Federația Rusă a transmis un avertisment statelor membre ale Naţiunile Unite după încercarea SUA de a suspenda Moscova din Consiliul pentru Drepturile Omului. Rusia a avertizat că un vot favorabil sau o abţinere faţă de această decizie vor fi privite ca un ”gest neprietenos” care va avea consecinţe asupra relaţiilor bilaterale, scrie news.ro.
Statele Unite au anunţat, luni, că vor solicita suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, după ce Ucraina a acuzat trupele ruse că au ucis sute de civili în oraşul ucrainean Bucea.
Adunarea Generală a ONU, formată din 193 de membri, urmează să voteze această măsură joi.
O majoritate compusă din două treimi din membrii cu drept de vot – abţinerile nu contează – poate suspenda o ţară din Consiliul pentru Drepturile Omului, care este alcătuit din 47 de membri şi are sediul la Geneva, pentru încălcări grave şi sistematice ale drepturilor omului.
Misiunea Rusiei la Naţiunile Unite a îndemnat ţările să ”ia atitudine împotriva rezoluţiei anti-ruse”.
”Este de menţionat că nu doar sprijinul pentru o astfel de iniţiativă, ci şi o poziţie echidistantă cu privire la vot (abţinere sau neparticipare) va fi considerat un gest neprietenesc”, potrivit notei scrise.
”În plus, poziţia fiecărei ţări va fi luată în considerare atât în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, cât şi în cooperarea cu privire la chestiune importante în cadrul ONU”, se mai arată în nota scrisă.
Misiunea Rusiei la Naţiunile Unite a refuzat să comenteze nota scrisă, pentru că nu era publică. Acesta este al doilea an din mandatul de trei ani al Rusiei în Consiliul pentru Drepturile Omului.
”Amenintarea flagrantă şi deschisă a Rusiei la adresa ţărilor care votează să o suspende din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU este doar o dovadă suplimentară că Rusia trebuie suspendată imediat din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU”, a declarat, miercuri, Olivia Dalton, purtătorul de cuvânt al misiunii SUA la ONU.
Adunarea Generală a suspendat în trecut o ţară din Consiliul pentru Drepturile Omului. În martie 2011, Libia a fost suspendată în unanimitate din cauza violenţe provocate de către forţele loiale liderului libanez de la acea vreme, Muammar Gaddafi, împotriva protestatarilor, scrie news.ro.