o situație în care, există o lege adoptată în timpul pandemiei, iar această lege generează automat anumite restricții.
Ori dumneavoastră ați văzut că abordarea noastră a fost o abordare care să vină în sprijinul desfășurării normale a activității economice și sociale, să menținem școlile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină și de izolare”, a declarat ministrul.
”Este posibil ca în acest sezon (n.r. – gripal) vârful acestor infecții să fie atins în intervalul 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere a numărului de cazuri de viroze respiratorii, inclusiv de gripă”, a mai spus Alexandru Rafila.
Măsurile de protecție recomandate la nivelul populației generale
- evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție
- menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului
- respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință
- consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventuale investigații suplimentare
- consultarea centrelor de evaluare sau a centrelor de permanență organizate la nivel județean
- continuarea vaccinării antigripale, în special pentru persoanele aflate la risc: persoane cu vârsta peste 65 ani, gravide, bolnavii cronici.
Măsurile de protecție recomandate în unitățile școlare
- Realizarea triajului zilnic
- Utilizarea măștii de protecție de către cadrele didactice și, eventual, de către copii
- Informarea părinților și aparținătorilor legali privind semnele și simptomele de infecții respiratorii
- Asigurarea materialelor necesare dezinfecției periodice a mâinilor și a suprafețelor
- Aerisirea periodică a încăperilor
- Respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință
Măsurile de protecție recomandate angajaților la locul de muncă
- Evitarea aglomerărilor în spatiile de lucru, acolo unde este posibil
- Utilizarea măștii de protecție, dacă aglomerația nu poate fi evitată
- Încurajarea vaccinării antigripale a personalului
- Realizarea unui triaj epidemiologic zilnic si recomandarea de izolare voluntară la domiciliu a celor depistați cu simptomatologie respiratorie
Măsurile de protecție recomandate la nivelul unităților sanitare
- Realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personal, cu recomandarea de izolare voluntară la domiciliu a celor cu simptome respiratorii
- Purtarea echipamentului de protecție (măști, mănuși, halate) de către personalul medical și alte persoane care intră în contact cu pacienții
- Adaptarea programului de vizită al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice, pe baza analizei de risc efectuate de către DSP
- Asigurarea stocurilor de antivirale, în special de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute
- Instituirea terapiei antivirale specifice imediat după internare la pacienții care prezintă simptome specific cu gripei
- Continuarea vaccinării antigripale a personalului medico-sanitar și auxiliar
- Refacerea, după caz, a stocurilor de echipamente de protecție, antiseptice și dezinfectante
- Respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, al contacților și al focarelor de îmbolnăvire