Rusia a raportat astăzi 25.142 de noi cazuri de contaminări cu Covid-19

Rusia a raportat duminică 25.142 de noi contaminări cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, un număr record înregistrat după data de 2 ianuarie în ţara puternic afectată de varianta Delta a coronavirsului, relatează AFP.

Rusia a raportat deja în această săptămână un număr record de decese asociate Clovid-19 timp de cinci zile consecutiv, cu 697 de decese anunţate sâmbătă. Bilanţul deceselor în ultimele 24 de ore anunţat duminică a fost de 663 de morţi, transmite agerpres.ro.

În capitala Moscova, principalul focar al epidemiei, s-au înregistrat 111 decese la 7.624 de noi infectări în ultimele 24 de ore.

Campania de vaccinare, lansată în luna decembrie în Rusia, a convins până acum doar 23,6 milioane din cei 146 de milioane de cetăţeni ruşi, adică 16% din populaţia ţării.

Moscova a lansat, de asemenea, joi o campanie de revaccinare pentru cei care au primit deja două doze cu peste şase luni în urmă. Acestora li s-a propus o a treia doză pentru a-şi întări capacitatea de apărare a organismului împotriva noilor variante de coronavirus.

La nivelul întregii ţări, pandemia de Covid-19 a provocat până acum peste 5,6 milioane de infectări şi 137.925 de decese, potrivit statisticilor oficiale. Unii experţi consideră însă că guvernul rus a oferit un număr al deceselor subevaluat, fiind luaţi în considerare doar cei pentru care o autopsie a stabilit că COVID-19 a fost cauza principală a decesului. 

Peisaje apocaliptice în Brazilia după inundațiile record

Peisaje apocaliptice în sudul Braziliei. Sute de localități se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii zeci de ani. Catastrofa a provocat moartea a cel puțin 78 de oameni. Trei mii de militari, pompieri și salvatori au fost mobilizați în sprijinul sinistraților, dar operațiunile sunt extrem de dificile, scrie digi24.ro.

Autoritățile descriu regiunile afectate drept „adevărate zone de război” care vor avea nevoie de un plan de reconstrucție după modelul celor post-conflict. 105 oameni sunt încă de negăsit. Datele preliminare arată că peste 100.000 de oameni au fost nevoiți să fugă din calea apelor, dar pagubele sunt imposibil de estimat în acest moment. Inundațiile au fost devastatoare și au provocat alunecări de teren, au prăbușit poduri și au distrus drumuri în statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei.

În zonă au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică și cu comunicațiile.. Peste 800.000 de oameni nu mai au apă potabilă, potrivit agenției de protecție civilă, care a citat cifre de la compania de apă Corsan. Pe rețele sociale au apărut imagini cu operațiuni dramatice de salvare și cu locuitorii din orașul Canoas aflați până la umeri în apa plină de noroi și formând  un lanț uman pentru a trage bărcile care transportau oamenii salvați.

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a vizitat pentru a doua oară Rio Grande do Sul duminică, însoțit de ministrul Apărării José Múcio, ministrul de Finanțe Fernando Haddad și ministrul Mediului Marina Silva, printre alții. Liderul de stânga și echipa sa au cercetat străzile inundate din Porto Alegre cu un elicopter.

„Trebuie să încetăm să fim luați prin surprindere de dezastre. Trebuie să le prevenim și să intervenim”, a spus Lula. În timpul liturghiei de duminică de la Vatican, Papa Francisc a spus că se roagă pentru populația statului. „Fie ca Domnul să primească morții și să le mângâie familiile și pe cei care au fost nevoiți să-și părăsească casele”, a spus el. Ploile abundente au fost al patrulea astfel de dezastru ecologic în stat într-un an, după inundațiile din iulie, septembrie și noiembrie 2023, care au ucis 75 de persoane.

Străzile municipiului Chișinău au fost aproape pustii de Paște

Ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei înghesuite de mașini, iar în ore de vârf, ambuteiaje de minute în șir. Situația e total opusă în ziua de Paște. Azi, arterele Chișinăului sunt aproape pustii. Iată cum am surprins orașul în imagini, scrie agora.md.

În mare parte, străzile din Chișinău sunt la 5 mai aproape pustii. Iar în regiunile în care fluxul de mașini este activ, se circulă cu ușurință.

Rar, prin parcurile capitalei, pot fi observați oameni ieșiți la plimbări. Însă imaginile de duminică duc mai curând la gândul că mulți dintre locuitorii Chișinăului au ales să sărbătorească în afara orașului.

Iată cum arată arterele capitalei.

O biserică de lemn a ars în totalitate după slujba din noaptea de Înviere. Cauza incendiului, o lumânare rămasă aprinsă

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, scrie zdg.md.

„În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată”, a precizat Alex Crişan.Nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Portugalia a exclus Moldova din lista statelor cu risc epidemiologic sporit
Articolul anterior
Un băiețel de 12 ani a devenit cel mai tânăr Mare Maestru din istoria șahului
Articolul următor