Șapte persoane și-au pierdut viața într-un atac rusesc cu rachete la Zaporojie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană din partea Occidentului, după ce un atac rusesc cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, în regiunea Zaporojie.

Atac rusesc cu rachete la Zaporojie: Șapte persoane au murit

Atacul rusesc asupra oraşului Vilniansk, în apropierea oraşului Zaporojie din sud-est, a rănit, de asemenea, alte 31 de persoane, au declarat oficialii ucraineni, transmite Digi24.ro.

În total, cel puţin 11 civili au fost ucişi şi alţi 37 au fost răniţi sâmbătă în atacuri cu rachete pe teritoriul Ucrainei.

„Oraşele şi comunităţile noastre suferă zilnic din cauza acestor atacuri ruseşti”, a scris Zelenski într-o postare pe Telegram.

Dar el a adăugat că există „modalităţi de a rezolva acest lucru”, inclusiv „distrugerea lansatoarelor de rachete ruseşti, lovirea cu capacităţi reale de rază lungă şi creşterea numărului de sisteme moderne de apărare aeriană”.

El a postat imagini din Vilniansk care arată un crater mare lângă o clădire în flăcări, precum şi mai multe cadavre întinse pe jos.

Procurorul general al Ucrainei, Andrei Kostin, a declarat că două rachete au lovit oraşul, avariind infrastructura, un magazin şi clădiri rezidenţiale. Ministerul rus al Apărării nu a comentat public atacul.

Pe propriul său canal Telegram, acesta a postat imagini cu un atac cu rachete asupra unei căi ferate despre care a afirmat că se afla în apropierea aşezării Ukrainka – la mai puţin de 10 km de Vilniansk – şi că era folosită de forţele ucrainene pentru a descărca arme şi echipamente militare.

De asemenea, Kostin a declarat că patru persoane au fost ucise şi şapte rănite în urma unor lovituri de artilerie asupra a trei sate din apropierea liniei frontului din estul regiunii Doneţk.

Furnizările Occidentului au încetinit

Aliaţii occidentali au furnizat deja Ucrainei o serie de arme cu rază lungă de acţiune – inclusiv rachete Scalp din Franţa, Storm Shadow din Marea Britanie şi ATACMS din SUA – precum şi sisteme de apărare aeriană Patriot fabricate în SUA.

Cu toate acestea, fluxul de arme din partea SUA – de departe cel mai mare furnizor de arme al Ucrainei – a eşuat la începutul anului 2024, după ce un proiect de lege care desemna un ajutor militar suplimentar a fost blocat în Congres.

Legea a fost în cele din urmă adoptată în aprilie, iar sistemele de apărare antiaeriană şi rachetele cu rază lungă de acţiune au ajuns pe liniile frontului în luna următoare.

Însă Ucraina a pus pierderile de vieţi omeneşti şi câştigurile teritoriale ale Rusiei în acest interval pe seama lipsei de muniţie şi de rachete de apărare antiaeriană cauzate de întârziere, în timp ce Zelenski a continuat să solicite sprijin suplimentar pentru a câştiga războiul.

Pe Telegram, el a mulţumit aliaţilor pentru ajutorul lor, dar a declarat că deciziile de a trimite armament suplimentar „trebuie accelerate”, deoarece „orice întârziere în deciziile din acest război înseamnă pierderea de vieţi omeneşti”.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale. Recomandările autorităților pentru cetățeni privind sporirea securității digitale

Pe 30 iunie este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, un eveniment care evidențiază impactul pozitiv al rețelelor sociale prin facilitarea unei comunicări continue între utilizatori din întreaga lume.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, circa cinci miliarde de oameni din întreaga lume folosesc rețelele sociale, ceea înseamnă că, 61% din populația lumii are un cont pe o platformă de social media, iar, în mediu, o persoană utilizează rețelele sociale până la 2,5 ore pe zi.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți la toate aspectele legate de activitatea platformelor de socializare.

Măsurile recomandate de STISC pentru securitatea digitală și pentru protejarea conturilor de social media sunt:

  • Evitați să furnizați multe informații personale;
  • Folosiți parole puternice și activați autentificarea cu doi factori;
  • Raportați utilizatorii și comportamentele suspecte;
  • Nu accesași linkurile și mesajele suspecte;
  • Utilizați o soluție de securitate pentru dispozitivele tale.

