Șase foste angajate ale Băncii de Economii, condamnate la 8 ani distanță după ce au amăgit clienți de peste un milion de lei

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de Procuratura raionului Dubăsari, șase foste angajate ale Bănci de Economii în proces de lichidare au fost condamnate, după ce au delapidat de pe conturile clienților peste 1.000.000 lei.

Dosarul a fost trimis în judecată în anul 2015 iar cauzele care au generat termenul îndelungat de examinare au fost determinate de numărul părților pe dosar și anume  9 persoane acuzate, 10 părți vătămate și victime, dar și alți factori de ordin subiectiv, precum  pandemia COVD – 19, declararea stării de urgență etc.

Faptele au avut loc în perioada 2009 și au durat până în 2011, atunci când inculpatele lucrau în diferite funcții – începând de la șef al operațiunilor bancare ale filialei din Dubăsari și contabil-șef până la controlor-casier. Acum, acestea au vârste cuprinse între 35 și 45 de ani.

Au falsificat semnături

La pronunțarea sentinței, Judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari, a ținut cont de faptul că trei din inculpate și-au recunoscut vinovăția, astfel încât două au fost amendate fiind acuzate doar de crima de fals de acte oficiale la pedepse de 600 unități convenționale. În ceea ce o privește pe a treia inculpată care și-a recunoscut vinovăția, dar care suplimentar a intrat în posesia banilor delapidați,  instanța a condamnat-o la 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în instituții financiare pe un termen de 4 ani.

După ce a cercetat probele prezentate de procuror, instanța le-a declarat vinovate pe cele șase inculpate care nu și-au recunoscut vinovăția. Dintre acestea, patru au fost condamnate la 7 ani închisoare, iar altele două inculpate pentru falsificarea semnăturilor nu au fost trase la răspundere, așa cum a intervenit termenul de prescripție prevăzut de lege.

Parolă la sistemul automatizat bancar – obținută și folosită ilegal

Faptele au avut girul și chiar implicarea directă a inculpatei care lucra în 2012 ca șefă a serviciului operațiuni bancare al unei filiale a BEM din Dubăsari. În prima fază, aceasta, de comun cu contabila-șefă din filială a retras de pe conturile deponenților peste 180.000 lei, prin încălcarea  regulamentelor și instrucțiunilor bancare.

Totuși, chiar în aceeași zi, lipsa acestei sume a fost depistată, după verificarea tezaurului filialei. Atunci, cele două funcționare au hotărât să acopere sumele delapidate și să creeze impresia că acele conturi de pe care au extrași banii ar fi fost închise.

În aceeași zi, la ora 20.00, contabila-șefă a sunat un controlor-casier, pe care a mințit-o că ar fi fost nevoie să efectueze operațiuni bancare urgente, iar astfel a obținut parola la sistemul automatizat bancar. După ce au folosit parola, acestea au eliberat fictiv o sumă de 50.000 lei din două conturi bancare, ceea ce le-ar fi creat impresia persoanelor responsabile din bancă de verificări precum că acei clienți și-au luat banii, iar conturile au fost închise.

În aceiași seară, angajata care a comunicat parola s-a alarmat și după orele de program a revenit la sediul filialei băncii, unde le-a depistat pe colegele sale în timp ce manipulau sistemul cu parola de acces care le-a fost acordată. Acest incident a fost raportat, iar autoritățile au declanșat verificările care au determinat numărul victimelor și sumele delapidate, inclusiv și de pe alte conturi.

Banii delapidați le aparțineau clienților care le-au acumulat pe parcursul întregii vieți

Prin falsificarea semnăturilor deponenților, contabila-șefă a mai însușit ilegal de la mai mulți clienții ai băncii peste 185.000 lei, începând din 2009 până în 2012. Alte trei inculpate, inclusiv din funcția de controlor-casier, au la activ delapidări în perioada 2009-2011, fiecare cu diferite sume – de aproape 260.000 lei, peste 180.000 lei și peste 77.000 lei. La rândul ei, o altă inculpată, în 2011, atunci când era controlor-casier a închis ilegal conturile de depozit a trei clienți.

De notat că cei 10 deponenți a băncii care au fost prejudiciați în rezultatul infracțiunilor sunt persoane care au acumulat economii peste hotarele țării sau economii acumulate pe parcursul unei perioade îndelungate de activitate în țară.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Protest cu scandal la sediul Ministerului Sănătății contra medicului de la SCR care ”a pus la punct” o pacientă ce i-a vorbit în limba rusă
Articolul anterior
Tot mai mulţi tineri moldoveni aleg să-şi continue studiile peste hotare
Articolul următor