Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că orice șansă de negocieri va fi închisă dacă Rusia va organiza referendumuri în zonele ocupate și că cei care îi vor ajuta să facă asta vor fi trași la răspundere. „Nu vom ceda nimic din ce este al nostru”, a afirmat el. Totodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară Zaporojie, după ce Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc în weekend de bombardarea celei mai mari centrale atomice din Europa, scrie Reuters citat de digi24.ro.
Compania energetică de stat ucraineană Energoatom transmite că forțele ruse au minat centrala nucleară ocupată Zaporojie. O postare de pe canalul oficial de Telegram al companiei l-a citat pe generalul rus Valeri Vasiliev declarând că rușii au minat centrala.
„După cum știți, am minat toate zonele importante din centrala nucleară Zaporojie. Și nu ascundem asta de inamic. I-am avertizat. Inamicul știe că centrala fie va aparține Rusiei, fie nu va aparține nimănui. Suntem pregătiți pentru consecințele acestui pas. Iar noi, războinicii eliberatori, trebuie să înțelegem că aceasta este singura cale”, ar fi declarat șeful trupelor de protecție nucleară, biologică și chimică ale forțelor armate ruse, potrivit siteului Meduza, transmite Digi24.
Energoatom a raportat sâmbătă că uzina Zaporojie a fost „grav avariată” de bombardamentele rusești. Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, s-a declarat „extrem de îngrijorat de bombardamentele de ieri la cea mai mare centrală nucleară din Europa, care subliniază riscul foarte real al unui dezastru nuclear care ar putea amenința sănătatea publică”.
Trupele ruse dețin controlul asupra centralei Zaporojie din martie, deși tehnicieni ucraineni conduc încă uzina. Ucraina a acuzat Rusia că folosește instalația ca scut din care să tragă asupra țintelor civile.
Luni, șeful Energoatom, Petro Kotin, a cerut o zonă demilitarizată în jurul centralei.