Sărbătoarea de Paște, acasă la Galina Tomaș!

Sărbătorile de Paşte creează de fiecare dată o atmosferă specială, iar familia este nucleul care ne oferă viață, energie. Este mediul în care găsim înțelegere, liniște și soluții la toate scopurile și visele noastre. În preajma Sărbătorilor Pascale, echipa emisiunii ,,Fii Sănătos”, de la Jurnal TV, a fost acasă, la nutriționista Galina Tomaș.

separator

De Paște, tradiţional, gospodinele încondeiază ouă, pregătesc bucate alese, coc pască şi cozonaci.

Surorile Ludmila Goma și Galina Tomaș au dezvăluit ce semnificație au avut dintotdeauna Sărbătorile de Paște, în familia acestora. De câțiva ani, casa părintească de la Edineț s-a mutat la Chișinău, cu o mică parte din florile din curtea casei, și alte simboluri dragi sufletului! În mica grădină a Galinei Tomaș găsești verdețuri, spanac și rucola, căpșuni, cireși, iar mama nutriționistei și-a adus în capitală chiar și câteva găinușe, așa că cei dragi se pot bucura de ouă proaspete și sănătoase, în meniu.

Cum își împarte timpul între activitățile profesionale, casă și familie? Cum arată cuibușorul în care se refugiază nutriționista Galina Tomaș, după o zi de muncă, dar și căminul în care prind viață cele mai inedite idei și proiecte? Aflați-le pe toate, în interviul de mai jos, începând cu minutul 11:25.

Trump oferă 10.000 de dolari anual fiecărui groenlandez pentru a „cumpăra” insula

Președintele american Donald Trump a propus o ofertă financiară de 10.000 de dolari anual pentru fiecare locuitor al Groenlandei, în încercarea de a-i convinge să devină parte a Statelor Unite, scrie evz.ro.

Această sumă ar urma să înlocuiască subvenția de 600 de milioane de dolari pe care Danemarca o alocă anual insulei.

Potrivit unei surse citate de The New York Times, planul a fost discutat în cadrul Consiliului Securității Naționale al SUA, iar guvernul american speră că această sumă va fi mai atrăgătoare decât ajutorul oferit de Danemarca. Totuși, până acum, planul lui Trump nu a atras interesul populației locale, care nu este dispusă să accepte ideea anexării.

Trump își exprimă dorința de a controla Groenlanda din motive strategice și economice

Miliardarul republican a manifestat un interes de lungă durată pentru Groenlanda, atrăgându-l atât profitul economic pe care l-ar putea aduce insula prin resursele sale naturale (uraniu, aur, cupru și petrol), cât și poziția sa geostrategică.

„Din motive de securitate națională și de libertate în lume, Statele Unite ale Americii estimează că proprietatea și controlul Groenlandei sunt o necesitate absolută”, a scris Trump pe platforma X.

De asemenea, deținerea Groenlandei ar oferi SUA control asupra unei rute importante care leagă oceanele Pacific și Atlantic pe la Polul Nord, rută folosită de Statele Unite, China și Rusia. De asemenea, Trump consideră că această anexare ar putea contribui la consolidarea prezenței militare a Statelor Unite în regiune.

Reacții internaționale și refuzul forțării anexării Groenlandei

În ciuda interesului manifestat de Donald Trump pentru anexarea Groenlandei, oficialii americani subliniază că, deși președintele a exprimat dorința de a obține acest teritoriu „într-un fel sau altul”, nu a fost niciodată vorba despre o acțiune militară.

În martie, vicepreședintele american J. D. Vance a acuzat Danemarca de neimplicare suficientă în dezvoltarea insulei, menționând că Acordul de Apărare din 1951 le permite Statelor Unite să aibă o prezență militară mai puternică în Groenlanda.

În replică, șeful diplomației daneze a sugerat că acest acord permite discuții mai ample despre prezența militară americană. Totuși, conform unui oficial al Casei Albe, Trump nu a luat în considerare utilizarea forței pentru a obține Groenlanda.

Crimă la Strășeni: O femeie a omorât-o pe amanta soțului

Poliția din Strășeni investighează un caz tragic de omor, care a avut loc pe 13 aprilie, în jurul orei 13:00, în orașul Strășeni. Conform informațiilor preliminare, crima ar fi fost comisă dintr-un conflict de gelozie între două femei.

Potrivit ofițerului de presă al IP Strășeni, Mariana Didenco, o femeie de 40 de ani ar fi atacat o altă femeie, tot de 40 de ani, cu un obiect ascuțit, aplicându-i o lovitură fatală în abdomen. Victima, care ar fi fost amanta soțului suspectei, a decedat pe loc din cauza leziunilor grave, transmite Știri.md.

Suspecta a fost reținută pentru 72 de ore, iar pe numele ei a fost inițiată o cauză penală pentru omor.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc tragedia.

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu o delegație a Congresului SUA, formată din republicani și democrați

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu o delegație bipartizană a Congresului Statelor Unite ale Americii, aflată în vizită la Chișinău în cadrul House Democracy Partnership – o comisie a Camerei Reprezentanților care sprijină democrațiile tinere în consolidarea instituțiilor parlamentare prin schimb de experiență și cooperare tehnică.

Delegația americană este condusă de congresmanul Vern Buchanan și include opt membri ai Camerei Reprezentanților, dintre care patru republicani și patru democrați. Printre aceștia se numără și doi membri ai grupului de prietenie cu Republica Moldova din Congresul SUA (Moldova Caucus), care promovează aprofundarea relațiilor moldo-americane, transmite președenția.

În cadrul discuțiilor, Maia Sandu a reconfirmat aprecierea față de sprijinul constant oferit de Statele Unite ale Americii Republicii Moldova în ultimele trei decenii. Șefa statului a subliniat faptul că acest sprijin a fost esențial pentru modernizarea statului, creșterea rezilienței energetice și apărarea suveranității în fața provocărilor externe, inclusiv a amenințărilor hibride din partea Federației Ruse.

Totodată, președintele a adus în discuție riscurile generate de atacurile hibride ale Federației Ruse, inclusiv tentativele de influențare a procesului electoral din R. Moldova, și a subliniat importanța strategică a țării în menținerea stabilității regionale, având în vedere granița comună de 1.222 km cu Ucraina, aflată în conflict cu Rusia.

În acest context, Maia Sandu a evidențiat necesitatea continuării sprijinului american, în special în domeniul securității energetice, un domeniu critic pentru stabilitatea țării.

Delegația Congresului SUA, condusă de Vern Buchanan, include următorii membri: Neal Dunn (Republican, Florida), Andy Ogles (Republican, Tennessee), Anna Paulina Luna (Republican, Florida), Dina Titus (Democrat, Nevada), Ilhan Omar (Democrat, Minnesota), Lloyd Doggett (Democrat, Texas) și Ted Lieu (Democrat, California). Această vizită reconfirmă sprijinul bipartizan al Congresului american față de Republica Moldova și întărește relațiile bilaterale dintre cele două țări.

Grindina a făcut ravagii în România. Imagini de coșmar
Articolul anterior
Sfaturi de la părintele Maxim Melinti, binevenite de Paștele Blajinilor!
Articolul următor
Close menu