România nu va participa în 2024 la Eurovision. Uniunea Europeană de Radio-Televiziune a anunțat lista completă a statelor care participă la concursul de anul viitor, iar ţara noastră nu se numără printre reprezentanți. Şi asta pentru România nu a plătit taxa de participare. Anul acesta taxa a fost 180 de mii de euro. Oficialii au anunţat, însă, că încă se poartă negocieri. Suedia va găzdui cea de-a 68-a ediție a Eurovision în luna mai a anului viitor, scrie subiectulzilei.md.
Organizatorii Eurovision au anunţat că ediţia din 2024 a concursului internaţional va avea loc în oraşul suedez Malmö, pe 11 mai. Cele două semifinale vor avea loc pe 7 şi 9 mai.
Această alegere vine după victoria cântăreţei suedeze Loreen, anul acesta la Liverpool, cu piesa “Tattoo”. Tradiţia concursului este ca ţara câştigătoare să găzduiască spectacolul în anul următor.
Suedia deţine recordul de victorii la Eurovision, la egalitate cu Irlanda, cu şapte ediţii ale concursului internaţional de muzică. De fapt, ţara a găzduit deja concursul de şase ori (în 1975, 1985, 1992, 2000, 2013 şi 2016), inclusiv de două ori la Malmö.
“Suntem încântaţi să ne întoarcem în acest oraş plin de viaţă şi dinamic, care a dovedit că dispune de spaţiile şi infrastructura necesare pentru a găzdui cel mai mare eveniment muzical din lume”, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune.
Loreen are în palmares două victorii: a câştigat deja Eurovisionul în 2012 cu hitul internaţional „Euphoria”. Dubla ei dublă victorie din mai (cu 583 de puncte, pe baza voturilor juriilor internaţionale şi ale publicului) nu a fost o surpriză: ea era marea favorită pentru această 67-a ediţie a concursului şi pe primul loc în clasamentul pariurilor.
România, prin Theodor Andrei, nu s-a calificat în finala concursului de la Liverpool.
Zodii care au noroc în dragoste în această iarnă
Venus ne poate oferi multe surprize în sezonul rece, dar mai ales spre final de iarnă, când tranzitează semnul de Foc al Berbecului. Iată ce zodii au noroc în dragoste în această iarnă și care dintre cele vor avea cele mai multe momente romantice datorită lui Venus, scrie libertatea.ro.
Multe zodii vor avea de câștigat în lunile de iarnă, datorită tranzitului lui Venus prin semnul de Aer al Vărsătorului și apoi prin semnul de Foc al Berbecului. Dar numai câteva zodii vor fi cu adevărat norocoase în dragoste în această iarnă.
Zodia Vărsător – favorizată de astrul iubirii.
Luna decembrie 2024 este o lună cu totul specială pentru nativii Vărsători, care vor beneficia de influența puternică și norocoasă a lui Venus. Așa cum mulți pasionați de astrologie știu deja, Venus este planeta care aduce în calea noastră iubirea, care ne protejează căsnicia, relația de cuplu, legăturile afective cu cei mai dragi oameni. Tot Venus guvernează sănătatea, dar aduce și noroc din punct de vedere al câștigurilor spontane, venite din alte surse decât salariul sau afacerile obișnuite.
Zodia Gemeni –șanse noi pentru relații stabile
Una dintre primele zodii care au noroc în dragoste datorită tranzitului lui Venus prin Vărsător este zodia Gemeni, un semn de Aer influențat în mod benefic de planeta iubirii. La fel ca în cazul Vărsătorilor, Gemenii vor avea cele mai multe șanse la dragoste în luna decembrie 2024, iar conjunctura astrală îi va ajuta să se concentreze mai mult pe consolidarea relațiilor importante din viața lor. O mare surprinză pe care o poate aduce Venus Gemenilor este reîntâlnirea cu persoane dragi din trecut, căreia le-au păstrat o amintire frumoasă. Iubirea și pasiunea se întorc în viața unora dintre nativii Gemeni, în luna decembrie, cu atât mai mult dacă sunt singuri de multă vreme și dacă își doresc un nou partener. Visele de dragoste pot deveni realitate iarna aceasta și mulți nativi vor reuși să își umple sufletul cu multe amintiri frumoase. Cei vizați sunt în mod deosebit nativii trecuți de 40 de ani. Gemenii care sunt deja căsătoriți vor simți nevoia, sub impulsul lui Venus, să facă lucruri deosebite pentru partenerii lor, să aducă mai multă culoare și fericire în căsnicia lor. O vacanță în doi în preajma Sărbătorilor sau câteva seri romantice, petrecute departe de copii, de socrii sau de prietenii băgăcioși, vor fi de bun augur. Mulți nativi din Gemeni se vor simți mai atașați de partenerii lor de viață sau de persoanele iubite, vor descoperi lucruri noi pe care le pot face împreună și vor face planuri de vacanță minunate. Afecțiunea lor va fi răsplătită din plin.
