Cu peste 50 la sută a crescut numărul clienţilor băncilor de alimente din Germania, potrivit organizaţiei neguvernamentalăe Tafel Deutschland.
Un total de 2 milioane de oameni primesc provizii de la băncile pentru alimente Tafel, a declarat preşedintele organizaţiei, Jochen Brühl, ediţiei de sâmbătă a cotidianului german Rheinische Post. În acelaşi timp, cantitatea de hrană donată este în scădere, potrivit lui Brühl, care a adăugat că aproximativ o treime din băncile pentru alimente şi-au atins maxima capacitate, ceea ce înseamnă că s-au văzut nevoite să impună limite de primire. El a adăugat că pentru voluntari a fost foarte stresant din punct de vedere psihologic să se vadă puşi în situaţia de a-i refuza pe cei aflaţi la ananghie, scrie Agerpres, citat de digi24.ro.
”Oamenii au uriaşe temeri existenţiale şi îngrijorări despre modul în care vor reuşi să plătească (facturile) pentru hrană, întreţinere şi căldură”, a avertizat preşedintele Tafel, care a insistat asupra faptului că băncile pentru alimente nu au posibilitatea să compenseze pentru ”ceea ce statul nu poate face”.
Băncile pentru alimente Tafel din Germania colectează donaţii de la persoane fizice şi de la comunitatea de afaceri şi le redistribuie cetăţenilor vulnerabili pe bază de documente doveditoare, de exemplu adeverinţe de şomaj. În prezent, pe teritoriul Germaniei există peste 960 de astfel de bănci pentru alimente care sunt finanţate exclusiv prin donaţii şi nu primesc fonduri de la stat.