Ziua Mondială Social Media a fost inițiată de compania globală de entertainment și media, Mashable, pe 30 iunie 2010 pentru a recunoaște impactul rețelelor sociale asupra comunicării globale și interacțiunii umane.

Întâmplarea neplăcută de care au avut parte Cleopatra Stratan și Edward Sanda în Italia. Au fost evacuați de pe plajă și ambulanța a ajuns imediat

Edward Sanda și Cleopatra Stratan au fost martorii unui scene șocante, într-una din vacanțele petrecute în Italia. Artiștii au fost evacuați de pe plajă, acolo unde ambulața și elicopterul au ajuns de urgență, scrie Libertatea.

„Nu am avut parte de peripeții în vacanță, însă am văzut niște lucruri care ne-au stricat vibe-ul, chiar dacă nu am pățit-o noi. Eram în Sardinia, s-a înecat un băiat, a venit elicopterul pe plajă, ne-a evacuat, era o plajă mică. Cred că s-a aruncat de pe o stâncă, a venit și salvarea cu barca. Noi am sperat că a fost bine și că l-au salvat.

Am încercat și noi să sărim si să ajutăm, însă, din păcate, nu aveam cu ce, pentru că persoana respectivă trebuia scoasă din apă, iar după aceea au venit elicopterul”, au declarat Eduard Sanda și Cleopatra Stratan pentru Spynews.ro.

„Era o plajă atât de mișto… Era înconjurată de munte, de stânci, aveai impresia că ești undeva în Thailanda. În ziua aceea am rămas cu gândul la acea întâmplare, ne-am tot gândit la asta. Am aflat ulterior că persoana respectivă a fost în regulă, a reușit să fie salvată. Am reușit cumva să trecem peste asta și am avut grijă de noi, în primul rând”, au mai declarat cei doi artiști.

Două localități din raionul Ștefan Vodă se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare

Două localități din raionul Ștefan Vodă: Volintiri și Copceac, ar putea fi primele localități care se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare.

Reforma de amalgamare: Două sate din Ștefan Vodă se vor uni voluntar

Primarul satului Volintiri, Igor Hîncu, spune că până a anunțat public decizia de amalgamare, administrațiile locale au urmat etapele necesare acestui proces. Hotărârea urmează să fie votată la ședința Consiliilor locale, care vor avea loc în luna iulie, transmite Radiomoldova.md.

Amalgamarea este necesară, crede Igor Hîncu, care argumentează că cele două localități vor avea de câștigat.

„Înțeleg că orice schimbare este dureroasă, orice noutate este sperietoare, dar dacă începem acum amalgamarea voluntară vom beneficia și de suplimente financiare la buget. Anual, până va avea loc acea amalgamare, până în 2030. Dar este mult de lucru. Oamenilor le este frică să nu fie ca atunci când erau unite județele comune, și pentru un certificat se gândesc că tot așa vor trebui să se ducă departe. Dar noi și la Volintiri, și la Copceac avem Centru unificat de prestare servicii publice”, a declarat Igor Hîncu.

Deși este un subiect care a stârnit numeroase discuții, amalgamarea este o soluție pentru localitățile și primăriile care nu au specialiști suficienți și resurse financiare pentru dezvoltarea satelor, este de părere primarul din Copceac, Vasile Țînțari.

„Noi vrem să oferim servicii mai bune, să avem bugete concrete, avem lipsă de specialiști. Nu se face nimic dacă se unesc două primării. Eu cred că n-o să-i afecteze pe cetățeni absolut deloc”, a menționat Vasile Țînțari.

Procesul de amalgamare presupune absorbția satelor, comunelor, orașelor sau municipiilor de către o localitate din apropiere mai puternică din punct de vedere al capacităților administrative, formând astfel o unitate administrativ-teritorială nouă. Sunt și câteva condiții, noua unitate trebuie să aibă cel puțin 3.000 de locuitori, iar primăria să poată acoperi cheltuielile pentru cel puțin 12 angajați, dar și alte câteva condiții.

În noiembrie 2023, Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară și au anunțat că localitățile vor beneficia de sprijin financiar pentru pregătirea acestui proces.

Dorin Recean, către tineri la ,,Moldova Youth Forum”: ,,Viitorul vă aparține și trebuie să vă implicați cât mai mult în luarea deciziilor”
Articolul anterior
România, pe locul 5 din 24 la numărul de suporteri prezenți la Euro 2024
Articolul următor