Zodia Pești – mai multă dragoste și aventură
Romantism, vervă, energie… toate vor veni să facă iarna aceasta o perioadă mult mai fericită pentru nativii zodiei Pești care vor aduna noi amintiri frumoase de dragoste. Cei mai tineri dintre ei se vor îndrăgosti la prima vedere, iar intuiția lor puternică îi va îndruma către cei mai buni parteneri de viață. Unii dintre ei vor stabili deja toate detaliile logodnei și ale nunții, dacă se decid să se căsătorească în anul 2025. Pentru ei, momente intense vor veni în luna decembrie 2024 și în luna ianuarie 2025. Tinerii Pești vor avea o iarnă deosebită, dacă vor găsi cu adevărat dragostea de care au nevoie, dar trebuie să aibă grijă să nu strice momentele frumoase cu atitudinea lor ușor posesivă. Nativii care sunt deja căsătoriți și care se bucură de dragoste și afecțiune vor petrece o adevărată lună de miere în vacanță alături de soții lor în decembrie, în preajma Sărbătorilor. După mulți ani, nativii Pești vor reuși să se desprindă de copii și de treburile casei pentru a petrece Revelionul în doi, fie într-o cabană retrasă de munte, fie într-un sejur exotic.
Zodia Berbec– pasiunea intensă în luna iubirii
Luna februarie 2025 coincide cu tranzitul lui Venus prin semnul de Foc al Berbecului, iar această conjunctură dinamică, influențată și de Luna plină din zodia Leului din data de 12 februarie, va aduce o perioadă plină de dragoste și pasiune pentru zodia Berbec. Luna februarie este numită adesea luna iubirii, fiind perioada în care sărbătorim Dragobetele și pe Sf. Valentin, protectorul îndrăgostiților. Iar februarie 2025 va fi cu adevărat o lună a iubirii pentru nativii din Berbec. Tinerii născuți în semnul Berbecului vor avea șanse mult mai mari să găsească pe cineva apropiat lor. Vor merge la diverse evenimente și petreceri, vor avea o viață socială mult mai activă, vor avea tot felul de întâlniri și se vor concentra pe relații. Iar Venus îi va sprijini să caute o dragoste sinceră, să găsească partenerul potrivit, cu aceleași priorități și planuri ca ei. Berbecii trecuți de anii tinereții se vor bucura și ei de o perioadă norocoasă în februarie 2025, mai ales dacă vor să facă o schimbare în viața de cuplu sau în căsnicie. Va fi o perioadă prielnică pentru noi planuri în doi, mai ales dacă au copii care au părăsit cuibul și se concentrează mai mult acum pe prioritățile lor de cuplu. Berbecii vor avea șansa să câștige mai bine de la începutul anului 2025 și să se concentreze pe dorințele persoanei iubite, iar surprizele pe care le pregătesc vor aduce mai multă pasiune și afecțiune în viața lor.
