S-a stins din viață un cunoscut jurnalist din Moldova

A lucrat mulți ani în calitate de redactor-șef, șef de departament și redactor-prezentator la radioul național. Este vorba despre poetul și jurnalistul Ștefan Lozinschi, care a trecut la cele veșnice.

Ștefan Lozinschi, cunoscut și cu numele de Ștefan Lozie, a lucrat la Radio Moldova. În luna mai curent, poetul și jurnalistul ar fi împlinit 77 de ani.

Jurnalistul a editat câteva plachete de versuri. A colaborat cu compozitorii Mihai Dolgan, Anatol Chiriac, Eugen Mamot, semnând texte pentru mai multe creații muzicale. A făcut traduceri din creația diferitor poeți.

Săptămâna trecută au trecut în neființă alți doi jurnaliști care au lucrat la Radio Moldova – Lidia Bobână șu Alexei Revenco.  

sursa: www.ipn.md

R. Moldova va putea exporta preparate din carne de pasăre în UE

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) aduce la cunoștința agenților economici, producători de produse din carne de pasăre, despre modificările efectuate în legislația Uniunii Europene, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Astfel,  Republica Moldova a fost autorizată să exporte în Uniunea Europeană,  începând cu data de 01 ianuarie 2025, produse din carne de pasăre “care nu trebuie să fie supuse unui tratament specific de atenuare a riscurilor în conformitate cu anexa XXVI la Regulamentul delegat (UE) 2020/692 (spre exemplu  preparate din carne de pasăre)”.

ANSA îndeamnă mediul privat să depună, la sediile autorității, cererea pentru exportul categoriei date de produse din carne de pasăre.

Menționăm că, la producerea preparatelor din carne de pasăre se va permite utilizarea cărnii materie-primă de pasăre, provenită de la abatoare care sunt listate cu drept de export în Uniunea Europeană.

Amintim că, primele exporturi de carne de pasăre, din Republica Moldova în statele-membre ale Uniunii Europene, au fost lansate începând cu luna noiembrie 2024.

Din cauza crizei energetice, în stânga Nistrului se vor închide unele policlinici și spitale

Unele spitale și policlinici din Transnistria își vor suspenda activitatea, în cazul întreruperii livrărilor de gaze naturale. Despre asta anunță canalele TV locale. Acestea precizează că pacienții din instituțiile medicale care vor fi închise vor fi redirecționați spre cele care își vor continua activitatea. Lista lor va fi stabilită de așa-zisul minister al sănătății de la Tiraspol.

De asemenea, presa din regiune anunță că, de luni, în Transnistria vor fi suspendate examenele medicale programate. Decizia are la bază necesitatea eliberării paturilor pentru situații de urgență, în cazul în care va fi nevoie de acordarea asistenței în condiții de staționar.

Pe lângă apelurile obișnuite, ambulanțele vor transporta pacienții și la spitalele în care va exista încălzire centralizată, a declarat șefa așa-zisului minister al sănătății de la Tiraspol, Cristina Albul.

Servicii medicale urgente mai calitative pentru locuitorii din 18 sate din raionul Soroca

Astăzi, 20 decembrie, a avut loc inaugurarea Punctului de asistență medicală urgentă (PAMU) Bădiceni din cadrul Substației Soroca, după reparație capitală și dotare cu echipament. Locuitorii din 18 sate, Grigorăuca, Bădiceni, Dărcăuți, Mălcăuți, Sobari, Valea, Livezi, Cremenciug, Oclanda, Iarova, Balinți, Balinții Noi, Decebal, Slobozia Nouă, Niorcani, Tolocănești, Rudi și Visoca din raionul Soroca, beneficiază de servicii medicale urgente calitative la etapa de prespital, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Sediul, reparat și modernizat, cu o suprafață totală de 189,6 metri pătrați, dispune de săli de alertă, de păstrare a medicamentelor, de odihnă pentru angajați etc. Totodată, punctul de urgență are și un garaj nou, cu două boxe, pentru ambulanțe.

PAMU Bădiceni a fost reparat și dotat cu ajutorul financiar al Ministerului Sănătății, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Suma investițiilor este de aproximativ cinci milioane de lei.

Menționăm că PAMU Bădiceni are 13 angajați, care, de astăzi, au parte de condiții mai bune de muncă.

Chișinău: Momentul în care mai mulți șoferi opresc mașinile și ajută un bărbat care a căzut din scaunul cu rotile
Articolul anterior
Președintele american Joe Biden și-a dedicat primul său discurs victimelor Covid-19
Articolul următor