Zodia Leu –promisiuni ferme și împliniri Nativii Lei vor avea o iarnă cu adevărat magică, dacă apreciază dragostea pe care o primesc și dacă se dedică mai mult vieții de cuplu. Cea mai bună perioadă din punct de vedere romantic va începe pentru ei în preajma Revelionului, iar realizări mari pentru viața de cuplu se întrevăd în luna februarie 2025. Luna plină din zodia Leu, din data de 12 februarie, poate aduce un punct culminant al relației de dragoste, o împlinire la care visează în doi de multă vreme sau un angajament pentru toată viața. Mai ales pentru tinerii Lei, astrele ar putea aduce un nou angajament, mai stabil şi mai generos, dacă sunt în căutarea unei noi relații de dragoste. Relaţia va fi timidă la început, pentru că nu se stabilește o comunicare directă, dar se va dezvolta și va fi mai puternică pe zi ce trece, pe măsură ce începi să se cunoască mai bine. Nativii aflați în a doua parte a vieții vor fi provocați de Venus, chiar de la începutul anului, să schimbi ceea ce nu mai merge în viața lor. Zilele romantice și călătoriile în doi îi ajută să redescopere relația de cuplu așa cum a fost la început. Iar în luna februarie 2025 vor constata că dragostea le aduce cele mai frumoase momente și realizări la care au visat. Iarna aceasta, mulți nativi din Leu vor descoperi că dragostea poate fi frumoasă, iar încrederea deplină în persoana iubită va fi răsplătită, mai ales în luna februarie 2025, când se împlinește un vis.
Când și unde va fi înmormântată Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc
Interpetul Igor Cuciuc, a anunțat când și unde va fi înmormântată fiica sa, Andreea Cuciuc, dar și unde pot veni cei care vor să-și ia rămas bun de la Andreea, informează unica.md.
”17 Noiembrie, astazi seara ora 17:00 la Cimitirul Central Armenesc va fi adus sufletul neînsuflețit al Andreei la biserică.
Puteți sa va luați ultimul rămas bun de la ea!
Colegii de la Ștefan Neaga, profesorii, prietenii, nanii de botez, colegii mei dragi, muzicanții, artiștii,și admiratorii noștri, rudele. E foarte dureroasă această pierdere pentru familia noastră. Lacrimi si durere, Andreea vino acasă!
18 Noiembrie, luni ora 10:00 Andreea va fi înmormântată la Cimitirul Armenesc din Chișinău!”, a anunțat tatăl Andreei.
S-a găsit jurnalul privat al Reginei Elisabeta. Suverana avea multe secrete: Scria zilnic în el, chiar dacă era obosită
Regina Elisabeta, care a murit la vârsta de 96 de ani pe 8 septembrie 2022, a avut un jurnal secret. Regretata suverană scris ultima dată în jurnal cu doar două zile înainte de moarte, a spus autorul Robert Hardman, în versiunea actualizată a cărții sale, „Charles III: New King. New Court. The Inside Story”, publicată pe 7 noiembrie, scrie evz.ro.
„Edward a venit să mă vadă”, ar fi fost ultimele cuvinte ale reginei, conform lui Hardman. Este vorba despre Sir Edward Young, secretarul privat al Reginei, care o ajuta să organizeze ceremonia de învestire a miniștrilor noului prim-ministru al Marii Britanii, Liz Truss. Numirea lui Truss, pe 6 septembrie, avea să fie ultimul angajament oficial al suveranei.„Se pare că încă scria în jurnal la Balmoral cu două zile înainte de moarte”, a scris Hardman.„Ultima sa însemnare era la fel de factuală și practică, la fel ca întotdeauna”.
Jurnalul Reginei Elisabeta era un registru al evenimentelor care aveau loc în zilele sale aglomerate. Suverana ar fi spus înainte să moară că n-a avut timp să noteze lucruri foarte personale sau conversații, ci doar evenimente importante. „Nu am timp să notez conversații, doar evenimente”, ar fi spus regina, conform unor surse.
Scria zilnic în jurnal, chiar dacă era obosită
Un fost membru al casei regale a declarat în 2019 că regina scria în jurnal cu un stilou cu cerneală neagră și că fiecare jurnal era marcat cu monograma sa regală și numerotat cu cifre romane. Suverana scria în jurnalul său în fiecare seară „indiferent cât de târziu era sau cât de obosită se simțea”, a spus fostul membru al casei regale. „Era o datorie de neocolit, și scria la birou, niciodată în pat”.
Și Regele Charles are un jurnal, dar „nu mai scrie jurnale narative extinse ca înainte”, a spus un curtean de rang înalt pentru Hardman.